ALEGERI REPUBLICA MOLDOVA: Socialiștii contestă rezultatele de pe 30 noiembrie și cer repetarea scrutinului

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a contestat la Curtea Constituțională rezultatele alegerilor parlamentare desfășurate pe 30 noiembrie și a cerut repetarea scrutinului, informează mass-media de la Chișinău, citată de Agerpres.

Socialiștii, care au obținut cele mai multe mandate în noul Parlament (25), susțin că, la alegerile parlamentare de pe 30 noiembrie, actuala guvernare a împiedicat să voteze, prin proasta organizare a scrutinului, mai multe sute de mii de cetățeni moldoveni aflați în principal în Rusia, dar și în Uniunea Europeană și Statele Unite. În comunicatul oficial dat publicității cu privire la acest subiect, PSRM adaugă că Guvernul de la Chișinău a lăsat fără posibilitatea de a vota un număr de 150.000 de moldoveni care au încă pașapoarte de tip sovietic.

Socialiștii consideră că, în aceste condiții, alegerile parlamentare de pe 30 noiembrie "nu pot fi calificate drept democratice și libere".

Citește și: Reacție de la vârful UE față de rezultatele alegerilor din Moldova

De precizat că observatorii internaționali care au monitorizat alegerile parlamentare din Republica Moldova au apreciat că scrutinul s-a derulat într-un context democratic, liber și fără abateri grave.

Majoritate proeuropeană în Parlamentul de la Chișinău

Potrivit rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare de la 30 noiembrie, partidele proeuropene - Partidul Liberal Democrat (PLDM), Partidul Democrat (PD) și Partidul Liberal (PL) - vor deține împreună 55 de mandate în noul Legislativ cu 101 de locuri. Cele trei formațiuni vor putea astfel să formeze o majoritate parlamentară care să le permită votarea unui guvern proeuropean.

PLDM, PD și PL au anunțat deja că au convenit asupra formării unei coaliții majoritare și speră ca aceasta să fie creată până la prima ședință a Parlamentului, care ar urma să fie convocată în a doua jumătate a lunii decembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel