Cele mai citite
Ciprian Ciucu, la interviurile DC News: Bucureștiul, fondurile și criza politică din România - Urmărește dezbaterea live

Grevă generală în Sănătate, marți, 28 iulie. Ce servicii medicale au fost afectate

2026-07-28-4748
Grevă generală în Sănătate, marți, 28 iulie. Ce servicii medicale sunt afectate și ce se întâmplă cu pacienții / "În pandemie ne-au numit eroi, acum ne numesc cerșetori"

A fost grevă în Sănătate.

UPDATE 15: Reprezentanţii Federaţiei Solidaritatea Sanitară, la Ministerul Sănătăţii

Liderii Federaţiei Solidaritatea Sanitară se află marţi la Ministerul Sănătăţii, unde continuă negocierile privind noua lege a salarizării.

Reprezentanţii Federaţiei 'Solidaritatea Sanitară' negociază, în aceste momente, cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, experţii Ministerului Muncii şi ai Băncii Mondiale. Miza este uriaşă: noua lege trebuie să corecteze inechităţile actuale, nu să reducă sporurile, plata gărzilor şi drepturile pentru munca în ture, nopţi şi zile libere, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a federaţiei.

UPDATE 14: Lider Sanitas Olt - Greva s-a desfăşurat în toate spitalele din judeţ, cu participare numeroasă

Sindicaliştii de la Sanitas au protestat marţi la grevă generală în toate spitalele din judeţul Olt, potrivit liderului filialei judeţene a sindicatului menţionat, Roxana Dumitrescu, care a menţionat, pentru Agerpres, că participarea la protest din faţa unităţilor medicale a fost "foarte numeroasă" raportat la personalul aflat la serviciu.

Liderul Sanitas Olt, Roxana Dumitrescu, a precizat că, pe lângă protestul din faţa spitalelor, greva a însemnat asigurarea numai a unei treimi din activitate în secţiile şi compartimentele unde a fost posibil acest lucru.

"Cred că am fost vreo 200 (la protestul din faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina), a fost o participare numeroasă, noi avem şi medici în sindicat, dar au coborât şi alţi medici care sunt neafiliaţi ori sunt în alte sindicate. Toată lumea este foarte supărată. Am coborât o jumătate de oră ca să fim vizibili şi greva a continuat pe secţii, că greva se face la locul de muncă, s-a asigurat o treime din activitate. Terapia, toate sistemele de urgenţă au funcţionat, iar pe celelalte secţii s-a asigurat o treime din activitate. Au fost, de exemplu, compartimente unde am avut doar un asistent şi un infirmier, omul ăla a trebuit să rămână la locul de muncă pentru că nu ai cum să împarţi un asistent între ei. Nu au fost afectaţi bolnavii, cazurile de urgenţă au fost tratate, cazurile critice au fost tratate. Peste tot, în toate spitalele din judeţ, greva s-a desfăşurat, exact cum s-a desfăşurat şi de la Slatina, o jumătate de oră dimineaţă doar în faţa spitalului, ca un semnal de alarmă, iar greva s-a desfăşurat la locul de muncă", a declarat, pentru AGERPRES, Roxana Dumitrescu.

Sindicaliştii SANITAS Olt susţin amânarea protestului până în momentul în care proiectul de lege privind salarizarea personalului va ajunge în Parlament.

"Astăzi vom avea o şedinţă de Consiliul Naţional în care hotărâm. Colegilor le-am spus că diseară o să luăm o hotărâre. Din punctul nostru de vedere al Sanitas Olt, ar trebui să amânăm greva asta până la momentul depunerii în Parlament a proiectului de lege, că nu poţi să ţii sistemul de sănătate într-o grevă generală 10 zile. Opinia noastră, a Biroului Executiv al Sanitas Olt este asta, că ar trebui luată diseară o decizie în Consiliul Naţional, ca această grevă să fie amânată până în momentul depunerii legii în Parlament. Şi atunci să facem grevă generală din nou. Noi nu putem, sistemul de sănătate, la cât suntem de puţini, să asigurăm 10 zile de grevă, în starea de obosală în care a ajuns tot personalul", a punctat Roxana Dumitrescu.

