Distinsul profesor a fost condus pe ultimul drum cu onoruri militare, marcând trecerea în eternitate a unui om care și-a dedicat întreaga existență catedrei și cetății.
Slujba de înmormântare a fost oficiată de Înalt preasfințitul Andrei Andreicuț, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Înaltul prelat a conturat un portret profesorului, amintind că acesta nu a fost doar un intelectual sclipitor, ci și un demnitar credincios care a militat cu fermitate pentru reintroducerea religiei în școli. Într-un moment de o sensibilitate aparte, Mitropolitul a ales să-i onoreze memoria recitând versuri din poezia „Murim ca mâine” de Magda Isanos, împletind în discursul său ecouri din gândirea lui Lucian Blaga și Onisifor Ghibu.
Alături de familie au fost, pe lângă numeroși participanți, foștii săi studenți, deveniți astăzi repere ale României contemporane: profesorii Ioan-Aurel Pop, Vasile Pușcaș, Vasile Dâncu și Ioan Bolovan. Vasile Pușcaș a evocat rigoarea dascălului Liviu Maior și generozitatea omului extraordinar care a fost, la rândul lui influențat de marele istoric David Prodan.
Printre cei prezenți s-au numărat și primarul Emil Boc, dar și a unor figuri emblematice din lumea sportului, precum Ioan Ovidiu Sabău. Liviu Maior a fost pentru mai mulți ani și președintele clubului de fotbal Universitatea Cluj. Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un ultim omagiu printr-o coroană de flori.
George Maior, actualul ambasador al României în Regatul Hașemit al Iordaniei, a ținut să transmită profunda recunoștință față de toți cei care au venit să cinstească memoria tatălui său.
Cine a fost profesorul Liviu Maior
Liviu Maior și-a dedicat întreaga carieră descifrării mecanismelor complexe ale istoriei moderne, transformând Transilvania în centrul universului său de cercetare. Munca sa de istoric s-a oprit cu precădere asupra secolului al XIX-lea și începutului celui de-al XX-lea, o epocă efervescentă în care identitatea românească din arcul intracarpatic se cristaliza prin luptă politică și rezistență culturală.
Depășind simpla cronologie, Liviu Maior a explorat cu acribie mișcările naționale, subliniind epoca Memorandului și analizând modul în care elitele intelectuale au reușit să mobilizeze masele în drumul spre emancipare. În scrierile sale, el a urmărit destinul românilor aflați sub stăpânire austro-ungară, documentând eforturile lor de a-și câștiga drepturile într-un imperiu multietnic, până la momentul culminant al Marii Uniri din 1918.
Istoria Transilvaniei a însemnat pentru el mai mult decât un crez academic. Profesorul a muncit cu pasiune pentru cronica a devenirii unei națiuni, pe care a predat-o cu rigoare de la catedra universității clujene.
După 1990, Liviu Maior a reușit să ofere ministerului Învățământului, pe care l-a condus în perioada 1992-1996, baza funcționării în noi structuri. Numirea sa în cadrul guvernului Nicolae Văcăroiu a venit într-un moment extrem de dificil, când sistemul de învățământ necesita o restructurare profundă pentru a se alinia standardelor europene și nevoilor unei societăți democratice în formare.
A luptat pentru a pune în aplicare Legea Învățământului nr. 84/1995, un act normativ fundamental care a reglementat sistemul educațional românesc pentru mai bine de un deceniu. Fiind un respectat profesor universitar la Cluj-Napoca, a înțeles necesitatea ca universitățile să devină centre de excelență independente de factorul politic direct. În mandatul său a militat pentru o alocare bugetară care să permită subzistența școlilor în condiții economice dificile, punând accent pe importanța investiției în capitalul uman. Tot în același mandat a început procesul de modernizare a programelor școlare, eliminând balastul ideologic și introducerea unor discipline noi.
Liviu Maior s-a născut la data de 2 octombrie 1940, în localitatea Beclean, județul Bistrița-Năsăud. A trecut în neființă pe data de 5 aprilie 2026, la vârsta de 85 de ani.
Lucrări publicate
Transilvania și războiul pentru independență (1877–1878) – Editura Dacia (1977)
Istorie și politică: Nicolae Iorga și Transilvania (1900-1914) – Editura Dacia (1981)
Mișcarea națională românească din Transilvania (1900–1914) – Editura Dacia (1986)
Memorandul: Filosofia politico-istorică a petiționalismului românesc – Editura Fundației Culturale Române (1992)
Alexandru Vaida-Voevod între Belvedere și Versailles – Editura Sincron (1993)
1848–1849: Români și unguri în revoluție – Editura Enciclopedică (1998)
Românii în armata habsburgică. Soldați și ofițeri uitați – Editura Enciclopedică (2004)
Habsburgi și Români: De la loialitatea dinastică la identitatea națională – Editura Enciclopedică (2006)
Alexandru Vaida-Voevod: Putere și defăimare – Editura RAO (2010)
Studii de istorie a Transilvaniei (sec. XVIII-XX) – Editura Accent (2010)
Doi ani mai devreme. Ardeleni, bucovineni și basarabeni în război (1914–1916) – Editura Școala Ardeleană (2016)
Un părinte fondator al României Mari: Alexandru Vaida-Voevod – Editura Școala Ardeleană (2018)
Asociaționism și naționalism la românii din Transilvania – Editura Școala Ardeleană (2022)
Românii în „A treia Europă”. Loialitate. Revoluție. Unitate (1848–1918) – Editura Școala Ardeleană (2025)