La irlandezi, Sfântul Patrick e sărbătoare națională religioasă cât și Ziua Națională. Oamenii ies în stradă, se bucură, dansează, cântă. Sărbătoarea a fost adoptată de România acum doi ani, iar confuziile cetățenilor nu sunt puține. "Cine-i Patrick ăsta?" e o întrebare mult auzită pe 17 martie, la parada carelor alegorice.
Duminică, 15:10, stația Unirii.
Ștrampi, șepci, hanorace, pantaloni, eșarfe, genți. Toate de culoarea Speranței. „Îmi pare rău că nu m-am îmbrăcat în verde”, îi spune o tânără celui ce o însoțea. Ce-i drept, stația Unirii, pe peronul direcției Pipera, este colorată în verde. Până la Romană, metroul seamănă cu o seră - mâinile cresc în liane, prinse de barele de metal.
Piața George Enescu. Trafic deviat. Probabil că este 15:20, n-am ceas. Știu însă că parada ar trebui să înceapă. E puțină lume. Pe margine, văd carele pentru defilare. Sunt sărăcăcioase. Un car/cuvânt. Literele spânzurate de o bară, niște material verde și două steaguri răstignite pe lateral. Unul românesc, celălalt irlandez. Arată românesc - mult să fie, nu contează ce.
Cum vine românul la parada de Saint Patrick's Day?
Obligatoriu însoțit. Apoi, cu bucle verzi sau cu un bob verde, varianta perucă. Dacă nu are perucă, e bun un joben sau o bentiță. Pantalonii verzi și hanoracele sunt un sine qua non. Nu se compară totuși cu pelerina de spiriduș.
În toți cei veniți, pare că numai copiii se bucură de sărbătoare. Râd, se strâmbă în poze, aleargă, poartă măști de hârtie cu Sfântul Patrick. Unul dintre copii seamănă cu un leprecheaun. Colanți verzi, bluză verde cu burtică, joben și pistrui. Se plimbă pe lângă mașinile de defilare și e nerăbdător să înceapă defilarea. Fiind puțină lume, parada este întârziată. 15:30 și nimic nu se întâmplă.
În apropiere de ora 16, mulțimea se mută într-un colț al pieței. Fată, fată, băiat, fată. Urcați într-un car, tinerii deschid petrecerea. Dans irlandez. După puține minute, mulțimea se mută spre alt colț. Se cântă în șubă. Nu-mi dau seama ce anume, căci lumea de îmbulzește tot mai în față și nici înălțimea nu mă ajută să văd instrumentele. Mă năpădește un sentiment de Ev Mediu, probabil de la muzică, dar și reacțiile oamenilor ajută. Momentul nici nu se termină și carele deja s-au aliniat de plecare. Mulțimea se împăștie, vădit mai multă comparativ cu ultima jumătate de oră.
Ultimul venit, primul confuz
„Bună ziua! Nu vă supărați că vă întreb, dar ce se întâmplă aici?”, întreabă un văr de-al lui Bachus. Cu ochii mari, băltind a alcool, se uită mirat în jur. „E o paradă de Sfântul Patrick, o sărbătoare irlandeză”, îi răspunde un tânăr plictisit. Vărul lui Bachus se încruntă pentru câteva secunde. Își mută sacoșa din dreapta în stânga și meditează. Prinde repede conceptul. În ton cu sărbătoarea împrumutată, revine cu replica: „Aveți să-mi dați și mie un leu?”. Da, leul e verde, în ton cu Sfântul Patrick, pesemne că adoptarea de sărbători internaționale nu-i deloc dificilă pentru român.
„E ziua lu' Patrick? Cine-i Patrick ăsta? Hai, nu contează, că mergem și noi!”
Începe parada. Nu știu cum se întâmplă în Irlanda, dar ceva e greșit la practica românească. Defilează... literele. Trafic deviat în centrul Bucureștiului pentru parada unor cuvinte în engleză. Până și România și-a pierdut sensul, renunțând la â pentru a. Deși a renunțat la â de dragul sărbătorii irlandeze, românii au venit cu nota de originalitate. Carul crucilor de la Săpânța, iar, la coada paradei, un grup de cântăreți din Maramureș. Parada se scurge pe străzi preț de câteva minute, apoi se oprește. Fie urmează, din nou, dansuri irlandeze, fie se cântă la cimpoi. Dansurile sunt acceptabile, deși grația nu este punctul forte al dansatorilor. Muzica de cimpoi sună îngrozitor, ca un animal care-și dă ultima suflare. Bine că nu se aude așa tare!
Parada se urnește. Oamenii merg pe lângă paradă asemeni înmormântării de la sat. Pe drum se strâng tot mai mulți, deși nu știu care este scopul manifestației. Perechea de replici: „Bă, dar ce-i asta?” - „Nu știu, bă, dar hai să mergem și noi” se aude din cinci în cinci metri. La Muzeul Militar Național e însă o zonă de pozat, fie că ești în mulțime, fie că esți fotograf pasionat și te-ai urcat pe acoperișul vreunei clădiri. Afară e frig, bate vântul și oamenii sunt gălăgioși, deși nu se întâmplă nimic.
De pe treptele Muzeului Militar, urarea „Happy Saint Patrick's Day” este „Yau S'kcirtap Tains Yapph”. Nu-mi pun întrebarea dacă oamenii știu care-i fața mesajului. Știu că nici ei nu-și pun întrebarea. „Ignorance is bliss” pentru jumătatea din mulțimea adunată la ora 17 în centrul Bucureștiului.
Când mulțimea se deplasează, rămân pe treptele Muzeului și-i privesc. E frig, foarte frig și nu înțeleg nici măcar de ce am venit la paradă și de ce m-am străduit să mă îmbrac în verde. Sărbătoarea irlandeză spune despre români că sunt atât de fascinați de străinătate, încât mă aștept și la o paradă pe 4 iulie, de Ziua Independenței americane. Dar cine știe? Poate la anul, când am să stau pe aceleași trepte de la Muzeul Militar, o să citesc „Ziua lui Patrick”. Brusc, mă gândesc la Patriciu și mă întreb cum petrece el 17 martie, dar am impresia că s-ar potrivi în peisaj, fie și numai cu barba.
[gallery]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
