Președintele Nicușor Dan a semnat miercuri mai multe decrete de promulgare a unor legi.
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat miercuri mai multe decrete de promulgare a unor legi care vizează atât regimul finanțărilor publice pentru activități nonprofit, cât și modificări în domeniul ordinii publice și al procedurii penale. Printre actele adoptate se află și instituirea Zilei Naționale a Memoriei Victimelor Mineriadei din iunie 1990.
Comunicatul Administrației Prezidențiale
"Președintele României, Nicușor Dan, a semnat miercuri, 10 iunie 2026, următoarele decrete:
Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general (Pl-x 56/2026);
Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice (Pl-x 132/2024);
Decret privind promulgarea Legii pentru instituirea Zilei Naționale a Memoriei Victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990 și a Represiunii Antidemocratice (Pl-x 108/2026);
Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 438 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (Pl-x 436/2025)", se arată în comunicat.


