€ 5.0957
|
$ 4.2651
|
Curs valutar: € 5.0957
|
$ 4.2651
 

Mită pentru avocata din PNL, efecte asupra premierului Bolojan. Ce spune Bogdan Chirieac despre ”coincidențe”
Autor: Andrei Itu

adriana georgescu bolojan Adriana Georgescu și Ilie Bolojan / Foto Facebook Adriana Georgescu

Scena politică este zguduită de un nou scandal, în care este implicată o avocată din București, membră PNL. Analistul politic Bogdan Chirieac a punctat de ce credibilitatea premierului Ilie Bolojan este pusă în joc.

Avocata Adriana Georgescu a fost prinsă de procurorii DNA în timp ce primea 60.000 de euro dintr-o sumă de 500.000 de euro. Adriana Georgescu, membră PNL Sector 1, a postat, de-a lungul timpului, poze în care se afișa cu politicieni de rang înalt în PNL, printre care și premierul Ilie Bolojan, dar și cu președintele Nicușor Dan.

”Coincidențele” acestea nu îi fac deloc bine premierului Bolojan

Întrebat, la Realitatea Plus, dacă este o coincidență că roiesc astfel de oameni în jurul premierului, analistul politic Bogdan Chirieac a răspuns:

”Deocamdată, nu avem motive să credem că este ceva organizat, dar coincidențele acestea, precum le-ați numit dumneavoastră, nu îi fac, în niciun caz bine, imaginii premierului. În niciun caz, nu îi fac bine. Și așa premierul are o problemă de credibilitate și o problemă uriașă de popularitate, ținând seama de programul economic al domniei sale. Faptul că, în jurul dânsului, apar ba milionul de euro pentru domnia sa, la Palatul Victoria, ba o doamnă de primă linie în Partidul Național Liberal, consilieră etc., care, dacă o fi adevărat, o sumă foarte mare șpagă, ba și alte lucruri care duc către domnia sa. Toate acestea nu fac bine și nu ne ajută”, a spus Bogdan Chirieac.

Vezi și - O avocată, membră PNL Sector 1, prinsă de procurorii DNA în timp ce lua mită. Reacția PNL

”Este în joc credibilitatea premierului”

”Credibilitatea dânsului este în joc, în acest moment, și toate aceste lucruri nu îi fac bine și se răsfrâng și mai mult asupra societății. Dânsul are de luat, în continuare, decizii foarte importante, pentru că deciziile cu adevărat cruciale nu le-a luat încă, respectiv reforma administrației, reforma justiției nu s-a început, doar s-au decapat de bani, ca să folosim un termen drag DNA-ului, categoriile cele mai vulnerabile, în rest nu s-a întâmplat nimic în guvernarea Bolojan, adică nimic care să merită menționat la reformă”, a mai spus Bogdan Chirieac.

Problema justiției care nu are credibilitate

În continuare, moderatoarea de la Realitatea Plus a vorbit despre ”aceste intervenții, optimizări în justiție, care devin un sport național, mai ceva ca pilele puse în funcții publice, dar și că începem să devenim campioni și la sportul acesta pe care îl practica doamna asta avocat”, analistul politic Bogdan Chirieac a făcut următoarele precizări:

”Știți de ce se întâmplă lucrul acesta? Pentru că justiția nu are credibilitate. Justiția, fiind nefuncțională, nu are credibilitate. Prin urmare, lumea se tot gândește că se poate negocia pe sub masă cu justiția. O fi, nu o fi, nu știu să spun, dar în orice caz, în zona aceasta de lipsă totală de credibilitate, din cauza rezultatelor foarte modeste din justiție.

Acum, că legile sunt rele sau bune, eu cred că sunt bune, astfel nu ne ridica MCV-ul. Probabil că, punerea în operă a acestor legi lasă de dorit din cauza persoanelor, dar aceasta este altă poveste, dar dacă justiția se impunea și era un stâlp, un reper în stat, ne era bine tuturor. Ea nu s-a impus, dimpotrivă s-a compromis foarte mult, inclusiv în povestea asta cu pensiile speciale. Prin urmare, sigur că se deschid astfel de portițe”. 

Vezi și - Avocată, membră PNL, și un bărbat care se pretindea general SIE, reținuți de DNA. Noi informații din dosar. ”V-au săltat, gata?” 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
Cele mai noi știri
 
Cele mai citite știri
 
 
x close