Palada: Iohannis este în mare încurcătură și joacă acum cartea disperării

Sociologul Mirel Palada, purtător de cuvânt al Partidului România Unită, a comentat dur după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunțat că miercuri va avea prima rundă de consultări cu partidele care au intrat în Parlament privind formarea Guvernului.

Mirel Palada este convins că PSD va obține majoritate în Parlament după redistribuire, motiv pentru apreciază că președintele Klaus Iohannis se află în încurcătură.  

"Președintele, în momentul de față,  se află într-o fundătură, într-o capcană foarte dificilă pentru dânsul. Dânsul a pierdut vreo 3-4 bătălii până acum de când a devenit președinte. A pierdut bătălia popularității, bătălia comunicării, a guvernului meu și a pierdut momentul alegerilor, după ce a mizat cu o mână forte pe schimbarea guvernului. (...) Și a reușit contraperformanța ca partidul dânsului aproape să nu facă 20%. 

Citește și: ALDE nu merge la consultări cu Iohannis

În momentul de față, președintele Iohannis este ca la Stalingrad, în ultima redută. Trebuie neapărat să câștige bătălia aceasta, bătălia cu PSD în general și cu Dragnea în particular, pentru că dacă nu iese, cum se zice la Mizil, «A pus-o». Nu mai are nicio șansă, nu să câștige al doilea mandat, ci să termine de manieră decentă primul mandat.

Și atunci dânsul joacă această ambiguitate de lege și această ambiguitate discursivă pentru a ieși din constrângerile articolului care spune: "Ai un partid care a obținut majoritate, te rog frumos discută doar cu dânsul!"

Citește și: COABITARE IOHANNIS. Răspunsul lui Dragnea

La alegeri așteptăm să se facă majoritate și după aceea, dacă ai un partid care face majoritate, discuți doar cu acela, dacă nu, discuți cu toate.  Dânsul acum încearcă să o dea cotită ca să discute cu toate și să dilueze faptul că este forțat să stea de vorbă cu PSD, respectiv cu Dragnea, în condițiile în care, acum două săptămâni, l-a disprețuit și l-a jignit pe Dragnea, ca și pe alți lideri politici, neinvitându-i la sărbătoarea națională de 1 Decembrie.

Este în mare încurcătură Iohannis și acum joacă, să spunem așa, cartea disperării", a declarat Mirel Palada, marți, la postul B1 TV.

Pe de altă parte, sociologul afirmă că președintele Iohannis ar fi trebuit să cheme la consultările de miercuri de la Palatul Cotroceni și PRU.

"PRU este în Parlament în momentul de față. Nu avem Parlamentul nou, suntem în Parlamentul vechi. PRU are grup parlamentar. Ar trebui mâine să cheme și PRU", a adăugat Mirel Palada.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel