Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că Guvernul a recunoscut că strategia privind biodiversitatea trebuie adoptată prin lege, după ce un proiect în acest sens a fost înregistrat la Senat.
Liderul PSD afirmă că astfel este evitat riscul pierderii unui jalon de un miliard de euro și susține că inițiativa va fi dezbătută cu prioritate în Parlament.
„Guvernul demis a înțeles până la urmă că respectarea legii nu este opțională. Tocmai s-a înregistrat la Senat o inițiativă legislativă care privește strategia privind biodiversitatea.
Aceasta este o recunoaștere implicită a culpei Guvernului demis care a încercat să aprobe această strategie prin HG săptămâna trecută cu încălcarea limitelor legale și constituționale.
Vorbim în fapt de un jalon de 1 miliard de euro pe care riscam să îl ratăm din cauza obtuzității unor oameni care prin ignoranța lor față de lege vulnerabilizau tocmai banii pentru care pretind că se luptă.
Vom dezbate acest proiect cu celeritate în Parlament, acolo unde este locul său”, a scris Sorin Grindeanu pe pagina de Facebook.
VEZI ȘI: Sorin Grindeanu, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare. Răspunsul liderului PSD
Diana Buzoianu a depus în Parlament strategia privind biodiversitatea
Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că a depus în Parlament proiectul de lege privind strategia pentru conservarea biodiversității.
Decizia vine după ce Sorin Grindeanu a declarat că premierul interimar Ilie Bolojan riscă să fie responsabil de pierderea unui miliard de euro dacă strategia aferentă unui jalon din PNRR nu este adoptată prin lege.
„Formalitățile nu pot pierde 1 miliard de euro pentru România.
Dorința PSD de a ataca orice jalon din PNRR nu poate pierde un miliard de euro pentru România.
Am zis de la bun început, inclusiv oficial în ședințele de Guvern, că îmi e indiferent dacă strategia privind biodiversitatea e adoptată prin Hotărâre de Guvern sau prin lege.
Am cerut o analiză de la juriști. Opinia juridică primită a fost că strategia nu e politică publică nouă, ci doar operaționealizează obiective deja asumate prin zeci de tratate și legi deja aflate în vigoare de ani de zile. Inclusiv cele 11 obiective principale asumate prin strategie sunt obiective existente pentru România de ani de zile.
Dar pentru PSD totul e un comunicat de presă. Totul e un scandal. Totul e o luptă pentru distrugere, o luptă din care țara noastră poate pierde 1 miliard de euro.
Pe fond, juriștii ne spun clar că nu e vorba de o politică publică nouă și strategia se poate adopta de un Guvern interimar. Dacă PSD va cere, însă, din dorința doar de distrugere, suspendarea hotărârii la Curtea de Apel București, chiar dacă Guvernul ar câștiga, 3 ani mai târziu, definitiv pe fond, banii din PNRR ar putea fi pierduți din cauza unor procese distructive pornite de PSD.
Adică, mai pe scurt, cu dreptatea în brațe, România riscă să piardă un miliard de euro.
Așa că azi este depus un proiect de lege cu strategia privind conservarea biodiversității în Parlament, ca să nu poată nimeni bloca un jalon asumat de 4 guverne consecutive prin procese fabricate.
Dar sper că e clar pentru toți: cei care urlau că USR blochează proiecte de infrastructură, că nu vrem binele țării, tocmai se pregăteau să blocheze un miliard de euro pentru țara asta, doar pentru a scoate câteva comunicate de presă. Arată asta a sabotaj național?”, a scris Diana Buzoianu pe pagina de Facebook.
VEZI ȘI: Sorin Grindeanu: După 15 august vom avea un Guvern cu puteri depline
Sorin Grindeanu: Fac un apel la Bolojan să retragă această lege
Sorin Grindeanu a declarat luni seara că premierul Ilie Bolojan e direct responsabil de pierderea unui miliard de euro dacă nu va trimite în Parlament hotărârea de guvern privind strategia de biodiversitate.
"Poate să o atace oricine în viitor și dacă nu s-au respectat pașii legali și, din punctul meu de vedere nu s-au respectat, acea lege (referitoare la strategia de biodiversitate, n.r.) pică și vom pierde un miliard. Eu fac un apel la Bolojan să retragă această lege, nu e încă publicată, să retragă acest HG, scuzați-mă, și să-l trimită la Parlament. Convoc încă o sesiune extraordinară și le trecem și pe celelalte. Altfel, este direct responsabil de pierderea unui miliard de euro", a spus Sorin Grindeanu la Antena3.
Președintele Camerei Deputaților a adăugat că știe motivul pentru care Ilie Bolojan nu a trimis strategia de biodiversitate în Parlament.
"Să știți că știu de ce n-a trimis Bolojan strategia pentru biodiversitate 2026-2030 în Parlament și riscă să piardă un miliard. Îi recomand să o retragă de la publicare și să o trimită și săptămâna viitoare, facem sesiune extraordinară și votăm. Altfel riscă, nu doar din cauza acțiunii PSD, să se piardă acest miliard, oricine poate să atace și va avea dreptate. Știu de ce. Pentru că în această strategie evident că se trec lucrurile de care s-a discutat ani la rând: să nu facem autostrăzi până nu luăm tot felul de avize absolut absurde pentru urși și n-avem urși, pentru gândaci, să nu facem baraje, să ne gândim foarte bine ce facem în Marea Neagră. Asta scrie în această strategie. Dacă ar trimite-o în Parlament, probabil că ar ieși într-o altă formă și au preferat să încalce legea", a explicat Sorin Grindeanu.
Acesta spune că legea trebuie respectată și îi acuză pe cei din PNL și USR că l-au "luat la mișto".
"Trebuie să respecte legea, iar legea spune exact ceea ce v-am spus, că și-au depășit atribuțiile. Și atunci, de aceea mă miră faptul că săptămâna trecută, când am făcut apel și am trimis scrisori, au fost publice, sunt publice, am trimis scrisori la toți liderii de partid, trimiteți toate aceste propuneri în Parlament, haideți să le discutăm, facem o săptămână, două, trei sesiune extraordinară și să trecem aceste legi de care are nevoie România. M-au luat la mișto în toate felurile, o parte dintre ei, PNL și USR, ca să fiu mai clar", a mai spus liderul PSD, Sorin Grindeanu.

