Cele mai citite

Trump și Netanyahu s-au întâlnit pentru prima dată de la începutul războiului cu Iranul

Autor: Ioana Dinu
netanyahu trump
Premierul israelian Benjamin Netanyahu (s) și președintele american Donald Trump (d)/ Sursa foto: Agerpres

Trump și Netanyahu s-au întâlnit pentru prima dată de la începutul războiului cu Iranul.

Președintele american Donald Trump l-a primit marți la Casa Albă pe premierul israelian Benjamin Netanyahu în prima lor întâlnire de la începutul războiului împotriva Iranului, în urmă cu cinci luni, informează EFE.

Întâlnirea, a opta de la revenirea președintelui american la putere, în ianuarie 2025, a avut loc cu ușile închise. S-a întâmplat înaintea participării celor doi lideri la funeraliile senatorului republican Lindsey Graham, un susținător fervent al cauzei israeliene, desfășurate la Washington.

Într-un scurt mesaj pe platforma X, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a descris întâlnirea - care a început la ora locală 11:03 (15:03 GMT) și a durat aproximativ o oră și jumătate - drept pozitivă și productivă.

Între timp, premierul Netanyahu a postat pe rețelele de socializare o fotografie în care apare zâmbind alături de „prietenul” său Trump, în Biroul Oval.

La întâlnire au mai participat vicepreședintele american JD Vance, secretarul de stat Marco Rubio, secretarul apărării Pete Hegseth și emisarul special pentru pace Steve Witkoff.

Rubio și Hegseth au participat, de asemenea, la precedenta întâlnire a președintelui Donald Trump cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la care Vance nu a fost prezent.

Se aștepta ca Netanyahu să discute cu președintele SUA despre consolidarea instalației nucleare iraniene subterane de la Muntele Târnăcopului, unde, potrivit relatărilor din presă, Teheranul ar fi mutat centrifuge avansate și o parte din stocurile sale de uraniu puternic îmbogățit.

Ultima întâlnire față în față dintre cei doi lideri a avut loc pe 11 februarie în Biroul Oval, când premierul israelian a reușit să îl convingă pe președintele SUA să lanseze o ofensivă militară împotriva Iranului.

Benjamin Netanyahu se află acum în plină campanie electorală. Președintele SUA a evitat să precizeze dacă îl susține pe Benjamin Netanyahu la viitoarele alegeri din Israel, programate pentru 27 octombrie.

Trump urmărește o retragere negociată din acest conflict nepopular - care a provocat disensiuni cu aliații săi și cu Netanyahu însuși -, deși a recunoscut luni că el și liderul israelian au „divergențe minore”. A zis totodată că împărtășesc poziții comune cu privire la război.

Liderul de la Casa Albă a declarat că nimeni nu îi poate dicta ce armament să vândă altor țări, fiind întrebat despre opoziția premierului israelian față de un eventual transfer de avioane de vânătoare F-35 către Turcia.

Președintele Donald Trump a ordonat oprirea bombardamentelor asupra Iranului pentru a negocia un acord care să pună capăt conflictului, deși a amenințat că va relua atacurile dacă discuțiile eșuează. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close