Cele mai citite

PSD declanșează ofensiva juridică împotriva lui Ilie Bolojan: Sesizăm Parchetul General / PNL, update

Anca Murgoci Autor: Anca Murgoci
Ilie Bolojan
foto Agerpres

PSD somează guvernul demis Bolojan să respecte Constituția și inițiază procedurile legale împotriva „abuzurilor de ordin legislativ pe care acesta le-a comis”.

PSD a anunțat că „a avut și are întreaga disponibilitate de a susține măsurile necesare pentru îndeplinirea angajamentelor din PNRR și absorbția fondurilor europene, așa cum a demonstrat, inclusiv în actuala sesiune extraordinară a Parlamentului. Este responsabilitatea oricărui Guvern să îndeplinească obiectivele strategice ale României cu respectarea Constituției și a legii, nu prin încălcarea lor”.

De aceea, Partidul Social Democrat a luat astăzi măsuri juridice ferme și fără precedent împotriva guvernului Bolojan, care, deși demis, continuă să acționeze ca și cum ar deține un mandat deplin, încălcând flagrant atât Constituția României, cât și limitările impuse de lege. Este prima etapă a unui proces de denunțare în fața tuturor autorităților competente a abuzurilor sistematice ale unui guvern al cărui mandat a încetat, iar interimatul miniștrilor săi a depășit termenul constituțional de 45 de zile.

De la momentul demiterii de către Parlament, acțiunea executivă a Guvernului Bolojan este strict restricționată de lege la acte de administrare curentă. Nu este interpretarea vreunui avocat, nu este vreo opinie politică — ci reprezintă norma constituțională explicită, se mai arată în comunicatul de presă transmis de PSD.

„În loc să respecte această regulă fundamentală a statului de drept, premierul demis Ilie Bolojan a ales s-o sfideze și s-o interpreteze abuziv, după bunul său plac. A inițiat acte de dispoziție — hotărâri de Guvern și politici publice cu impact pe termen lung — ceea ce îi era total și irevocabil nepermis.

Nu vorbim de încălcări formale sau tehnice! Vorbim de acte cu impact direct asupra României. Un Guvern demis a aprobat și a impus Strategia națională pentru conservarea biodiversității și Planul de Acțiune aferent — documente programatice de mare anvergură, cu consecințe directe asupra construcției de autostrăzi, exploatării gazelor din Marea Neagră prin proiectul Neptun Deep și finalizării sau construcției de noi hidrocentrale.Acestea sunt politici pentru viitor, adoptate de un Guvern fără mandat pentru prezent!

Astăzi am contestat aceste hotărâri adoptate în ședința de Guvern din 23 iulie 2026 și alte opt adoptate în același spirit de sfidare constituțională, toate marcate de același tipar: depășirea limitelor legale, ignorarea avizelor negative și exercitarea unor atribuții ministeriale expirate”, a mai transmis partidul condus de Sorin Grindeanu.

PSD a transmis că mâine, 28 iulie, sesizează Curtea de Apel București cu cerere de suspendare a executării hotărârilor publicate: „Legea ne conferă explicit dreptul de a sesiza instanța fără a mai aștepta răspunsul Guvernului — și îl vom exercita”.

PSD sesizează Parchetul General

„Hotărârile nepublicate le vom contesta de îndată ce vor apărea în Monitorul Oficial. Nu există fereastră de timp care să funcționeze ca scut împotriva răspunderii. Sesizăm Parchetul General — pentru ca procurorii să analizeze, în limitele competențelor lor legale, consecințele penale ale adoptării și punerii în executare a unor acte constituțional interzise. Somația noastră este clară: Guvernul Bolojan trebuie să oprească de îndată publicarea hotărârilor ilegale în Monitorul Oficial și/sau să le reintroducă pe circuitul legislativ pentru reconsiderare, în conformitate cu normele constituționale! România are nevoie de un Guvern care respectă Constituția — nu de unul care o reinterpretează în favoarea sa. PSD va folosi toate instrumentele legale disponibile pentru a restabili ordinea constituțională și a trage la răspundere pe cei care au ales să o sfideze. Guvernul demis a ales să sfideze Constituția. PSD a ales să o apere!”, a mai transmis PSD.

VEZI ȘI: PNRR le strică parlamentarilor vacanța. Sesiune extraordinară: Aviz pozitiv pentru amânarea majorării TVA la locuințe și pentru deblocarea posturilor în Sănătate
 

UPDATE: PNL, reacție

România nu își poate permite blocarea investițiilor și a fondurilor europene din calculele politice toxice ale PSD.

Partidul Național Liberal respinge acuzațiile lansate astăzi de PSD și constată, încă o dată, că acest partid încearcă să transforme interesul României într-un instrument de confruntare politică și de blocaj.

Guvernul condus de Ilie Bolojan și-a exercitat atribuțiile cu respectarea Constituției și a legislației în vigoare. Toate actele adoptate au avut un singur obiectiv: protejarea intereselor României, respectarea angajamentelor asumate prin PNRR și evitarea pierderii fondurilor europene.

Este de aceea cu atât mai cinic că tocmai PSD vorbește astăzi despre respectarea angajamentelor din PNRR, după ce întârzierile acumulate în ultimii ani și lipsa reformelor au pus în pericol miliarde de euro destinate dezvoltării României. În loc să contribuie la deblocarea proiectelor esențiale pentru țară, PSD alege să blocheze în instanță măsuri care vizează protejarea investițiilor, dezvoltarea infrastructurii și respectarea obligațiilor europene ale României.

Respectăm dreptul oricărei formațiuni politice de a face apel la justiție, dar constatăm că demersul PSD sabotează practic efortul României de atragere a fondurilor europene. PSD tratează cu o rea-credință evidentă măsurile luate de Guvernul Bolojan în interesul țării.

România are nevoie de responsabilitate, nu de blocaje. România are nevoie de performanță, nu de procese politice. România are nevoie de investiții și de absorbția fondurilor europene, nu de acțiuni care riscă să întârzie proiecte strategice pentru dezvoltarea țării.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii (8)

Houdini   •   28 Iulie 2026   •   08:15

La puscarie cand va mai duceti si voi?

Mihai1   •   27 Iulie 2026   •   22:58

Încă un motiv pentru Bolojan să se victimizeze! PSD a pierdut timpul încercând să caute soluții lucrând cu Bolojan! Nimic!
PSD say pună punct și să meargă la AUR. Au încercat cu PNL - USR.... Nu a mers!

Gab   •   27 Iulie 2026   •   19:26

Legea e lege. Dacă id io tul de bolojan vrea legi pentru PNRR, parlamentul să decidă

ioan   •   27 Iulie 2026   •   19:20

Bolojaf go home

MIHAI   •   27 Iulie 2026   •   19:10

Acum cand sunt in joc fonduri europene cu termene scurte de timp pentru luarea masurilor necesare nu este buna o cearta politica a celor doua mari partide prodezvoltare si proeuropene.

Geo   •   27 Iulie 2026   •   19:09

Hopaaa, s-a trezit Grindeanu sau cine știe cine din PSD și l-a tras de mână. Când încalci legea, cum se numește ? Infracțiune și în consecință, cine o încalcă, infractori. Am vrut să definesc termenii cu care lucrez în continuare, deci, infractorii pnlusr, nu încalcă orice lege, încalcă LEGEA FINDAMENTALĂ A STATULUI ROMÂN iar președintele, garantul respectării Constituției, doarme, este absent și nu știe încotro să o apuce. Parlamentarii s-au reunit și au lucrat din greu, 7MINUTE, bravo băieți , hai să votăm legea salarizării care vă dublează salariile. Nu v-ar fi rușine, voi credeți ca mai votez vreunul din cei ce astăzi sunt în parlament( și fiecare în județul/sectorul său, trebuie să facă același lucru). Poporul i-a votat să-i reprezinte, să facă legi în beneficiul lor, să stopeze abuzuri ca cele din guvern, SĂ LUCREZE ÎN CONDIȚII DE CRIZĂ , ca acum și să înlocuiască acest guvern abuziv.

Ion   •   27 Iulie 2026   •   18:34

Daca era Codruța , Tractoristu' era la beciul domnesc!

vasile   •   27 Iulie 2026   •   16:52

cine nu respecta legea sa plateasca inclusiv USR

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close