O analiză simplă de sânge ar putea salva sute de mii de victime ale accidentelor vasculare

tratament-accidente-vasculare
tratament-accidente-vasculare

Oamenii de știință britanici au pus la punct o nouă analiză a sângelui care ar putea revoluționa tratamentul accidentelor vasculare cerebrale. Aceasta ar putea fi pusă la dispoziția pacienților englezi în câteva luni.

În eventualitatea unui accident cerebral, testul le va permite medicilor să detecteze dacă pacienții sunt eligibili pentru a primi singurul tratament care limitează daunele produse la nivelul creierului. Acest lucru ar putea duce la aproape de cinci ori mai mulți oameni care să primească medicamentul cu importanță vitală și să-și diminueze, astfel, șansele instalării unor posibile dizabilități.

În acest moment, medicii au la dispoziție o singură substanță pe care o pot folosi la eliminarea cheagurilor de sânge care obturează circulația în cazul celor mai multe accidente cerebrale. Tratamentul dă randament, dar trebuie administrat în primele trei-patru ore de la atac, altfel poate provoca hemoragii cerebrale. Specialiștii nu-și asumă riscul decât atunci când sunt siguri cât timp a trecut de la accident, iar aceste cazuri sunt, din păcate, mai rare.

Există o serie de pacienți care nu știu exact când au suferit atacul și ei rămân cu sechele, privați de șansa de a beneficia de tratament. Deseori nu realizează exact ce li s-a întâmplat și apelează la ajutor prea târziu, suferă accidentul în somn sau își pierd capacitatea de a vorbi și nu pot explica când au apărut simptomele. Ei rămân cu paralizii totale sau parțiale, slăbiciuni musculare sau pierderea coordonării și echilibrului.

Îmbunătățirea tratamentului va fi, așadar, o schimbare cu impact major, numai în Regatul Unit  înregistrându-se circa 150 000 de accidente vasculare pe an. Oamenii de știință de la Proteome Sciences au identificat 29 de proteine din sânge ale căror niveluri se pot modifica drept consecință a unui atac cerebral. Testele comparative cu cele ale persoanelor sănătoase au arătat că una în mod special oferă un indicator sigur al producerii atacurilor cerebrale.

Cunoscută sub prescurtarea GSTP, aceasta crește până la o valoare maximă în primele trei ore de la accident, apoi coboară la nivelul normal în următoarele trei după aceea. Cu ajutorul acestei noi analize, specialiștii vor determina în timp util dacă pot oferi medicamentul salvator pacienților, eliminând orice risc, printr-o simplă recoltare de sânge.

Profesorul Jean-Charles Sanchez de la Universitatea din Geneva estimează că în viitor testul va fi atât de rapid și ușor, încât se va face în ambulanță, în drumul spre spital, va fi relativ ieftin și va putea fi disponibil pentru pacienți de la începutul anului viitor.

Analiza revoluționară este importantă pentru că va scurta timpul de recuperare și va reduce nivelul potențialelor dizabilități pentru un număr substanțial de victime, considerate neeligibile pentru tratamentul medicamentos înainte. Rezultatele vor fi îmbunătățite prin acționarea cât mai rapidă, care este absolut esențială în cazul daunelor cerebrale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel