Ungaria a oprit centrala de la Paks, singura sa centrală nucleară, din cauza nivelului scăzut al Dunării. Prim-ministrul ungar Peter Magyar a anunţat că este o "premieră în 44 de ani".
Prim-ministrul ungar Peter Magyar a anunţat, duminică, 2 august, oprirea singurei centrale nucleare a ţării sale, o "premieră în 44 de ani", din cauza nivelului prea scăzut al Dunării. Între timp, la noi, se fac operațiuni urgente pe Dunăre pentru ca reactorul 2 al Centralei Cernavodă să poată fi menținut funcțional. Armata României va detona o stâncă pentru a devia cursul apei spre centrala nucleară de la Cernavodă.
"Din cauza noii scăderi a nivelului apelor Dunării, una dintre ultimele două unităţi de producţie a centralei nucleare de la Paks va fi oprită la 01:30 dimineaţă" duminică (respectiv 23.30 GMT sâmbătă), a scris el pe contul de X cu puţin timp înainte de oprirea programată, transmite Agerpres, citând AFP.
"Producţia centralei va scădea astfel la doar 240 megawaţi", anunța liderul ungar, care precizeaza că duminică centrala "va fi complet oprită pentru prima dată în 44 de ani".
Centrala de la Paks furniza circa 40% din producţia anuală de electricitate a Ungariei
Aflată la circa 100 km sud de Budapesta, centrala de la Paks furnizează circa 40% din producţia anuală de electricitate a ţării.
Vineri, exploatatorul centralei, ale cărui patru reactoare construite cu o tehnologie din era sovietică sunt răcite cu apă pompată din Dunăre, a avertizat că scăderea nivelului fluviului ar putea duce la închiderea completă a centralei spre mijlocul săptămânii viitoare.
Guvernul însă a avertizat că operaţiunea ar putea să intervină încă din weekend.
Din cauza deficitelor de precipitaţii prelungite şi a căldurii extreme care afectează Europa, apele Dunării au atins pe alocuri un nivel istoric scăzut. Şi situaţia riscă să se înrăutăţească din cauza temperaturilor de 40 până la 42 grade Celsius anunţate în zilele următoare în Europa Centrală.
Budapesta restricționează viteza pe liniile de metrou și tramvai
Oprirea centralei nucleare de la Paks vine după ce primarul Budapestei, Gergely Karacsony, anunțase, sâmbătă, că a analizat, împreună cu operatorii de transport public din capitală, modalitățile prin care se poate contribui la economisirea energiei și că s-a decis restricționarea vitezei pe liniile de metrou și tramvai.
„Acest lucru va prelungi durata călătoriei cu câteva minute, însă va permite o economie zilnică de 15 MWh de energie. În plus, pe anumite linii, în zilele lucrătoare vor circula autobuze diesel moderne și eficiente, dotate cu aer condiționat, în locul troleibuzelor electrice”, scria primarul Budapestei, pe pagina sa de Facebook.
Armata României va detona o stâncă pentru a devia cursul apei spre centrala nucleară de la Cernavodă
Pentru a se mutea menține funcțional cel de-al doilea reactor al centralei Cernavodă, se fac operațiuni urgente pe Dunăre. Reprezentanții Armatei vor detona o stâncă, duminică, 2 august, pentru a devia cursul apei spre centrala de la Cernavodă.
Ulterior, vor fi scufundate controlat patru barje încărcate cu piatră, pentru a bloca brațul Bala. Potrivit reprezentanților de la Apele Române, măsurile ar urma să îmbunătățească alimentarea cu apă.
Pentru aplicarea lor au fost alocate 7 milioane de lei din Fondul de Rezervă.
Câte zile mai poate funcționa Centrala Cernavodă
Și țara noastră ar putea fi nevoită, în doar câteva zile, să aplice aceleași măsuri luate astăzi de Ungaria. Nivelul Dunării în zona Cernavodă scade cu aproximativ 2-3 centimetri pe zi, iar în condiţiile actuale centrala poate funcţiona la limită încă patru-cinci zile, a anunțat sâmbătă directorul general adjunct al Administraţiei Naţionale "Apele Române", Sorin Rîndaşu.
"Referitor la ceea ce se întâmplă în momentul de faţă la intrarea în ţară pe Dunăre, putem doar să confirmăm faptul că la Baziaş se înregistrează 1.590 metri cubi pe secundă, cu tendinţa de scădere până în data de 7 august, când se vor înregistra în jur de 1.450 metri cubi. Ce înseamnă asta pentru Cernavodă? Înseamnă o scădere undeva la 2-3 cm pe zi. În aceste condiţii, Cernavodă poate să reziste circa 4-5 zile la limită.
Prin urmare, statul român, prin reprezentanţii săi, a dispus luarea unor măsuri în regim de urgenţă, care să încerce, pe de o parte, dirijarea debitului pe Dunărea Veche, dinspre Braţul Bala. Măsurile acestea constau în încercarea de a scufunda, în locuri prestabilite, după măsurători batimetrice realizate cu ajutorul Forţelor Navale Române, a unor barje, care vor fi scufundate controlat şi care vor avea o încărcătură de piatră, probabil 500 de tone, pentru că, în momentul de faţă, date fiind nivelurile Dunării, nu este permisă circulaţia cu un etiaj foarte mare", a spus Sorin Rîndaşu.
Singura veste bună e că a plouat în Austria, dar va dura până când apa va ajunge la noi
Singura veste bună anunțată de acesta este că, în Austria, s-au înregistrat în ultimele zile precipitații care au determinat creșteri ale debitelor râurilor interioare, însă efectele acestora vor ajunge la intrarea Dunării în România în aproximativ șapte zile, iar în zona Cernavodă după încă aproximativ cinci zile.
"Dacă se constată că apar creşteri de turbiditate, probabil că în zona de prelevare se vor opri acţiunile respective. În aceste condiţii, este destul de dificil de spus că totul este în siguranţă. Sunt riscuri, dar se face tot ceea ce este omeneşte posibil pentru menţinerea în funcţiune a centralei nucleare, care, în momentul de faţă, aduce un aport important, mai ales în condiţiile în care şi în Ungaria, din patru grupuri, trei deja au fost oprite, iar Bulgaria semnalează, de asemenea, probleme în funcţionarea centralei nucleare de la Kozlodui. Prognozele nu sunt foarte îmbucurătoare.
Singurul lucru pe care putem să-l spunem este că, în Bazinul Superior, în Austria, se înregistrează precipitaţii, ceea ce a permis creşterea nivelurilor râurilor din zonă, care alimentează Dunărea Superioară, dar trebuie menţionat faptul că sunt şapte zile de parcurs până la intrarea în ţară şi, de la intrarea în ţară până la zona Cernavodă, mai sunt încă cinci zile. Deci vorbim de două săptămâni în care trebuie găsite, cu resursele locale, soluţii care să permită în continuare funcţionarea centralei nucleare.
Rămâne de văzut ce capacităţi mai sunt, şi acestea sunt limitate, capacităţi de acumulare care pot fi evacuate controlat în perioada următoare, doar în momentele în care este absolut necesar, pentru că propagarea se face cu o foarte mică variaţie de cotă, dar ea există şi trebuie să se încerce nivelarea, compensarea acestui lucru", a mai declarat Sorin Rîndaşu.
Guvernul României a declarat deja stare de alertă la nivel național pe toată durata lunii august
De altfel, reamintim că, vineri, 31 iulie, după ce s-a reunit într-o ședință extraordinară convocată de premierul interimar Ilie Bolojan, pentru a discuta măsuri urgente în contextul crizei energetice, Guvernul a declarat stare de alertă la nivel național pe toată durata lunii august.
Premierul Ilie Bolojan i-a îndemnat pe români să facă economie de energie între orele 20:00 – 23:00.
Marii consumatori de energie ar putea fi deconectați pentru a nu supraaglomera rețeaua
În plus, marii consumatori de energie ar putea fi deconectați pentru a nu supraaglomera rețeaua, a anunțat secretarul de stat în ministerul Energiei, Cristian Bușoi.
„Am făcut deja o comunicare consumatorilor semnificativi, peste 50 mii de megawați/ oră consum. Avem luni la ora 12.00 o reuniune în regim online. Am selectat un număr consistent de firme cu care vom discuta să vedem în ce măsură isi pot reorienta activitatea pentru a nu supraaglomera orele de seară. (...) În caz de situație gravă de lipsa de electricitate în sistem există proceduri, un manual, proceduri legale prin care se pot deconecta în primul rând marii consumatori industriali.
Dar nu vom ajunge acolo, luăm toate măsurile ca să nu ajungem acolo. Dar ne-ar ajuta foarte mult și vom cere marilor consumatori, aceia care pot, să își reorienteze producția și fluxul industrial către orele care nu-s de vârf Sunt convins că vor intelege. Pentru că e mai periculos și dificil si dezavantajos pentru ei să-i deconectăm pentru că ca le vor crea probleme. Mai bine facem un program voluntar controlat în care ei își reorientează activitatea sau cei din bandă își reduc consumul”, a declarat, sâmbătă, secretarul de stat în ministerul Energiei, Cristian Bușoi, pentru Digi 24.
Criza energetică se poate acutiza
Precizăm că debitul Dunării, fluviul care traversează zece ţări europene din Germania până la Marea Neagră, a scăzut la minime istorice din cauza secetei.
Una dintre cele mai mari îngrijorări este legată de producția de energie, acum scăzută nu doar la noi, ci și în alte țări. Reamintim că în România, situaţia a impus deja o reducere a activităţii la centrala nucleară de la Cernavodă, care generează aproximativ 20% din energia electrică a ţării. Unul dintre reactoarele centralei a fost deja oprit, iar autorităţile au anunţat iniţial închiderea celui de-al doilea reactor, deşi ulterior au decis să îl menţină operaţional deocamdată.
În Austria, unde energia hidroelectrică este cea mai mare sursă de generare de energie, scăderea debitului fluviului a dus la o reducere a producţiei la aceste tipuri de centrale electrice.
În Germania, nivelul Rinului se apropie de un minim istoric. Navele de marfă pot transporta doar aproximativ o cincime din încărcătura obișnuită.
Seceta afectează grav și Țările de Jos. De două săptămâni, țara se confruntă oficial cu un deficit de apă, ale cărui efecte devin tot mai evidente.
Precizăm că scăderea debitului Dunării generează consecinţe nu doar asupra producției de energie, ci și asupra transportului fluvial, turismului şi agriculturii, în timp ce oamenii de ştiinţă şi arheologii profită de nivelurile scăzute ale apei pentru a documenta descoperiri care au fost ascunse timp de secole şi chiar milenii. În Bulgaria, spre exemplu, scăderea istorică a nivelului fluviului a permis descoperirea rămăşiţelor unui mamut vechi de mii de ani în apropierea oraşului Riahovo, în nordul ţării.

