Mihai Păunescu a explicat că așteptările mari de la stat pentru servicii publice de calitate trebuie susținute și de o sursă de finanțare. Exemplul Italiei arată că infrastructura excelentă vine cu costuri: pentru 300 km, șoferii plătesc taxe de autostradă de aproximativ 70 de euro. Astfel, serviciile de calitate pot fi oferite fie prin plata directă individuală, fie prin taxe și impozite colective.
„Noi solicităm de la stat foarte multe servicii la nivel calitativ, vrem ca drumurile să fie impecabile, să avem autostrăzi, tuneluri rutiere.
Recent, am călătorit prin Italia cu mașina și am fost plăcut impresionat să văd calitatea infrastructurii rutiere, numai tuneluri consecutive, zeci, sute de kilometri de tuneluri care străbat munții și te întrebi: „Oare noi în România de ce nu avem?”.
Pot să vă spun și reversul medaliei. Cât plătești pe combustibil pentru a circula din punctul A în punctul B, tot atât plătești și taxe pentru autostrăzile respective. Costurile sunt uriașe: pentru aproximativ 300 de km plătești aproximativ 70 de euro în taxe de autostradă. Prin urmare, ideea este că nu poți avea servicii publice de calitate, nu le poți cere întotdeauna statului fără să existe și o sursă de finanțare, care poate să fie una individuală, adică plătești individual fiecare serviciu, cum plătești în Italia autostrăzile, sau încredințezi o sumă mai mare statului prin taxe și impozite”, a spus Mihai Păunescu.
De ce trebuie să existe și un impozit pe proprietate
Mihai Păunescu a explicat că impozitul pe proprietate are sens, deoarece proprietarii beneficiază de servicii publice, iar finanțarea acestora nu poate să revină doar celor care muncesc. Acesta a subliniat că România are unul dintre cele mai mici impozite pe proprietate și taxe reduse în general. De asemenea, potrivit profesorului, contribuția pentru asigurări sociale de sănătate funcționează ca impozit.
„De exemplu impozitul pe proprietate. Mare jale că va crește cu 70%. Eu am plătit în jur de 300-400 de lei. Adică 70% sunt 200-300 de lei, dar avem pretenții, metrou, spații publice”, a spus Val Vîlcu.
„Fiul meu m-a întrebat: „Oricum plătim impozite din veniturile noastre, impozitul pe muncă, de ce e nevoie să existe și un impozit pe proprietate?”. I-am explicat că proprietatea aceea este într-o comunitate care îți asigură diverse servicii publice: străzi, trotuare, metrou, infrastructură de transport public, și atunci este normal ca modalitatea finanțării acestor servicii să nu se bazeze doar pe cei care muncesc, pe forța de muncă, ci și pe proprietari în egală măsură. Atunci are sens.
România este, între altele, țara cu cel mai mic impozit și pe proprietate. Noi excelăm la taxe și impozite reduse. O să spuneți că munca nu este impozitată puțin și așa este, fiindcă în cazul muncii nu trebuie să ne referim doar la impozitul pe venit, ci și la toate celelalte taxe care sunt obligatorii: contribuția pentru asigurări sociale de sănătate, contribuția pentru asigurări sociale.
De pildă, contribuția pentru asigurări sociale de sănătate este un impozit în sine, nu este plata unui serviciu. Sunt țări în care cumperi un anumit serviciu, o asigurare de sănătate, dar este fixă, ai nivele diferite de asigurări de sănătate. La noi, cu cât câștigi mai mult, cu atât vei plăti mai mult. Este pur și simplu un impozit, având același acces la servicii de sănătate ca și cei care plătesc mai puțin”, a spus Mihai Păunescu.
Averea, mai puțin impozitată decât munca
Potrivit profesorului, contribuția pentru asigurările sociale de sănătate funcționează ca un impozit pe muncă, iar cei care obțin venituri din alte surse plătesc mult mai puțin, plafonat la nivelul salariilor medii. Astfel, există inechități: cei care muncesc contribuie proporțional la întreaga sumă, pe când milionarii plătesc mai puțin, dar au același acces la serviciile publice de sănătate.
„E văzut ca un sistem al asigurărilor sociale”, a spus Val Vîlcu.
„Așa este, dar e un impozit pe muncă și cineva care nu are venituri sau care are venituri nu din muncă, din închirieri de imobile să spunem, plătește, dar mult mai puțin. Nu plătește progresiv acel procent din tot ceea ce câștigă, ci contribuția sa este limitată la un număr de salarii medii pe an.
Deci dacă faci câteva milioane din închirieri de locuințe, vei plăti o asigurare de sănătate la nivelul salariului mediu pe economie. În schimb, dacă muncești și faci 100.000 de euro pe an, deci cineva care ar trebui să muncească foarte mult și în multe locuri, atunci ar trebui să plătească acest impozit proporțional la toată suma. Există inechități.
Dacă nu sunt venituri din muncă și sunt din închiriere de proprietăți, din drepturi de autor, și acestea sunt plafonate tot la un număr de salarii medii, dar ei nu sunt milionari. Se presupune că cineva care e milionar o să-și ia o asigurare de sănătate privată, dar în egală măsură poate să beneficieze de serviciile publice de sănătate, plătind mai puțin decât cineva care câștigă din muncă o sumă mult mai mică”, a spus Mihai Păunescu la DC News.
Video: