Deputații au respins, miercuri, în plen, nu mai puțin de 42 de proiecte de lege, printre ele numărându-se un proiect care prevede acordarea gratuită a unei mese la școală, un altul privind deschiderea negocierilor cu Ungaria pentru înființarea unui punct internațional de trecere a frontierei Beba Veche – Kubekhaza, dar și o inițiativă privind cadrul legal pentru acordarea serviciilor medicale la distanță, fără prezența fizică simultană a medicului și pacientului.
Camera Deputaţilor a respins, miercuri, în plen, 42 de proiecte de lege, 11 dintre acestea fiind legi organice care aveau raport de respingere.
Printre proiectele respinse s-a numărat propunerea legislativă privind instituirea programului „Masă la Şcoală” pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial, de stat şi privat. Proiectul prevedea acordarea gratuită a unei mese la şcoală, în limita a 10 lei pe zi pentru fiecare elev, precum şi abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind distribuirea produselor lactate şi de panificaţie în şcoli şi grădiniţe.
Deputaţii au respins şi proiectul privind instituirea unui sistem video de monitorizare a traficului rutier şi de constatare automată a abaterilor rutiere pe drumurile publice, acesta fiind adoptat anterior de Senat.
Deputaţii au mai respins proiectul de lege care privea modificarea Legii nr.78/2014, precum şi a Legii nr.176/2018, urmărindu-se instituirea posibilităţii pentru birourile parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor de a permite desfăşurarea activităţilor de voluntariat şi internship, în condiţiile legilor menţionate, în calitate de organizaţii-gazdă, pe durata mandatului parlamentar. Şi acest proiect fusese adoptat de Senat.
Deputaţii au mai respins, printre altele, o serie de legi reexaminate, ca urmare a unor decizii ale Curţii Constituţionale din anul 2020.
Printre reexaminările de pe ordinea de zi s-au aflat Legea privind meşteşugarii tradiţionali din România, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 648 din 24 septembrie 2020, respectiv Legea privind stabilirea coeficienţilor minimali de ierarhizare privind salarizarea personalului la nivel naţional, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 587 din 14 iulie 2020, ambele publicate în Monitorul Oficial al României.
Alte două reexaminări s-au referit la Legea privind transferul, cu titlu gratuit, al pachetului integral de acţiuni deţinut de stat la Societatea Naţională „Aeroportul Internaţional Timişoara-Traian Vuia” - S.A. din proprietatea privată a statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor în proprietatea privată şi în administrarea Consiliului Judeţean Timiş şi, respectiv, în proprietatea privată şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale din 7 octombrie 2020, precum şi la Legea privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, în domeniul public al oraşului Odobeşti, judeţul Vrancea, reexaminată ca urmare a Deciziei CCR din 16 decembrie 2020.
Deputaţii au respins şi Legea pentru deschiderea de către Guvernul României a tratativelor diplomatice pentru încheierea unui acord cu Republica Ungaria privind deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei Beba Veche (România) - Kubekhaza (Ungaria), reexaminată ca urmare a Deciziei CCR din 30 septembrie 2020. De asemenea, au fost respinse Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.722 din 7 octombrie 2020, precum şi Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 22 din 16 ianuarie 2019.
A mai fost respins proiectul de lege care avea ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.47/1992, în sensul instituirii unor reguli de procedură în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţilor în comisiile juridice ale celor două Camere ale Parlamentului referitoare la audierile pentru numirea în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, Camera Deputaţilor fiind prima Cameră sesizată.
Printre proiectele respinse s-au mai aflat: un proiect de lege privind stabilirea cadrului juridic şi instituţional, a măsurilor şi mecanismelor necesare în vederea asigurării acordării de servicii medicale la distanţă, fără prezenţa fizică simultană a personalului sanitar şi pacientului, prin utilizarea tehnologiei informaţiei şi mijloacelor de comunicare electronică, un proiect de lege privind impozitarea zero a industriei HoReCa, o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, cu modificările şi completările ulterioare, mai multe proiecte care vizau modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale, notează Agerpres.
Citește și: Parlamentul israelian votează dizolvarea și deschide drumul alegerilor anticipate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci