Cele mai citite

Ancheta în cazul dronei maritime din Portul Constanţa a fost extinsă

Iulia Horovei Autor: Iulia Horovei
Dronă marină a explodat în Portul Constanța. Alertă maximă în Forțele Navale
Explozie în Portul Constanța. Sursa Foto: Facebook

Procurorii au extins urmărirea penală în dosarul dronei maritime care a explodat vineri, 5 iunie, în Portul Constanţa, adăugând acuzaţia de distrugere cu consecinţe deosebit de grave.

Procurorii au extins ancheta în cazul dronei maritime care a explodat în Portul Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere cu consecinţe deosebit de grave, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi nerespectarea regimului materiilor explozive, a anunţat marţi Parchetul General.

Cercetările au fost extinse

Pe 5 iunie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-au sesizat din oficiu, după ce în zona Portului Constanţa a fost semnalată prezenţa unui dispozitiv militar, cu armament la bord şi posibil explozibil.

Ulterior, prin ordonanţă, cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, fiind dispusă începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi nerespectarea regimului materiilor explozive.

„Din cercetările la faţa locului, aflate în desfăşurare, a rezultat că în jurul orei 06:30, în zona Fanei 78 a Portului Constanţa, a fost semnalată existenţa unei ambarcaţiuni militare de culoare gri, eşuată, de tipul dronelor maritime. Ambarcaţiunea militară, fără inscripţie, avea montate la vedere sisteme de supraveghere video şi antenă de comunicaţii prin satelit. Ulterior, în jurul orelor 10:30, aceasta a explodat. În cauză s-a dispus şi efectuat cercetarea la faţa locului, în prezent finalizată”, a precizat Parchetul.

Prin ordonanţa din 8 iunie, s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere cu consecinţe deosebit de grave, infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor (3 infracţiuni) şi nerespectarea regimului materiilor explozive (3 infracţiuni), toate aflate în concurs real.

În prezent sunt desfăşurate activităţi de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanţelor de fapt.

Drona maritimă explodată în Portul Constanța, la o săptămână după drona prăbușită în Galați

Amintim că incidentul cu drona maritimă care a explodat în Portul Constanța a venit la doar o săptămână după înregistrarea celui mai grav eveniment din țara noastră de la începutul războiului din Ucraina, când o dronă a căzut și a explodat pe un bloc din centrul municipiului Galați, rănind două persoane și ducând la distrugerea completă a unui apartament.

Citește și: Catastrofa care s-ar fi putut produce odată cu explozia dronei maritime. Generalul Mircea Mîndrescu: Nu aprindem nici măcar un fitil lângă un terminal petrolier!

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

x close