€ 4.8280
|
$ 4.4671
|
Coronavirus - COVID 19
România în stare de urgență
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

EXCLUSIV  Tenorul liric Rolando Villazon continuă să cucerească scenele lumii

Magdalena Popa Buluc / 05 Martie 2017 / 14:31
Rolando Villazon
Rolando Villazon

Tenorul franco-mexican este eroul unei noi producţii a operei Il ritorno d’Ulisse in patria, de Monteverdi, întâi la Théâtre de Champs Elysées, pentru cinci reprezentaţii, apoi la Opera din Dijon în 31 martie şi 2 aprilie. Încă o etapă în cucerirea repertoriului secolelor XVII şi XVIII pentru acest artist intrat într-o nouă perioadă a carierei sale, după o primă fază dedicată în întregime marilor roluri din operele semnate de Verdi, Puccini, Massenet şi GounodRolando Villazon mărturiseşte că Monteverdi i-a schimbat viaţa, atât din punct de vedere filosofic, cât şi existenţial. 

„Când Alain Lanceron mi-a prezentat-o în 2006 pe Emmanuelle Haim, preşedintele Casei Warner Classics&Erato, abia ştiam numele lui Monteverdi, dar nu ştiam nimic despre opera lui, în afară de faptul că eu nu am ce căuta în ea. La acea vreme totul era nou pentru mine, chiar Verdi şi Wagner. N-am văzut pentru prima dată o operă de Wagner pe scenă decât în timpul şederii mele la Amsterdam pentru reprezentaţiile cu Don Carlos”.


Cu Anna Netrebko în Romeo și Julieta

 

Pentru tenor, Emmanuelle Haim este un vulcan de cunoştinţe în domeniul clavecinului şi al muzicii de operă. Ea l-a convins să înregistreze Il combattimento di Tancredi e Clorinda, explicându-i de ce vocea lui îi permitea să cânte perfect acest rol. Chiar dacă direcţia spre care îl îndrepta nu era cea tradiţională pentru un tenor, ea a reuşit să-i trezească curiozitatea. 

Această experienţă muzicală a fost aproape mistică pentru solist. 

 

Cu Placido Domingo

 

„Îmi place să compar muzica cu un val pe care fac surf cântăreţii. Această comparaţie este valabilă pentru toţi compozitorii de după Mozart. Nu este cazul şi pentru Mozart sau compozitorii care l-au precedat. Când interpretezi, devii o parte din val, o parte dintr-un întreg. Într-o operă precum Cosi fan tutte, de exemplu, partea cea mai frumoasă o reprezintă ansamblurile, complicitatea care se creează între voci şi orchestră. Acelaşi lucru se întâmplă la Monteverdi. În plus, în operele lui, o bună parte ce revine orchestrei rămâne de inventat, dirijorul poate hotărî să adauge sau nu o viola da gamba, un flaut... Atunci se cântă într-o manieră diferită. Este, în acelaşi timp, ludic şi omenesc. Totul pentru mine se transformă într-o experienţă efectiv mistică pe care publicul o va resimţi şi el”, îi mărturisea Villazon criticului Michel Parouty

Noul repertoriu i-a cerut o muncă de adaptare, de schimbări pe care la început le-a acceptat cu greutate. Să emită anumite sunete, să găsească culorile, să-şi controleze în mod diferit vibrato-ul... La Festivalul Musikfest de la Bremen, în septembrie anul trecut, a cântat Orfeo sub bagheta Christinei Pluhar. O operă pe care o consideră fabuloasă, mărturisind că ar putea cânta numai acest rol întreaga viaţă. Este o muzică plină de imagini, de alegorii, de metafore, de lucruri care vorbesc despre viaţă. Fiecare dirijor oferă propria viziune despre Monteverdi, dar în final toţi vorbesc în limbaje care se completează. 

 

În Carmen, la Opera din Viena


Ulisse a avut o anumită importanţă asupra vieţii lui Villazon. „Am citit Odiseea destul de târziu şi am fost foarte emoţionat. Am citit şi Odyssée a lui Kazantzakis cu cele 33.333 de versuri... Ador acest fel de aventuri şi pe aceşti eroi care găsesc soluţii pentru a ieşi din situaţii teribile. Remarcaţi felul în care Ulisse reuşeşte să scape de cântecul Sirenelor. Circe îl sfătuieşte să înfunde cu ceară atât urechile lui cât şi pe cele ale tovarăşilor de călătorie, dar el refuză acest subterfugiu în ceea ce îl priveşte şi pune să fie legat de catargul navei. Nu dă înapoi în faţa curiozităţii pericolului, chiar cu riscul de a înnebuni”.

Dar eroul operei este diferit. Compozitorul şi libretistul său, Giacomo Badoardo, se apleacă asupra întoarcerii eroului la Penelopa care aşteaptă cu disperare venirea lui. Dar raţiunea de a fi a lui Ulisse este călătoria, plecarea... Monteverdi observă ca sub un microscop cum se petrece întoarcerea şi consecinţele pe care ea le va avea. Eroul revine într-o lume pe care n-o mai recunoaşte, în care oamenii sunt avizi de putere, de celebritate şi de bani, punând în pericol întreaga societate, în măsura în care scopurile lor nu sunt bune.

 

Alături de Daniel Barenboim la Teatro alla Scala

 

Pentru construirea personajului, Rolando Villazon a aşteptat să afle întâi părerea regizoarei Marianne Clément, pentru că i-ar fi fost greu să se adapteze dacă ar fi avut dinainte propriile idei. Intenţia lui a fost însă de a înţelege personajul şi de a-l întrupa cât mai bine şi nu de a spune ”Nu-mi place asta, trebuie schimbat!”.

Întrebat dacă s-a îndepărtat de Rodolfo sau de Alfredo, tenorul a răspuns: „Era de negândit să mă specializez. S-a întâmplat ca unii cântăreţi să-şi construiască întreaga carieră  cu patru sau cinci roluri, dar eu nu accept acest lucru. Aveam nevoie să deschid noi uşi. Sincer vorbind, mă simt mai la îndemână astăzi în Ulisse sau Orfeo decât în Rodolfo sau Alfredo! Dacă simţi nevoia să-ţi lărgeşti viziunea – şi acesta este cazul meu – trebuie neapărat s-o faci. Dacă nu, rişti să te plafonezi. M-am gândit la acest lucru vizitând atelierul lui Giacometti. Parcursul lui este fascinant până la Bărbat mergând. După aceea te poţi întreba dacă a continuat să-şi exploreze universul sau a rămas prizonierul succeselor sale. Acelaşi lucru li se întâmplă şi scriitorilor, şi cântăreţilor. Fie rămâi pe o linie foarte precisă pe care reuşeşti, fie îţi continui drumul cu riscul de a nu întâlni gloria...”

 

Cu Saimir Pirgu în La Traviata

 

Orice cântăreţ, afirmă Villazon, trebuie să aibă un scop artistic. Nu trebuie să se mulţumească să cunoască canto-ul. Trebuie să-şi lărgească orizontul cultural fără încetare, să citească, să asculte muzică de cameră şi simfonică, să viziteze expoziţii, să meargă să-i vadă pe ceilalţi la lucru. Să ţintească mereu spre mai sus şi mai puternic. Toate aceste experienţe îi furnizează instrumente necesare ca să exprime sufletul muzicii. 

În luna mai a anului trecut, Villazon a cântat în Julietta de Martinu la Staatsoper Berlin. O operă minunată a unui compozitor care, după spusele lui Daniel Barenboim care a dirijat opera, a avut nefericirea să fie pentru unii prea conservator, iar pentru alţii prea contemporan. În Julietta, dacă unele personaje aparţin clar tradiţiei lirice, altele sunt apropiate de Alban Berg, dar combinaţia este perfectă. Este o operă ce poate plăcea unui public amator de melodii frumoase, dar într-o manieră neconvenţională. Regizorul Claus Guth i-a creat lui Villazon un personaj magnific, chiar dacă asta a însemnat o probă de rezistenţă: timp de trei săptămâni, solistul n-a ieşit practic din scenă!

 

În Don Giovanni

 

Tot în 2016, Ronaldo Villazon a participat la premiera mondială a operei South Pole semnată de compozitorul ceh Miroslav Srnka, la Bayerische Staatsoper din München. Despre această experienţă mărturiseşte: „Nu abordasem decât foarte puţin o muzică atât de contemporană, exceptând o cantată pentru tenor şi orchestră, de Elliot Carter, în 2013, pe care mi-o ceruse Barenboim: A Sunbeams Architecture. Dar ea dura numai 12 minute şi am cântat cu partitura în faţă. South Pole a fost într-adevăr o frumoasă aventură, cu atât mai mult cu cât toţi am fost susţinuţi de dirijorul Kirill Petrenko şi de regizorul Hans Neuenfels. Am reluat opera în cadrul festivalului Münchner Opernfestspiele. Este genial să cânţi într-o operă pe care n-a mai interpretat-o nimeni înainte. Să poţi vorbi cu compozitorul... Este o descoperire formidabilă şi o muncă de creaţie extraordinară”.

 

În La Boheme cu Anna Netrebko

 

Dorinţa de eclectism i-a venit lui Rolando Vilazon după ce a cântat Monteverdi. Fără el, mărturiseşte că n-ar fi îndrăznit să abordeze muzica lui Mozart, care i se părea extem de complicată, de o puritate şi de o simplitate la care nu îndrăznea nici măcar să viseze. Acum le caută mereu şi încearcă să le obţină prin mijloace artistice care îi sunt proprii, afirmând totodată: „Nu sunt un tenor mozartian ca Francisco Araiza care rămâne un model pentru mine”. Mozart a devenit esenţial pentru evoluţia lui, pentru că nicio operă nu seamănă cu celelalte. La început a interpretat Bastie und Bastienne. A cântat, de asemenea, Lucio Silla şi s-a întrebat de fiecare dată cum a putut un copil de 16 ani să vorbească într-un asemenea mod despre dragoste şi despre moarte. Pe măsură ce Mozart înainta în vârstă devenea din ce în ce mai profund. La Baden-Baden a cântat, sub bagheta lui Yannick Nézet-Séguin, Don Ottavio, Belmonte, Ferrando şi chiar Basilio din Nunta lui Figaro. Printre rolurile sale viitoare se numără Tito în vara acestui an, apoi Tamiro şi, în sfârşit, Idomeneo, cu care a vrut să termine, considerând că are vârsta necesară rolului. 

 

În Don Carlos

 

Citind Correspondace de Mozart, lui Villazon i s-a părut că îi aude vocea, că devine fratele compozitorului, ceea ce nu i s-a întâmplat cu alţi compozitori, ca Verdi sau Brahms. „Este minunat că fiecare îşi creează propria imagine despre Mozart şi toate sunt adevărate. Am remarcat că toţi creatorii care au avut o mare importanţă pentru mine au nume care încep cu Mo: Molière, Montaigne, Monteverdi, Mozart! Fără ei n-aş fi învăţat niciodată ceea ce ştiu despre viaţă. Astăzi am o viziune mai completă şi mai fericită, care ţine cont de ceilalţi, care nu se limitează numai la cariera mea. Sunt lucruri pe care vreau să le împărtăşesc. Arta, democraţia adevărată, educaţia sunt trei lucruri de care sunt foarte ataşat. Arta ne face să gândim altfel, ceea ce nu li se întâmplă conducătorilor noştri actuali. Priviţi numai ce s-a întâmplat recent în Statele Unite! Pentru un artist este necesar să iasă din această lume a vanităţii, a narcisismului, ale cărei exagerări se pot vedea pe Facebook”.

După 20 de ani de carieră, Rolando Villazon a putut urmări schimbările ivite în meseria sa: „La începuturile mele nu exista YouTube, nu aveam microfoane deasupra capului ca în cazul retransmisiilor televizate în direct. Cele mai bune reprezentaţii sunt cele în care te simţi liber. Opera la cinematograf poate, fără îndoială, să aducă un nou public care n-ar merge altfel la teatru. Este partea pozitivă. Dar oare asta înseamnă opera?”

 

În Romeo și Julieta cu Ainhoa Arteta

 

Artistul se referă şi la faptul că, în urmă cu 50 de ani, publicul citea cel mult trei sau patru articole de critică, în timp ce astăzi există bloguri, site-uri de internet şi, încă mai rău, revistele „people” care oferă o mulţime de informaţii mai mult sau mai puţin credibile. Nu se poate construi o carieră în jurul acestor mijloace media. „În domeniul nostru, un fenomen cum a fost Cei Trei Tenori este extraordinar, dar n-ar trebui să se constitue în model. Când încerci o experienţă, ea ar trebui să se sprijine mai întâi pe proiectul artistic. Dacă el este şi comercial, cu atât mai bine, dacă nu, cu atât mai rău”.

