€ 5.0947
|
$ 4.4429
|
Curs valutar: € 5.0947
|
$ 4.4429
 

EXCLUSIV Legea care ar fi trebuit să scape românii de hârtii nu se aplică. Ministrul Diana Buzoianu explică de ce / video
Autor: Elena Aurel

documente birou birocratie Sursa foto: Freepik, @freepik

Românii continuă să plimbe hârtii între instituțiile statului, deși există o lege care ar trebui să simplifice acest proces.

Birocrația în România este foarte stufoasă și reprezintă o mare problemă. În general, procedurile sunt complicate, iar oamenii pierd mult timp doar ca să obțină aprobările necesare.

Diana Buzoianu, ministrul Mediului, a vorbit despre acest subiect și a amintit de Legea interoperabilității, pe care ea însăși a inițiat-o, o lege care astăzi nu se aplică deoarece sistemul de interoperabilizare nu a fost creat. 

„Nu era o lege conform careia statul nu mai are voie să ceară cetățeanului o hârtie pe care o are statul?”, a întrebat Bogdan Chirieac.

„Chiar eu am fost inițiatoarea acestui proiect. Se chema Legea interoperabilității și am muncit pentru legea aceasta undeva la șase luni de zile și am reușit să o trecem în Comisia de Digitalizare și nu se aplică pentru că ar fi trebuit să fie creat și sistemul de interoperabilizare, care n-a fost creat.

Într-adevăr, se face primul pas, și anume de cloud guvernamental, care a fost creat, care urmează să fie implementat. În acest cloud guvernamental trebuie să fie creată și platforma aceasta de interoperabilizare, adică, practic, autoritățile să poată să aibă acces la informații”, a spus Diana Buzoianu

VEZI ȘI: Blocarea barajului Mihăileni, început acum 40 de ani. Buzoianu: Scopul principal, acela de a opri viiturile, se întâmplă astăzi

Ce este platforma de interoperabilizare

Diana Buzoianu a explicat că platforma de interoperabilizare permite ca informațiile deja furnizate unei instituții publice să fie accesate direct de alte instituții.

„Ce înseamnă platforma aceasta? Sistemul informatic?”, a întrebat Bogdan Chirieac.

„Da. Să o explicăm cât mai simplu, să înțeleagă toată lumea. Dacă ai dat odată o informație instituțiilor publice, după aia tu să nu mai fii obligat să mai dai a doua oară informația altei instituții. Instituția respectivă să poată să ceară ea direct din platforma respectivă. 

Așa se întâmplă, de exemplu, în Estonia. Evident că nu suntem naivi. Știm că asta va dura. Să se conecteze toate instituțiile la baza asta de date va dura”, a spus Diana Buzoianu

Unele instituții au refuzat să li se aplice legea

„Dar nu cumva nu doreau să se conecteze unele instituții la baza asta de date?”, a întrebat Răzvan Dumitrescu. 

„Au fost. În momentul în care am lansat proiectul de lege, au fost instituții care au zis că nu vor să li se aplice această lege a interoperabilității. Noi am avut această cerere să fie excluse anumite tipuri de autorități și noi, până la urmă, am lăsat ca un principiu general. Deci am reușit să trecem o lege care să fie general valabilă”, a spus Diana Buzoianu la emisiunea „Ce se întâmplă?”, de pe DC News și DC News TV.

Video:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close