Update 8 - Mass-media iraniană anunță atacuri asupra infrastructurii energetice din țară
Potrivit relatărilor mass-mediei iraniene, citate de Al Jazeera, SUA și Israel au vizat cu atacuri două facilități de gaz și un conduct, la câteva ore după ce Donald Trump a spus că nu se va mai ataca infrastructura energetică timp de 5 zile.
Ar fi fost vizate clădirea administrației gazelor și stația de reglare a presiunii gazelor de pe strada Kaveh din Isfahan au fost vizate”, potrivit agenției de știri Fars, adăugând că facilitățile din centrul Iranului au fost „parțial deteriorate”.
De asemenea, s-a precizat că un atac a vizat conducta de gaz a centralei electrice Khorramshahr, în sud-vestul țării.
Update 7: Cel puțin șase persoane au murit în atacuri nocturne în Tabriz
Agenția de știri Tasnim din Iran raportează că atacuri nocturne ale Statelor Unite și Israelului au lovit mai multe zone rezidențiale din nord‑vestul Iranului, în orașul Tabriz. Atacurile au ucis cel puțin șase persoane și au rănit nouă, distrugând complet mai multe locuințe, potrivit agenției, scrie Al Jazeera.
Update 6: Ziua a 25-a cu internet blocat în Iran
Un blocaj național al internetului a intrat în ziua 25, conform grupului de monitorizare NetBlocks, depășind pragul de 576 de ore. Blocajul a fost impus de autoritățile iraniene în întreaga țară.
Grupul NetBlocks a afirmat că această întrerupere a lăsat „publicul izolat de lume, în timp ce conturile permise încearcă să preia controlul asupra narațiunii”. „Măsura lasă civilii fără informații vitale și fără o voce pe scena globală”, conform sursei citate.
Update 5: SUA vor continua să lovească Iranul, moratoriul de cinci zile se referă doar la infrastructura energetică (presă)
Statele Unite ale Americii vor continua să lovească Iranul. Pauza de cinci zile anunţată de preşedintele Donald Trump se referă doar la atacurile împotriva infrastructurii energetice iraniene, a declarat luni site-ul de ştiri Semafor, preluat marţi de Reuters.
Trump afirmase luni că a amânat cu cinci zile planul de distrugere a centralelor electrice din Iran, dar Teheranul a dezminţit ulterior că ar avea loc negocieri cu Washingtonul, aşa cum susţinuse liderul de la Casa Albă.
Semafor citează ca sursă a informaţiei privind moratoriul un oficial american neidentificat. Acesta a explicat că "nu este vorba de situri militare şi de marina militară şi de rachetele balistice şi de baza industrială a apărării. Iniţiativele iniţiale ale (operaţiunii) Epic Fury vor continua.
Reuters nu a fost în măsură să verifice ştirea. Casa Albă, Departamentul de Stat şi Pentagonul nu au răspuns imediat, în afara orelor de program, solicitărilor agenţie de a comenta.
De asemenea, site-ul Semafor menţionează că Israelul nu participă la negocierile dintre SUA şi Iran, scrie Agerpres.
Update 4: Sirenele sună în sudul Israelului
Se aud sirenele în sudul Israelului, inclusiv în Dimona și în localitățile din proximitate, după ce armata a anunțat că a detectat un nou val de rachete iraniene lansate, notează presa israeliană.
Update 3: Hezbollah anunță că a lansat cinci atacuri asupra pozițiilor israeliene
Hezbollah afirmă că a lansat atacuri asupra a cinci ținte israeliene în primele ore ale zilei de marți.
Într-o serie de declarații, gruparea a spus că a vizat adunări de trupe israeliene, o cazarmă, un site radar și poziții de artilerie în zorii zilei.
A precizat că printre cei vizați cu rachete s-au numărat și soldați israelieni de la Poarta Fatima, din orașul Kfar Kila, în sudul Libanului.
Hezbollah a mai spus că a folosit drone și rachete pentru a lovi un site radar lângă Ma’alot-Tarshiha și poziții de artilerie în așezările Sasa și Ein HaKovshim din nordul Israelului.
Update 2: Ambasadorul Iranului avertizează România că poate deveni o țintă. Ministrul Miruță: Eu nu comentez
Noi tiruri de rachete iraniene asupra Israelului
Iranul a tras marţi două salve de rachete în direcţia Israelului, a anunţat armata israeliană raportând cel puţin un impact în nordul ţării, transmite AFP.
Aceste atacuri au avut loc la câteva ore după ce preşedintele american Donald Trump a afirmat că Washingtonul a purtat discuţii cu un oficial iranian al cărui nume nu a fost dezvăluit, o afirmaţie dezminţită de Teheran.
"Forţele de căutare şi salvare intervin la faţa locului, în nordul Israelului, unde au fost primite informaţii despre un impact", a anunţat armata la aproximativ 30 de minute după ce a sunat prima alertă cauzată de tiruri.
Magen David Adom, echivalentul israelian al Crucii Roşii, a difuzat un clip care arată o clădire avariată şi resturi împrăştiate pe sol.
Salvatorii au afirmat că acordă îngrijiri unui bărbat de circa treizeci de ani care a suferit răni minore după ce a călcat pe fragmente de proiectil, dar nu au fost raportate alte victime.
Armata a anunţat ulterior o altă serie de tiruri iraniene, a doua în cursul zilei de marţi, iar jurnalişti ai AFP la Ierusalim au auzit o explozie puternică.
"Sistemele de apărare sunt în acţiune pentru a contracara ameninţarea", a declarat armata.