Celebritatea nu serveşte la a te privi în oglindă, ci oferă artistului libertate şi putere artistică. Altfel este inutilă. „Numai acest lucru ne-a permis ca, împreună cu Yannick Nézet-Séguin, pe care îl cunosc de la Romeo pe care l-am interpretat la Salzburg în vara anului 2008, să construim „ciclul Mozart” de la Baden-Baden, în coproducţie cu Deutsche Gramophon: cele şate opere de maturitate ale compozitorului: trilogia Da Ponte (Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Cosi fan tutte) cele două opere-seria (Idomeneo, La clemenza di Tito) şi marile „Singspiele” (Die Entführung aus dem serail, Die Zauberflöte)”.

 

În Povestirile lui Hoffmann

 

Rolando Villazon şi-a încercat forţele şi în regie de operă. La Rondine pusă în scenă de el este în repertoriull Deutsche Oper din Berlin şi va fi reluată în această primăvară. Acum pregăteşte Don Pasquale pentru Düsseldorf şi are în proiect Die Fledermaus şi Platée – o adevărată provocare pentru că va trebui să integreze baletele care sunt o parte importantă a operei. 

Villazon recunoaşte că muzica clasică are încă o imagine elitistă şi consideră că este absolut necesar ca oamenii să fie aduşi către ea. Asta încearcă, de altfel, la televiziune cu emisiunea Stars von Morgen ( Starurile de mâine), difuzată de canalul ARTE, în timpul căreia prezintă tineri artişti. Cel mai important lucru este educarea copiilor, şi nu numai în domeniul muzicii. Personal îşi duce copiii la muzee, chiar dacă uneori aceştia protestează, dar mai târziu vor continua, în mod sigur, aceste vizite.

 

În Regele pastor

 

Se gândeşte mai puţin la viitorul carierei lui. A fost foarte bolnav, a avut un chist pe coardele vocale şi unii medici i-au spus atunci că s-ar putea să nu mai cânte niciodată. Pentru alţii a fost un „caz interesant” pentru că a persistat. După operaţie a avut nevoie de trei luni pentru a învăţa să vorbească din nou şi de alte trei pentru a încerca să cânte cu numai trei note. Astăzi trăieşte momentul prezent. Simte că se află într-o perioadă de tranziţie, dar are extraordinara şansă de cânta numai ce vrea, ceea ce este un lux. 

„O carieră este o carieră, fie că este lungă sau scurtă. Dar când ai cunoscut experienţe diverse trebuie să alegi o linie: dacă alegi să cânţi muzică contemporană, nu poţi face imediat L’elisir d’amore, când cânţi muzică barocă nu te lupţi cu Andrea Chénier. Eu doresc să cânt lucruri care mă inspiră. Mozart va fi foarte prezent în viaţa mea muzicală şi ştiu că mă voi simţi bine în Tito şi în Idomeneno”. 

 

În La Boheme

 

Rolando Villazon este şi scriitor. Primul lui roman a fost tradus în limba franceză sub titlul Jongleries, cel de al doilea va apărea în spaniolă şi în germană. Are deja în minte un al treilea roman în care va fi vorba despre Mozart şi despre Salzburg. 

Tenorul Rolando Villazon s-a născut în 1972 în Mexic. A studiat în cadrul programului de formare a tinerilor artişti de la San Francisco Opera. Laureat al Concursului Operalia, în 1998, şi-a făcut debutul european, în anul următor, cu Manon la Genova şi cu La Bohème, la Lyon. În 2000, a cântat la Opera Naţională din Paris în La Traviata,  la Bayerische Staatsoper din München în La Bohème şi la Staatsoper din Berlin în Macbeth. Trei ani mai târziu participa la Glyndebourne Festival Opera, iar în 2004 urca pe scena de la Covent Garden din Londra în Povestirile lui Hoffmann. În 2005, a cântat la Staatsoper Wien în Romeo şi Julieta şi la Festivalul de la Salzburg în La Traviata. Debutul la Teatro alla Scala s-a produs în 2010, în L’Elisir d’amore. Au urmat rolurile din Werther la Opera din Lyon (2011), din noua producţie cu  L’Elisir d’amore la Baden-Baden (2012). 

Anul trecut, l-a întrupat pe Robert Falcon Scott în creaţia mondială South Pole de Miroslav Srnka, la München.

 

În rolul lui Werther

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


dcn.n-nxt.25