Cele mai citite

A încercat să își incendieze soția cu benzină, dar a fost cuprins de flăcări. Botoșăneanul este în stare critică

accident ambulanta
Imagine cu o ambulanță. Sursa foto: Agerpres

Un incident grav petrecut în localitatea Florești, din comuna Todireni, județul Botoșani, s-a încheiat cu rănirea severă a unui bărbat de 39 de ani, care a ajuns la spital cu arsuri pe cea mai mare parte a corpului.

Potrivit Monitorul de Botoșani, în timpul unui conflict izbucnit în locuință, acesta ar fi încercat să își incendieze soția cu benzină. Planul a avut însă un deznodământ neașteptat, deoarece flăcările l-au cuprins chiar pe el.

Incendiul s-a extins în locuință, iar pompierii au intervenit de urgență

După izbucnirea focului, incendiul s-a propagat rapid la bunurile din interiorul casei. Autoritățile au fost alertate prin apel de urgență, iar la fața locului au fost trimise două echipaje ale Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale de stingere, sprijinite de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Todireni și de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

La sosire, pompierii au observat cu flăcările se manifestau violent într-o cameră și pe holul locuinței, iar riscul ca incendiul să se extindă la întreaga casă era iminent. Între timp, victima a fost deja preluată de echipajele medicale.

Victima a suferit arsuri pe aproximativ 70% din suprafața corpului

Bărbatul în vârstă de 39 de ani a suferit arsuri severe pe aproape 70% din corp și a fost transportat de urgență la spital. Din cauza stării critice în care se afla, în sprijinul echipajului Serviciului Județean de Ambulanță a fost solicitat și un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD.

Intervenția rapidă a pompierilor a împiedicat propagarea incendiului și a limitat pagubele produse în locuință.

Poliția a deschis o anchetă

Cazul este cercetat de polițiști, care încearcă să stabilească toate împrejurările în care s-a produs incidentul și să clarifice responsabilitățile legale. Ancheta vizează o posibilă tentativă de omor care, potrivit datelor preliminare, s-a întors împotriva presupusului agresor.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

x close