La Centrul Mathias Corvinus Collegium (MCC) din Cluj-Napoca a avut loc dezbaterea cu titlul „Continuitatea daco-romană și honfoglalás”. Honfoglalás s-ar traduce prin ”cucerire”, iar organizatorii spun că dezbaterea e pornită de la una dintre cele mai sensibile teme ale istoriei regionale: felul în care românii și maghiarii își construiesc propriile narațiuni fondatoare.
Evenimentul a deschis seria „Românii și maghiarii în oglinda istoriei comune”, curatoriată și moderată de istoricul dr. Marius Turda, alături de invitații dr. Eduard Nemeth, dr. Sorin Nemeti și dr. Ádám Szabó, se arată într-un comunicat al organizatorilor, care prezintă și o sinteză a discuțiilor, pe care o redăm mai jos, cu precizarea că intertitlurile aparțin redacției:
Bazinul carpatic în epoca migrațiilor: teritoriu al schimbărilor permanente
Încă de la început, moderatorul a punctat faptul că miza întâlnirii nu este o confruntare de tabere, ci o încercare de a traduce pentru publicul larg o temă complexă, fără pretenția unei „sentințe” definitive. „Lucrurile țin de specialitatea istorică, dar trebuie făcute accesibile unui public cât mai larg”, a spus dr. Turda.
Pentru a oferi un context participanților, invitații au descris spațiul carpatic dintre anii 271 și 896/1000 ca fiind parte dintr-o lume aflată în mișcare. Eduard Nemeth spune: „Este o zonă în care puterile politice locale sunt slabe și unde se stabilesc temporar, pe perioade mai lungi sau mai scurte, diverse comunități migratoare sau foste migratoare, care se înstăpânesc pe teritorii mai mari sau mai mici. Valurile acestea se întretaie și ceea ce trebuie să înțelegem este că a fost ceea ce se cheamă o zonă de shifting, de schimbări permanente, o zonă care avea stabilități foarte temporare și limitate. Deci, e un fel de teritoriu în care mulți își încearcă norocul. Un fel de Wild East.”
Dilemă istoriografică greu de soluționat
Deși discuția pornește dinspre „mituri”, fundamentul ei rămâne o întrebare concretă: a rămas sau nu o populație latinofonă în spațiul fostei provincii romane Dacia după retragerea administrației romane? Profesorul Eduard Nemeth a formulat direct această dilemă istoriografică: „Ca definiție, problema istoriografică este una a întrebării dacă da sau nu. După abandonarea provinciei romane Dacia, în timpul împăratului Aurelian, a rămas în teritoriul fostei provincii abandonate oficial o populație autohtonă latinofonă?”
El a sintetizat foarte clar dificultatea: „Asta e întrebarea, e simplu de formulat, e mai greu de formulat un răspuns.”
Un punct central al serii a fost felul în care cercetarea arheologică poate (și nu poate) susține ipoteze istorice. Sorin Nemeti a prezentat exemple din zona Turzii și din microregiuni din Transilvania, subliniind că urme de locuire între anul 271 și Evul Mediu există, dar că identificarea etnică rămâne dificilă: „Cine sunt cei care lasă aceste urme, asta e o altă discuție.”
Eduard Nemeth a formulat esența problemei: „Un obiect, oricare artefact care se găsește în pământ, într-o locuință, nu spune nimic despre etnia fostului posesor care a murit acum 1500-1700 de ani. Asta e limita arheologiei.”
Sorin Nemeti: ”Gesta Hungarorum” e o poveste, nu o operă istorică
Eduard Nemeth menționează că la complexitatea contextului geopolitic al vremii se adaugă și faptul că sursele scrise sunt foarte puține și neconcludente în perioada retragerii aureliene.
„Nimeni nu ne mai spune nimic și nici romanii n-au niciun interes să spună ceva, pentru că este de fapt o chestiune negativă să pierzi o provincie”, a arătat dr. Nemeth.
Una dintre secțiunile importante ale discuției a fost cea despre Anonymus și „Gesta Hungarorum”. Sorin Nemeti a propus o lectură care încearcă să iasă din rigiditatea interpretărilor naționale și să vadă textul ca narațiune cu rol de legitimare. A rezumat astfel: „Noi trebuie să încercăm să ne transpunem în mintea autorilor. Noi obișnuim să-i citim pe autorii antici cu mintea noastră de acum. Anonymus scrie o poveste, nu o operă istorică propriu-zisă. E o poveste despre eroi exemplari, cu metafore și așa trebuie să încercăm să o înțelegem. El nu scrie istoria pentru secolul XXI, nu o scrie cum o scriem noi, cu surse și cu note de subsol.” El a numit aceste personaje „niște eroi de fum”, insistând asupra rolului lor simbolic în istoriografie.
