Ingrid Honkala, în vârstă de 55 de ani, spune, potrivit Mirror, că aceste episoade au avut loc la vârstele de 2, 25 și 52 de ani. Prima s-ar fi produs în copilărie, când a căzut într-un rezervor cu apă înghețată, a doua în urma unui accident de motocicletă, iar a treia în timpul unei operații, când i-a scăzut brusc tensiunea arterială.
Prima experiență: liniște totală în loc de panică
Ea descrie primul episod ca fiind cel mai puternic și definitoriu pentru felul în care își vede viața.
„În loc de frică, a venit o liniște profundă peste mine. Panica a dispărut și a fost înlocuită de un sentiment copleșitor de pace și nemișcare. Am simțit ca și cum conștiența mea s-a separat de corp. Următoarele amintiri nu mai sunt din lumea fizică, ci dintr-o stare extinsă de conștiință.
Îmi amintesc că îmi vedeam corpul mic plutind fără viață în apă. În acel moment nu mă mai simțeam ca un copil într-un corp, ci ca o conștiință pură, un câmp de lumină și conștiență. Nu exista timp, nu exista frică și nu existau gânduri. Exista doar o cunoaștere profundă că totul este conectat. M-am simțit complet unită cu viața, ca și cum granițele care definesc cine suntem ar fi dispărut. Era ca și cum eram scufundată într-o inteligență vastă, plină de iubire, claritate și pace”.
O presupusă legătură cu mama ei
Honkala spune că experiența a depășit percepția corpului și ar fi inclus o formă de comunicare la distanță.
„Deși aveam doar doi ani, acea experiență a lăsat o amprentă profundă asupra conștiinței mele. În timpul experienței, conștiența mea părea să se extindă dincolo de corp. Îmi amintesc că îmi vedeam mama la câteva străzi distanță de casă, în timp ce mergea spre prima ei zi de muncă.
Îmi amintesc că am recunoscut-o și am gândit: ‘aceasta este mama mea’. În acel moment părea că există o formă de comunicare între noi, nu prin cuvinte, ci prin conștiință”.
Alte două experiențe similare la vârsta adultă
Cercetătoarea spune că aceleași stări s-ar fi repetat la 25 de ani, într-un accident de motocicletă, și la 52 de ani, în timpul unei intervenții chirurgicale, când organismul i-ar fi intrat într-o stare critică.
De fiecare dată, spune ea, ar fi revenit în aceeași stare de liniște profundă și detașare de corp.
„Nu-mi mai este frică de moarte”
Un efect major al acestor experiențe, potrivit ei, este schimbarea completă a percepției asupra morții.
„Din acel moment, nu mi-a mai fost frică de moarte. Experiența mi-a arătat că ceea ce numim viață de apoi nu este deloc un loc îndepărtat. Dimpotrivă, pare ca intrarea într-un strat mai profund al realității, dincolo de simțurile fizice. În acea stare, conștiința părea vastă, inteligentă și interconectată.
Pentru mine, experiența sugerează că mintea nu este produsă doar de creier, ci poate fi ceva mai fundamental. Pe măsură ce am crescut, am continuat să am experiențe spirituale neobișnuite, inclusiv întâlniri cu ceea ce am numit mai târziu ‘Ființe de Lumină’, prezențe luminoase care comunicau prin conștiință, nu prin limbaj vorbit”.
Între știință și spiritualitate
Ea spune că aceste trăiri au influențat și direcția ei profesională.
„În multe feluri, experiențele mele m-au îndreptat către știință. Am vrut să înțeleg natura realității prin observație și cercetare.
Mulți ani m-am concentrat aproape exclusiv pe cariera științifică și am vorbit rar public despre experiențele mele spirituale. În timp însă, am ajuns să cred că știința și spiritualitatea nu sunt neapărat în conflict, ci pot explora același mister din perspective diferite”.
Deși există specialiști care explică astfel de trăiri prin stres extrem sau reacții ale creierului în situații critice, Honkala consideră că explicația este insuficientă.
„Aceste experiențe mi-au transformat complet înțelegerea vieții. În loc să ne vedem ca indivizi separați care luptă pentru supraviețuire, am început să înțelegem că putem fi expresii ale conștiinței care trăiesc experiența vieții printr o formă fizică”.