În timpul protestului din faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Roxana Dumitrescu a explicat participanţilor că proiectul legii salarizării, dacă va fi votat în forma actuală, va aduce scăderi de venituri pentru circa 40% din personal.

"Legea asta de salarizare, dacă trece în forma actuală va aduce scăderi de venituri pentru aproape 40% dintre colegii noştri. Cei mai mari perdanţi ai acestei legi de salarizare vor fi colegii noştri medici, pe care îi rog să ni se alăture în demersurile noastre, şi mulţumesc că sunteţi alături de noi. Toţi colegii din secţiile cu sporuri de condiţii deosebit de periculoase sunt în mare pericol să piardă la venituri din cauza faptului că Pîslaru a acceptat ca de la 1 noiembrie 2026, când se doreşte a se intra în vigoare această lege, condiţiile deosebit de periculoase ale colegiilor noştri să se diminueze foarte mult. E vorba de colegii noştri de la Anatomie Patologică, ATI, Psihiatrie, UPU, TBC. Mai grav decât atât, toţi colegii noştri care lucrează în condiţii de risc şi care, la momentul acesta, au sporuri cuprinse între 12 şi 15%, la Spitalul Judeţean de urgenţă Slatina sunt 15% prin negocieri, şi mă refer aici la toate secţiile chirurgicale, pornind de la chirurgie generală, ortopedie, ORL, oftalmologie, urologie, şi toate secţiile medicale, vor pierde aceste sporuri", a susţinut liderul Sanitas Olt. 

UPDATE 13: Sindicaliştii de la metrou susţin greva generală din Sănătate

Unitatea Sindicatului Liber Metrorex (USLM) îşi exprimă susţinerea pentru sindicatele din Sănătate, care au decis declanşarea grevei generale pentru menţinerea drepturilor lor.

"Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu este un program de susţinere a poporului român, anumite prevederi au fost negociate prost, total nepotrivite cetăţenilor români. Cum poţi cere să renunţe cineva la veniturile sale salariale, când rata inflaţiei este de peste 50% pe ultimi cinci ani. Totodată, cum poţi cere oamenilor să renunţe la veniturile actuale şi să le spui acestora că în următorii cinci ani, nu mai au dreptul la creşteri salariale, deşi guvernul este incapabil să ţină în frâu rata inflaţiei", se arată într-un comunicat de presă al organizaţiei, transmis marţi AGERPRES.

Liderii sindicali de la metrou afirmă, totodată, că sunt dispuşi să participe la o grevă generală ca ultimă soluţie.

"Regretăm că nu se poate face grevă socială împotriva Guvernului, pentru că acesta este deja demis. Dar dacă este nevoie de greva generală ca şi ultimă soluţie, nu vom ezita", au precizat liderii USLM, transmite Agerpres.

UPDATE 12: Cseke Atilla spune că UDMR nu va susţine legea salarizării în forma actuală

Senatorul Cseke Attila a declarat marţi că parlamentarii UDMR nu vor putea susţine proiectul legii salarizării în forma actuală, adăugând că el este deschis la propunerile venite din partea partenerilor sociali.

El a precizat că săptămâna trecută a formulat multiple propuneri de modificare a proiectului, care au fost ulterior discutate cu Ministerul Muncii, care este iniţiatorul documentului, şi că mare parte dintre ele se regăsesc şi în aşteptarea sindicatelor, inclusiv în discuţia de la Palatul Cotroceni.

"Am convenit şi am fost de acord că aceste propuneri de modificare sunt în sprijinul sistemului medical românesc. De asemenea, Ministerul Sănătăţii, în această perioadă, a iniţiat un memorandum pentru deblocarea posturilor în sistemul sanitar. Suntem la a doua variantă pe baza criteriilor solicitate. Ieri am pus pe circuitul de avizare interministerială şi aşteptăm că acest memorandum să aibă toate avizele, astfel încât să putem să deblocăm peste 7.800 de posturi din sistemul medical românesc. Deci suntem în continuare deschişi şi în relaţia cu partenerii sociali, în condiţiile în care acest proiect legislativ nu ne aparţine, dar evident suntem interesaţi să-l îmbunătăţim, fiind vorba despre un jalon al României", a afirmat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii, la Parlament, transmite Agerpres.

UDMR, potrivit acestuia, are reţineri în continuare cu privire la proiectul legii salarizării, atât pe sănătate, cât şi pe educaţie.

"În ceea ce priveşte posibilitatea de a putea aproba acest proiect legislativ, astăzi, şi asta vă spun din punctul de vedere al UDMR, această posibilitate este destul de redusă, cel puţin în perioada imediat următoare. PSD, PNL, UDMR şi USR şi grupul minorităţilor naţionale trebuie să aibă o majoritate parlamentară pentru a putea aproba acest proiect legislativ. În ce ne priveşte, avem reţineri în continuare, atât pe sănătate, cât şi pe educaţie. Deci, în perioada imediat următoare, noi nu vom putea susţine forma în care suntem astăzi cu acest proiect legislativ", a subliniat senatorul.

În privinţa posturilor din sănătate, a explicat că vor fi deblocate mai multe posturi pentru spitalele care se ocupă de cazuri cu o complexitate ridicată.

"Noi am făcut analiza pe baza criteriilor pe care le-a solicitat domnul prim-ministru şi, pe baza acestor criterii, ne-a ieşit acest număr de posturi de 7.800, în condiţiile în care, pe baza acestor criterii, spitalele care tratează cazuri de complexitate mai ridicată vor avea un număr mai crescut de deblocări de posturi faţă de prima variantă a memorandumului, respectiv unităţile sanitare cu o complexitate mai redusă, o reducere, dacă vreţi, a numărului de posturi. Deci acest memorandum vine în sprijinul unităţilor sanitare cu paturi mari şi cu probleme comune", a evidenţiat ministrul interimar al Sănătăţii.

Cseke Attila a vorbit despre ce ar trebui să se schimbe la legea salarizării pentru ca angajaţii să fie mulţumiţi şi despre reţinerile UDMR.

"La educaţie, a fost un angajament al coaliţiei care a existat legat de salarizare şi a cărui punere în aplicare mai comportă discuţii. Sigur, nu sunt specialistul pe educaţie. Atât pot să vă spun, că aceste discuţii probabil vor continua şi în zilele următoare. În ce priveşte sistemul medical românesc, am propus o creştere a sporului la gărzile de urgenţă, cu care sindicatele sunt de acord, în aşteptarea celor propuse şi de sindicate. Am propus un program pilot pentru salarizare pe criterii de performanţă la medici. Am propus o prevedere care practic etapizează categoriile de sporuri de la 30 la 50, de la 20 la 30, care iarăşi vine în aşteptarea a ceea ce au solicitat sindicatele. Şi am avut câteva propuneri tehnice care, la fel, sunt în aşteptarea celor discutate de sindicate. Sunt două aspecte care mai trebuie discutate legat de coeficienţii de salarizare minim-maxim, aşa cum este astăzi în proiectul legislativ. Şi aici, în mare parte, suntem, cel puţin pe partea noastră, evident vorbesc de domeniul medical, suntem corelaţi cu aşteptările sindicatelor, respectiv sporurile, categoriile de sporuri să fie împărţite - e o discuţie să fie împărţită pe cele patru domenii de specialitate, aşa cum sunt şi astăzi în Legea 153 - nu avem o problemă cu această împărţire. Nu este un proiect legislativ promovat de Ministerul Sănătăţii, noi lucrăm cu ceea ce avem de la Ministerul Muncii", a arătat ministrul.

Cseke Attila a adăugat că UDMR nu a fost de acord nici cu prima variantă şi că este corect să aduci îmbunătăţiri.

"Eu cred că eşti o atitudine responsabilă să încerci să ajuţi sistemul pe care îl gestionezi chiar şi efemer. Şi asta am făcut. În ceea ce priveşte partea de finanţare, nu este atributul Ministrului Sănătăţii. (...) Noi am avut o atitudine responsabilă în care am încercat, şi cred că am reuşit în foarte mare măsură, să îmbunătăţim acest proiect legislativ. Nu este atributul ministerului avizator să spună de unde este necesar impactul bugetar", a completat senatorul UDMR.

El le-a transmis celor care sunt afectaţi de greva din sănătate că Ministerul Sănătăţii a avut o atitudine responsabilă în toată această perioadă şi a propus soluţii în beneficiul sistemului medical românesc.