Invitații au fost în acord perfect, referindu-se la personaje istorice precum Gelu, Glad sau Menumorut: „Noi vă spunem că cel mai probabil acele personaje sunt niște personificări și nu sunt neapărat niște personaje care au existat ca atare cu aceste nume, ci simbolizează niște colectivități, niște comunități.”
Istoria, folosită pentru construcția identitară
În intervențiile sale, Sorin Nemeti a propus o privire asupra felului în care se conturează istoriografic ideea continuității daco-romane, amintind că nu există o „dată de naștere” simplă și că interpretările s-au schimbat în timp. În același timp, Ádám Szabó a adus o perspectivă mai puțin discutată publicului românesc: legătura dintre Renaștere, genealogii prestigioase și nevoia de legitimare politică. El a afirmat: „Și putem spune că de aici se începe istoria continuității daco-romane, sau măcar romane.”
Tema a revenit constant: de ce continuă tensiunile în jurul acestor narațiuni, deși specialiștii lucrează cu nuanțe și prudență? Răspunsul oferit a fost că secolul al XIX-lea, prin naționalisme și revendicări, a scos tema din zona academică. „Este secolul națiunilor. Este secolul XIX. Națiunile se conturează, se retranșează câteodată în propriile paradigme și vor să se afirme.”
Invitații explică faptul că popoarele din Europa Centrală și de Est nu au moștenit monumente sau realizări materiale spectaculoase comparabile cu cele din Occident, iar din acest motiv și-au construit identitatea mai ales prin narațiuni de continuitate istorică (daci, romani). Această nevoie de legitimitate simbolică a dus la formarea unor identități bazate pe elemente emotive și afective, susținute de o istoriografie națională care adaptează sau „răsucește” argumentele istorice pentru a servi construcției identitare.
În aceeași linie, invitații au formulat o concluzie: „Și, din păcate, acesta este contextul istoric, toată discuția iese din cadrul științific și intră în arena politică. Este o istoriografie romanticizată care să susțină drepturile sau privilegiile anumitor comunități pe baza dreptului istoric.”
Istoria se cercetează fără pasiune și fără părtinire
Discuția a fost, în esență, și un exercițiu despre cum funcționează cercetarea. Prof. Sorin Nemeti a oferit o comparație simplă și eficientă: „Noi în arheologie avem o vorbă - care e asemănarea și care e deosebirea între un arheolog bun și un arheolog prost? Arheologul bun și arheologul prost - amândoi formulează o ipoteză înainte de săpătură. Arheologul prost, când vede că realitatea din ceea ce găsește îi contrazice ipoteza, spune că realitatea e greșită.”
Eduard Nemeth formulează un principiu de bază al istoricului: „În istorie nu te duci să dorești ceva. În istorie te duci fără pasiune și fără părtinire.”
Evenimentul de la MCC Cluj-Napoca nu a încercat să impună o concluzie unică, ci să arate ce înseamnă să pui față în față argumente, metode și limite ale cunoașterii istorice. „Știm câte ceva, e un puzzle imens din care ai numai 10% din piese”, au concluzionat invitații.
Această modestie profesională a fost, paradoxal, cea mai puternică invitație la dialog, în care românii și maghiarii pot privi împreună trecutul fără să caute permanent un „câștigător”, se arată în comunicatul MCC.
Moderatorul a transmis de asemenea un mesaj celor care caută răspunsuri la întrebări istorice: „Merită să studiezi istoria, merită să înțelegi toate aceste puncte de vedere diferite. Sigur, niciodată nu o să ajungi la adevărul absolut, dar poate este important să-ți faci o părere proprie dacă citești ceva mai bine documentat, care este bazat pe o argumentație.”
Seria de evenimente publice „Românii și maghiarii în oglinda trecutului comun” continuă cu cea de-a doua temă - „Hunyadi János și Hunyadi Mátyás sau Ioan de Hunedoara și Matia Corvinul?”, care va fi dezbătută pe data de 27 ianuarie.