Abia de pe la sfârșitul anilor 1800 au început să apară teorii cu privire la ceea ce ar putea cauza déjà vu, care în franceză înseamnă „deja văzut”. S-a speculat că fenomenul este dat de o "eroare" a minții sau poate de un tip de problemă a creierului. A fost considerat și o sincopă temporară în funcționarea altfel normală a memoriei umane. Cu toate acestea, subiectul nu a ajuns pe tărâmul științei decât destul de recent.
Cum apare senzația de déjà vu
La începutul acestui mileniu, un om de știință pe nume Alan Brown a decis să efectueze o revizuire a tot ceea ce cercetătorii scriseseră despre déjà vu până în acel moment. Multe dintre explicațiile avansate în literatura de specialitate aveau o „aromă” de paranormal, având legătură cu supranaturalul – lucruri precum viețile anterioare sau abilități psihice anormale.
Dar Brown a găsit și studii care au chestionat oameni obișnuiți despre experiențele lor de déjà vu. Din toate aceste lucrări, a reușit să culeagă câteva constatări de bază despre ce este un déjà vu. De exemplu, a stabilit că aproximativ două treimi dintre oameni experimentează déjà vu la un moment dat în viața lor. El a determinat că cel mai frecvent declanșator al déjà vu-ului este o scenă sau un loc, iar următorul cel mai frecvent declanșator este o conversație. De asemenea, a observat indicii de-a lungul a aproximativ 100 de ani de literatură medicală despre o posibilă asociere a senzației de déjà vu cu unele tipuri de activitate convulsivă în creier.
Rezumatul lui Brown a adus subiectul déjà vu-ului în sfera științei mai generale, deoarece a apărut atât într-o revistă științifică pe care specialiștii care studiază cogniția tind să o citească, cât și într-o carte destinată oamenilor de știință. Lucrarea sa a servit drept catalizator pentru oamenii de știință care au conceput experimente pentru a investiga deja vu. Pornind de la lucrarea lui Brown, echipa de cercetarea lui Anne Cleary, profesor de psihologie cognitivă la Colorado State University, a început să efectueze experimente menite să testeze ipotezele despre posibilele mecanisme ale déjà vu-ului.
Ipoteza familiarității Gestalt
Astfel, au investigat o ipoteză veche de aproape un secol care sugera că déjà vu-ul se poate întâmpla atunci când există o asemănare spațială între o scenă actuală și o scenă nerecunoscută în memorie. Psihologii au numit această variantă „ipoteza familiarității Gestalt”. Pentru a investiga această idee în laborator, echipa lui Cleary a folosit realitatea virtuală pentru a plasa oamenii în cadrul unor scene. În acest fel, a putut manipula mediile în care se aflau oamenii – unele scene împărțeau aceeași dispunere spațială, în timp ce în rest erau distincte.
Așa cum a prezis Cleary, déjà vu a fost mai probabil să se întâmple atunci când oamenii se aflau într-o scenă în care dispunere spațială a elementelor imita o scenă anterioară pe care au vizionat-o, dar pe care nu și-o aminteau. Această cercetare sugerează că un factor care contribuie la senzația de familiaritate poate fi asemănarea spațială a unei scene noi cu una din memorie care nu reușește să fie „vizionată” în mod conștient în minte în acel moment.