Joi, 16 iulie, reprezentanţii PSD, PNL, USR şi UDMR au fost chemaţi la Cotroceni pentru o discuţie pe tema Codului Urbanismului, jalon PNRR în valoare de aproape 1 miliard de euro.
"Întâlnire pe tema Codului Urbanismului, cu participarea reprezentanților Partidului Social Democrat, ai Partidului Național Liberal, ai Uniunii Salvați România, ai Uniunii Democrate Maghiare din România și ai Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale", anunța joi dimineaţă Administrația Prezidențială.
După discuţii, partidele au căzut de acord
Florin Roman, deputat PNL, a anunţat că s-a ajuns la un consens.
"Am participat azi la invitația Președintelui României, online și fizic, la o discuție tehnică pe tema Codului Urbanismului, poate cea mai complexă lege din administrație, care este jalon PNRR, în valoare de 972 milioane de euro și care trebuie publicată în Monitorul Oficial, până la sfârșitul acestei veri.
Fac precizarea ca membri comisiei au finalizat dezbaterile pe CATUC încă din luna decembrie, dar apoi dezbaterile au fost întârziate în special din cauza diferențelor de opinii pe referendumul din Capitala și pe problemele de urbanism ale Bucureștiului. Un alt motiv de întârziere l-a constituit evident și criza politică generată de căderea guvernului și ruperea fostei coaliții guvernamentale.
Din punct de vedere tehnic, participanții au convenit prin consens pe cele circa 20 de amendamente rămase de lămurit și pe calendarul de adoptare. Acest lucru presupune trimiterea legii la Comisia Europeană, primirea răspunsului, adoptarea în Comisia de Administrație și în plenul Camerei Deputatilor, trimiterea formei adoptate la Senat care a adoptat fără dezbatere CATUC și mai apoi publicarea în Monitorul Oficial, pentru ca acest jalon să fie considerat îndeplinit și România să salveze circa 1 miliard de euro.
Dumnezeu să binecuvânteze România!", a scris Florin Roman pe Facebook.
Lista completă a reprezentanților partidelor prezenți la întâlnirea de la ora 12:00 arată în felul următor:
PSD: Rareș Hopincă;
PNL: Ciprian Ciucu și Florin Roman;
USR: Radu Mihaiu;
UDMR: Cseke Attila;
Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale: Gheorghe Nacov.