"Şi interesul Ministerului Sănătăţii este acela de a avea servicii medicale efectuate şi nu afectate. În continuare, lucrăm pentru acest aspect şi suntem în corelare cu aşteptările sindicatelor. Discuţiile de la Palatul Cotroceni... pot să vă spun că 80% din aşteptările sindicatelor erau rezolvate la ziua de ieri, pe baza propunerile Ministerului Sănătăţii.

UPDATE 11: Colegiul Medicilor, mesaj ferm în plină grevă: România nu își mai permite să piardă medici. Sănătatea nu mai are timp

UPDATE 10: Sindicaliștii SANITAS, chemați la Ministerul Sănătății la ora 14.00

Sindicaliștii SANITAS se vor întâlni cu membri din aparatul tehnic al Ministerului Sănătății, pentru a fi preluate revendicările lor și a fi susținute în Parlament.

UPDATE 9: La Arad, doar 100 de sindicalişti pot face grevă într-o zi, din cauza deficitului de personal

Angajaţi din toate cele şapte spitale publice din judeţul Arad au intrat în grevă, marţi, însă, din cauza deficitului de personal, nu pot protesta mai mult de 100 de persoane într-o zi, chiar dacă peste 1.000 de sindicalişti au aderat la acţiune.

Preşedintele Sindicatului Sanitas Arad, Otinel Şandru, a declarat, pentru Agerpres, că în jur de 100 de angajaţi din spitale vor protesta zilnic.

"Urgenţele trebuie asigurate, avem o treime din personal la lucru. În spitalele din judeţ avem deficit de personal, astfel că nu putem protesta simultan cu mai mult de 100 de salariaţi. În fiecare zi, pe perioada grevei, alţi salariaţi din cei peste 1.000 care au aderat la grevă vor protesta", a spus Şandru.

El a precizat că pacienţii care nu aveau urgenţe au fost reprogramaţi, motiv pentru care în Ambulatoriul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad au fost doar câteva persoane în primele ore ale zilei.

Unii pacienţi au aflat doar la faţa locului că au fost reprogramaţi şi au fost nemulţumiţi.

"Ei fac grevă, dar ce s-ar întâmpla dacă nici noi nu am mai plăti asigurarea medicală?", s-a revoltat un pacient.

Un alt pacient a venit pentru a ridica rezultatele unor analize, dar nu le-a primit şi a spus că se va întoarce după încheierea grevei.

Au fost primiţi, totuşi, cei care aveau bilete de trimitere care urmau să expire, dar şi pacienţi cu programări oncologice, care fac parte din programe naţionale de sănătate sau care au de primit tratamente urgente.

Nemulţumirile sindicaliştilor arădeni sunt aceleaşi ca la nivel naţional, referitoare la blocarea posturilor, care a produs deficit de personal, şi la legea salarizării, care ar aduce diminuări de venituri.

Potrivit datelor SCJU Arad, în prezent sunt neocupate 624 de posturi din cele 2.999 prevăzute în organigrama unităţii. Astfel, există un deficit de 283 de asistenţi medicali şi de 94 de medici, dar ar mai trebui angajaţi şi infirmieri sau brancardieri.

Spitalul a solicitat, în luna aprilie, deblocarea unui număr de 190 de posturi, dintre care 28 de medici şi 68 de asistenţi medicali. 

UPDATE 8: Rogobete - Reforma adevărată nu înseamnă să slăbești sistemul de sănătate, să umilești medicii sau să pui pacienții împotriva celor care le salvează viața

"Prea mulți au transformat cuvântul „reformă” într-un slogan gol de conținut. Dar reforma adevărată nu înseamnă să slăbești sistemul de sănătate, să umilești medicii sau să pui pacienții împotriva celor care le salvează viața.

Problema reală nu este personalul medical. Problema este un sistem de finanțare rămas blocat în trecut. Astăzi, spitalele sunt plătite de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pe baza unor tarife calculate în 2016, în timp ce plătesc salarii, medicamente, utilități și toate celelalte cheltuieli la prețurile din 2026. Așa apar procentele care sunt prezentate trunchiat în spațiul public și folosite pentru a crea o falsă vină în jurul medicilor.

Dacă vrem cu adevărat reformă, atunci trebuie să începem acolo unde se iau deciziile care afectează finanțarea întregului sistem. Trebuie să actualizăm tarifele decontate spitalelor, să eliminăm risipa și să construim un sistem eficient și sustenabil, nu să căutăm țapi ispășitori - personalul medical!

România are nevoie de un sistem de sănătate puternic, iar acesta nu poate fi construit împotriva medicilor, ci împreună cu ei. Voi continua să susțin soluțiile reale și să apăr demnitatea celor care țin spitalele în picioare. O să fie bine!", a scris Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății, pe pagina sa de Facebook.

UPDATE 8: Spitalul de Boli Infecţioase Craiova nu intră în grevă; managerul invocă un val epidemic

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" Craiova nu a intrat, marţi, în grevă, în pofida protestelor anunţate de sindicate în sistemul sanitar, întrucât unitatea se confruntă cu un val epidemic şi funcţionează la capacitate maximă, a declarat, marţi, pentru Agerpres, managerul spitalului, Adina Turcu.

Potrivit acesteia, contextul epidemiologic actual şi numărul ridicat de pacienţi internaţi nu permit întreruperea activităţii.

"La noi nu este grevă. Suntem în plină epidemie, avem nişte cazuri şi nu ne permitem să facem grevă. Sunt valuri epidemice care nu ne permit să ne gândim la nimic altceva, decât la pacienţi", a afirmat Adina Turcu.

Managerul spitalului a precizat că unitatea tratează în continuare pacienţi şi monitorizează contacţii cazului pacientei de 18 ani care a fost transferată în stare gravă la Spitalul Floreasca din Bucureşti, iar în acest moment sunt şi alţi contacţi.

"Fata respectivă a plecat de la noi, mai sunt contacţi, sunt copii veniţi de la mare, iar spitalul este ocupat la capacitate maximă", a adăugat directorul Spitalului de Boli Infecţioase Craiova.

UPDATE 7: Ministerul Sănătății anunță că a formulat propuneri pentru noua lege a salarizării. Care sunt acestea

UPDATE 6: Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău, precizări

Serviciile medicale esenţiale sunt asigurate la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău, pe perioada grevei generale, a anunţat, marţi, conducerea unităţii sanitare, transmite Agerpres.

Vor fi preluate şi tratate toate urgenţele medico-chirurgicale, iar pacienţii internaţi vor beneficia de continuitatea tratamentului şi a îngrijirilor.

Structurile critice ale spitalului, respectiv UPU, ATI, blocul operator pentru urgenţe, blocul de naşteri, Neonatologia, Dializa, precum şi serviciile necesare de laborator, imagistică, transfuzie şi farmacie, nu sunt afectate de mişcarea sindicală.

"Respectăm dreptul colegilor noştri de a-şi exprima revendicările şi de a participa la grevă. În acelaşi timp, ca manager al celui mai important spital al judeţului, am responsabilitatea ca această situaţie să nu pună în pericol pacienţii care au nevoie de noi. Am cerut întregii echipe de management, directorului medical, directorului de îngrijiri şi medicilor şefi să monitorizeze permanent activitatea şi să intervină imediat acolo unde apare un risc. Pentru mine, există o linie care nu poate fi depăşită: siguranţa pacientului", a transmis, într-un mesaj pe pagina de Facebook a SJU Bacău, managerul Ion-Marius Savin.

Activitatea programată la SJU Bacău care nu reprezintă o urgenţă va continua în măsura în care resursele de personal permit acest lucru.

Dacă anumite consultaţii, investigaţii, internări sau intervenţii vor trebui reprogramate, pacienţii vor fi informaţi. 

Grevă generală în Sănătate, marți, 28 iulie. Ce servicii medicale sunt afectate și ce se întâmplă cu pacienții /

Sursa foto: Facebook SANITAS

UPDATE 6: BNS se declară solidar cu salariaţii din sistemul sanitar care au decis declanşarea grevei generale

Reforma sistemului de salarizare din sectorul bugetar nu poate fi construită pe măsuri arbitrare, prin modificarea discreţionară a coeficienţilor de ierarhizare sau prin diminuarea unor drepturi salariale câştigate, atenţionează Blocul Naţional Sindical (BNS), într-un comunicat de presă, în care îşi exprimă solidaritatea faţă de salariaţii din sistemul sanitar şi faţă de membrii Federaţiei Sanitas, care au decis declanşarea grevei generale.

"Blocul Naţional Sindical îşi exprimă întreaga solidaritate faţă de salariaţii din sistemul sanitar şi faţă de membrii Federaţiei SANITAS care au decis declanşarea grevei generale, ca urmare a lipsei unui dialog social autentic şi a intenţiei de promovare a unei noi legi a salarizării care ignoră revendicările legitime ale angajaţilor din sectorul public. Dreptul la grevă este un drept fundamental al lucrătorilor şi reprezintă ultima formă de apărare a intereselor profesionale şi economice atunci când toate celelalte căi de dialog au fost epuizate. Decizia colegilor noştri din sănătate este una legitimă şi reflectă nemulţumirea profundă generată de un proiect legislativ elaborat fără o consultare reală cu organizaţiile sindicale reprezentative. (...) reforma sistemului de salarizare din sectorul bugetar nu poate fi construită pe măsuri arbitrare, prin modificarea discreţionară a coeficienţilor de ierarhizare sau prin diminuarea unor drepturi salariale câştigate. O lege a salarizării trebuie să asigure echitate, predictibilitate şi respect pentru munca fiecărui salariat, indiferent de domeniul în care îşi desfăşoară activitatea", menţionează organizaţia sindicală, transmite Agerpres.

În acest context, BNS solicită autorităţilor să oprească promovarea actualului proiect şi să reia procesul de elaborare a legii într-un cadru de dialog social real, transparent şi responsabil, împreună cu confederaţiile sindicale şi federaţiile reprezentative din sectoarele vizate.

"Solidaritatea dintre organizaţiile sindicale este esenţială într-un moment în care drepturile lucrătorilor sunt puse sub presiune (...) Transmiterea unui mesaj ferm către factorii decizionali este astăzi mai necesară ca oricând: politicile publice care afectează sute de mii de salariaţi nu pot fi adoptate fără consultare şi fără respectarea principiilor dialogului social", susţin sindicaliştii

Reprezentanţii BNS precizează că vor continua să susţină toate demersurile legitime care urmăresc protejarea veniturilor, a demnităţii în muncă şi a unui sistem de salarizare construit pe principii corecte şi echitabile.

Grevă generală în Sănătate, marți, 28 iulie. Ce servicii medicale sunt afectate și ce se întâmplă cu pacienții /

Sursa foto: Facebook SANITAS

UPDATE 5: Preşedintele Sanitas Iaşi, precizări despre greva din Sănătate

Sindicaliştii Sanitas din spitalele ieşene au intrat, de marţi, în grevă, nemulţumiţi fiind de proiectul noii legi a salarizări şi de lipsa personalului din unităţile medicale.

Preşedintele Sanitas Iaşi, Iulian Cozianu, a declarat că, în perioada grevei, activitatea din unităţile medicale va fi organizată astfel încât pacienţii care au nevoie de îngrijiri urgente să nu fie afectaţi.

"Greva se desfăşoară cu respectarea legislaţiei. Sunt asigurate urgenţele şi o treime din serviciile medicale. Vom face tot posibilul ca pe perioada grevei să fie cât mai mici efectele protestului asupra pacienţilor. Avem nişte linii roşii legate de noua lege a salarizării. Dacă le rezolvăm, desigur, renunţăm la acţiunea de protest", a declarat liderul sindical, transmite Agerpres.

Potrivit acestuia, una dintre "liniile roşii" vizează nivelul de salarizare.

"Se doreşte ca doar 10% dintr-o anumită specialitate să beneficieze de spor. Sunt lucruri care ne nemulţumesc şi peste care nu putem trece. Cum să alegi dintr-o secţie ATI care sunt cei 10% dintre angajaţi care vor beneficia de spor? Nu ai cum. Riscul e la fel pentru toată lumea. Premiile nu sunt egale cu riscul. Riscul de a ne îmbolnăvi este acelaşi pentru toţi angajaţii. Riscul nu-l putem înlătura, indiferent de performanţa angajaţilor. Aceste sporuri sunt pentru condiţiile deosebite, pentru riscul de a ne îmbolnăvi", a explicat liderul Sanitas Iaşi.

O altă revendicare vizează deblocarea posturilor din sistemul sanitar.

"Ne dorim deblocarea posturilor şi plata corectă a orelor celor care lucrează sâmbătă, duminica, nopţile şi în gărzi. Oamenii trebuie, totuşi, remuneraţi corect. În plus, nimeni să nu înregistreze scăderi de venituri. Dacă legea va intra în vigoare în forma actuală, unii angajaţi vor pierde efectiv bani de la începutul anului viitor, iar pentru mai bine de jumătate dintre salariaţi veniturile vor rămâne, practic, îngheţate", a spus Iulian Cozianu. 

Grevă generală în Sănătate, marți, 28 iulie. Ce servicii medicale sunt afectate și ce se întâmplă cu pacienții /

Sursa foto: Facebook SANITAS

UPDATE 4: Radu Țincu, la greva generală din Sănătate: ATI-ul de la Floreasca este plin / Nu putem cere performanță fără finanțare!

UPDATE 3: Infirmieră de la Spitalul Floreasca: "În pandemie ne-au numit eroi, acum ne numesc cerșetori"

O infirmieră de la Spitalul Floreasca a declarat, în timpul protestului angajaților din sănătate, că în paerioada pandemiei de COVID-19 și după tragedia din clubul Colectiv, angajații din spitale au fost numiți "eroi", în timp ce acum se simt tratați ca niște "cerșetori".

"Odată ne-au numit eroi, în perioada COVID și după Colectiv. Acum ne numesc cerșetori. Dar noi nu am fost eroi, doar ne-am făcut meseria", a declarat aceasta pentru Antena 3 CNN.

UPDATE 2: Urgenţele şi liniile de gardă, asigurate în permanenţă la spitalul din Buhuşi

La grevă au aderat și cadrele medicale de la Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuşi din Bacău. Conducerea unității sanitare a transmis că urgenţele şi liniile de gardă sunt asigurate în permanenţă.

„În conformitate cu prevederile legale, pe întreaga durată a acţiunilor de protest, activitatea spitalului va fi asigurată în proporţie de cel puţin o treime, cu prioritate pentru urgenţele medico-chirurgicale şi cazurile grave. Astfel, Compartimentul de Primiri Urgenţe şi liniile de gardă vor funcţiona permanent, 24 de ore din 24, şapte zile din şapte, iar toate urgenţele medicale vor fi preluate fără întârziere”, a transmis conducerea spitalului.

UPDATE 1: Cadrele medicale din SJU Piatra-Neamţ nu participă la grevă

Cadrele medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ nu participă la greva generală declanşată de Federaţia SANITAS, pentru că sunt afiliate altui sindicat, a declarat, marţi, pentru Agerpres, managerul unităţii sanitare, conf. dr. Alexandru Patraşcu.

"Sindicatul reprezentativ la nivelul unităţii este 'Solidaritatea', care este în negocieri pentru drepturile salariale. La nivelul unităţii este asigurată activitatea medicală fără alte întreruperi în activitate", a precizat managerul SJU Piatra-Neamţ.

Știrea inițială:

Începând de astăzi, 28 iulie, peste 500 de spitale din țară vor funcționa doar cu serviciile de urgență, în urma deciziei Federației Sindicale Sanitas de a intra în grevă generală.  Discuțiile de luni, de la Palatul Cotroceni, nu i-au convins pe reprezentanții Sanitas să renunțe la grevă, așa că, aseară, s-a decis menținerea calendarului protestelor.

Sindicaliștii au acceptat totodată continuarea dialogului cu Ministerul Sănătății

"Reprezentantul Administrației Prezidențiale a fost de acord că revendicările Sanitas sunt corecte, argumentate și necesare pentru ieșirea din criză a sistemului de sănătate, însă decizia finală va aparține partidelor parlamentare. Forma finală a legii salarizării va fi decisă în Parlamentul României, motiv pentru care Federația Sanitas se va concentra, în perioada următoare, pe dialogul cu partidele parlamentare.

Federația Sanitas a primit invitația ca în cursul zilei de 28 iulie să discute la sediul Ministerului Sănătății acele revendicări care pot fi soluționate de un minister care în această perioadă de interimat are responsabilitatea de a administra treburile publice curente din domeniul sănătății. Tinând cont de toate detaliile de mai sus, Biroul Executiv al Federației SANITAS, reunit în această seară după dialogul de la Cotroceni, a păstrat decizia începerii grevei generale în 28 iulie; de asemenea, a mandatat Biroul Operativ al federației să participe la discuțiile cu echipa tehnică a Ministerului Sănătății pe subiecte ce sunt de competența acestuia în perioada de interimat", a transmis Sanitas aseară.

Sanitas acuză presiuni și intimidări asupra angajaților care protestează

Sindicaliștii din sănătate acuză Guvernul că proiectele pentru Legea salarizării au fost elaborate fără consultări și se declară revoltați de faptul că acestea vor reduce semnificativ veniturile din sistemul sanitar, în ciuda promisiunilor inițiale. În plus, liderii sindicali au susținut că unii membri au fost supuși unor presiuni pentru a fi descurajați să participe la grevă. Potrivit acestora, managerii unor instituţii au solicitat liste cu numele salariaţilor care participă la protest, în vederea suspendării contractelor individuale de muncă. 

Președintele Sanitas: Ceea ce cerem noi politicului nu sunt privilegii

„Dragi colegi, începând de astăzi suntem în grevă. Împreună! Ceea ce cerem noi politicului nu sunt privilegii. Cerem responsabilitate față de oamenii care muncesc și față de pacienți. Cerem să înțeleagă faptul că Sănătatea nu se conduce împotriva oamenilor care o țin în picioare.Nu este un demers ușor! Știu că există presiuni și încercări de intimidare. Dar mai știu ceva: suntem mulți și suntem împreună. În această perioadă să nu uităm cine suntem și câtă forță avem atunci când nu ne lăsăm dezbinați”, a transmis Iulian Pope, președintele Sanitas, la primele ore ale dimineții.

Reamintim că săptămâna trecută, cadrele medicale au organizat o grevă de avertisment în mai multe spitale din țară. Totodată, precizăm că liderii sindicali au anunțat că greva este pe termen nelimitat, dar pe parcursul protestului vor fi asigurate urgenţele şi cazurile complexe.

Guvernul trebuie să adopte proiectul Legii Salarizării pentru îndeplinirea unui jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență. Neaprobarea reformei ar putea pune în pericol 770 de milioane de euro, echivalentul a aproximativ 4,3 miliarde de lei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii (4)

Mihai1   •   28 Iulie 2026   •   13:18

În Bihor doar 14 membri de sindicat au semnat pentru grevă.
Să facem un proiect pilot al noii legi: să se implementeze tăierile numai în Bihor - de pare că aici oamenii vor!

Mihai1   •   28 Iulie 2026   •   13:07

@Adrian - Tocmai pentru că avem Salarizare Unică. Nu poți să pui într-un singur tabel profesorul de istorie, chirurgul, inginerul IT și pompierul pentru că nu ai absolut niciun element în comun.
Problema vine de la faptul că dispar diferențele care acum se reflectă în sporuri.

A. R.   •   28 Iulie 2026   •   12:27

Problema morală majoră nu este blocarea sau nu a salariilor în sănătate până în 2031; trebuie blocate până în 2031 salariile parlamentarilor, miniștrilor și ale celor cu funcții de conducere în administrația centrală și locală.
Ulterior, orice salarii, pensii, sporuri, venituri pentru parlamentari și pentru autorități, inclusiv în administrație și în magistratură, trebuie aprobate prin referendum!
Până atunci, vorbim discuții!

Adrian   •   28 Iulie 2026   •   09:08

Nu aș fi vrut să intervin,dar cu actualul sistem de salarizare ,nu este în regula! Nu mi se pare normal ca un inginer stagiar sa aibă un salariu cât un brancardier din sistemul sanitar! De ce sa ajuns aici? Pentru ca nu există o salarizare generala ,ci pe secte,cum au fost mai smecheri unii sindicalisti!

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close