La finalul scurtului meu monolog l-am întrebat ce crede că ar mai fi de făcut pentru a avea o viață mai bună.
Răspunsul a venit instantaneu, ca o sentință: „Faceți dreptate, domnule Cazanciuc, faceți dreptate!”
Nu era o sentință rostită pentru că nu îi plăcea figura interlocutorului, ci o radiografie rece făcută de un om cu părul cărunt: autorități care nu răspund cu lunile la solicitări minore, companii de utilități care încarcă facturile, medicamente banale care nu se mai găsesc în farmacii pentru că sunt... prea ieftine, „băieți deștepți” care, cu puține resurse intelectuale, găsesc resurse materiale și relaționale pentru ca legea să devină doar un motiv de bășcălie. Nu erau lucruri scoase dintr-un dosar, ci ani de experiențe și dezamăgiri adânc întipărite în firele de păr alb.
Orice aș fi spus ar fi fost de prisos. De teamă să nu-l dezamăgesc, mi-am spus în gând ceea ce aș vrea să fac pentru toți cei care vor să trăiască decent și fără teamă în țara lor. Nu am vrut ca prin cuvinte să stric solemnitatea acelui moment de bun-simț. I-am strâns mâna și am sperat că prin emoție va înțelege că… are dreptate în tot ce spune!
Ziua Justiției din acest an nu este marcată festiv, ci prin luări de poziție despre dreptate socială și nedreptate. Dând glas unui procent covârșitor din populație care se pronunță asupra pensiilor magistraților, clasa politică a promis, de mai mulți ani, reajustarea acestora pe principii de echitate socială. Cu alte cuvinte, recunoaștem rolul magistraților în păstrarea echilibrului în societate, dar, tocmai din acest motiv, salarizarea și pensionarea trebuie raportate la resursele societății de la un moment dat.
Nu ne putem întoarce la vremurile de acum 30 de ani, când un tânăr procuror avea un salariu echivalent cu 80 de dolari lunar. Trebuie să ne întrebăm onest cum de un salariu gândit să îi ofere unui magistrat un nivel de trai care să-l protejeze de orice tentații ce ar putea afecta actul de justiție, a ajuns să fie perceput ca un privilegiu.
Cunosc magistrați cu vocație care merită toată aprecierea pentru ceea ce fac și care resimt, ca pe o nedreptate, stigmatul public legat de nivelul veniturilor — nu cel stabilit prin hotărâri judecătorești date între colegi, ci cel prevăzut prin lege votată în Parlament. Cunosc și „roboți în robă” sau aventurieri pentru care magistratura este doar o sursă de putere.
Ce e de făcut?
Faceți dreptate, stimați magistrați, cu pasiune, nu cu patimă, nu făcând compromisuri care să vă propulseze în carieră, ci conștienți de puterea aproape divină pe care o aveți asupra oamenilor. Când semenii voștri vor simți că balanța dreptății este și de partea lor, nu o să mai intereseze pe nimeni ce salariu sau pensie primește un magistrat.
S-au împlinit doi ani de la promulgarea Legii Anastasia, o formă de răspuns la multe nedreptăți întâmplate de-a lungul timpului, o lege care îi trimite la închisoare pe șoferii băuți, drogați sau fără permis care produc accidente mortale. Sunt doi ani în care au fost salvate peste o sută de vieți.
Tot luna aceasta se împlinește un an de la intrarea în vigoare a unei legi care permite suspendarea dreptului de a conduce un autovehicul până la zece ani în cazul șoferilor condamnați pentru conducere sub influența drogurilor sau a alcoolului, chiar dacă nu au produs accidente.
Este prea devreme pentru concluzii definitive, dar tare mult mi-aș dori să văd sentințe care să-i țină pietoni mult timp pe cei care cred că au un drept de a conduce la fel de important ca dreptul la viață!, a precizat senatorul Robert Cazanciuc.