O boală teribilă care face ravagii în Siria ar putea ajunge și în Europa

În Siria, efectele colaterale ale războiului sunt chiar mai grave decât se prevăzuse. La Alep o boală câștigă tot mai mult teren: "Aleppo evil" (Diavolul de Alep), care se manifestă prin plăgi deschise pe piele, sângerări ale nasului, dificultăți la respirație și înghițire. Netratată la timp, boala poate provoca chiar moartea, scrie The Sun, preluat luni de 7sur7.be.

Este o boală parazitară transmisă de flebotomi, mici insecte care proliferează în zonele de război. Boala poate lăsa cicatrici grave pe piele și se răspândește cu rapiditate din cauza mișcărilor de populație provocate de Statul Islamic în regiune. Odată cu migrația refugiaților, ea ar putea ajunge și în Europa, scrie The Sun, citează Agerpres.

Între 2000 și 2012 s-au semnalat numai șase cazuri ale acestei boli în Liban. Însă în 2013 cifra a urcat la 1.033, iar în 96% din cazuri victimele erau refugiați sirieni. Astfel de cazuri au fost înregistrate de ministerele sănătății din Liban, Yemen, Iordania și Turcia.

Condițiile sanitare, lipsa apei și malnutriția au fost factori esențiali în dezvoltarea bolii. În zonele afectate de război serviciile de sănătate au fost complet distruse, îndeosebi în zonele controlate de Statul Islamic.

[iteste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel