În mai mult de patruzeci de ani în această ţară pe care am ales-o, Franţa, pentru prima oară, am resimţit senzaţia insuportabilă a ruşinii "în timpul acestor alegeri recente. Şi cauza sunt nu doar "afacerile" lui François Fillon, ci şi, îndeosebi ce revelau ele, ce puneau în lumină ca mizerie a unui om politic de referinţa. Într-o democraţie tradiţională, într-o ţară căreia nu i-am fost destinat, ci pentru care am optat, m-a indignat atâta mizerie, e o asemenea aptitudine de disimulare, o astfel de pervertire a unei funcţii publice reprezentative. "Greaţa" sartriană mi s-a impus indefectibil. Acum doar am înţeles ce înseamnă "la nausée" - nu ura, nu suferinţa, ci greaţa!
François Fillon s-a plasat în mod programatic sub semnul virtuţii, diferenţiindu-se de predecesorul său, Nicolas Sarkozy, implicat în procese, afaceri dubioase, scandaluri suspecte. Cu el, Fillon, vechile derive erau excluse şi, afirma el peremptoriu, "nu poate candida la preşedenţie cineva care e anchetat". Aluzie asasină la Sarkozy care se afla în această situaţie şi cu care intra în competiţia alegerilor primare. "Ne putem imagina un De Gaulle anchetat?" întreba el retoric pentru a afirma explicit voinţa de a restabili demnitatea preşedenţială. Sarkozy era evident exclus, odată admise asemenea exigenţe de morală civică.
Fillon va câştiga, spre surprinderea generală, prima etapa şi va deveni candidat al "Republicanilor", căci francezii, în ciuda reacţiei de respingere, îi copiază pe americani cum eu de mult o ştiam şi cum Régis Debray o confirmă într-o carte recent apărută. Dar campania va fi atinsă în zbor de o rachetă informatică: soţia sa Pénélope a fost remunerată ca asistentă parlamentară a lui Fillon pentru o sumă de aproape un milion de euro, fără a fi prezentă niciodată la Adunarea Naţională unde nu avea nici permis de intrare, nici calculator şi nici nimeni nu a văzut-o. O va declara ea însăşi într-un interviu scos din arhive: "Nu m-am amestecat niciodată în politica lui François!". Discretă, dar convenabil plătită. Vom afla apoi că şi copiii, studenţi pe vremea aceea, au beneficiat de dispendii parlamentare. Informaţiile produse de celebrul ziar Le Canard enchaîné,defilau fără întrerupere săptămână după săptămână: multiple conturi în bancă, neplata impozitului pe veniturile personale... Apoi a intervenit scandalul publicaţiilor lui Pénélope dans la Revue des Deux mondes, revista istorică, suspectă de colaborare în timpul Ocupaţiei germane, dar şi azi respectată ca un vestigiu patrimonial. Ea îi aparţine unui bancher cultivat, Marce Ladreit de Lacharrière, intim al lui François Fillon, care o "bugetează" pe sărmana Pénelope cu un salariu de 5000 de euro lunar ca ea să publice, sub pseudonim - e chiar ea? - doar trei note de lectură reduse fiecare la câteva rânduri. În schimb, generosul patron va primi o recompensă la propunerea lui François Fillon care a acordat amicului filantrop al familiei Legiunea de Onoare la rangul de Mare Cavaler. Aceasta m-a idignat personal, cu atât mai mult cu cât francezii au rămas indiferenţi la degradarea simbolică a celei mai importante decoraţii. O medalie pentru o simbrie! Schimb de o exasperantă mediocritate! Au intervenit apoi cele două costume de marcă, valorând 13.000 de euro, oferite de un suspect om de afaceri care se declara ca fiind mai degrabă amic cu Sarkozy, adevărat "escroc" spre deosebire de Fillon care nu se asumă cu o egală francheţe! Dezonoarea Franţei se difuza la nivelul Europei, al lumii.
Tartuffe, imagine din epocă
Campania a fost poluată de "afaceri", dar până la urmă ea a fost şi neutralizată pe plan politic datorită lui Fillon căruia, în mod absurd, Republicanii nu i-au retras învestitura electorală. În ciuda revelaţiilor care au determinat un val de demisii, printre care şi cea a lui Edouard Philippe, rămas ferm şi devenit azi prim ministru, demisii oportuniste, căci recuzate de semnatarii lor când Fillon nu s-a dezis şi a decis de nu se retrage, nici de a-i decshide drumul unui centrist de dreapta ca Alain Juppé. El va organiza ca reacţie strategică o manifestare monstră, ce a reunit pătura catolică cea mai reacţionară a Franţei. Aceasta nu va evita totuşi "lovitura de graţie" juridică - ancheta. Dar, în ciuda declaraţiilor iniţiale, el se obstinează şi nu se demite. Va adopta chiar o absurdă strategie de apărare, afirmând ca e victima unui complot - Sarkozy, Hollande, presa, justiţia - dar e incapabil să contrazică informaţiile acuzaţiilor. Nu cine le-a denunţat conta, ci veridicitatea lor indiscutabilă.
Mereu îmi spuneam ceea ce prieteni de altundeva îmi confirmau: "oriunde în altă parte din lume un asemenea candidat ar fi fost exclus!" Doar în Franţa nu! Campania a continuat, e drept întreruptă de intervenţii publice trecute sub tăcere de televiziune, încât "afacerile" păreau să-şi diminueze progresiv impactul. Şi până la urmă, chiar această eroziune lentă exacerba impresia de murdărie "ascunsă sub covor", conform unei expresii franceze. Totul mă dezgustă. Până la urmă, Fillon a pierdut şi a dispărut!
François Fillon şi soţia sa, Penelope, la Elysee
O fiinţă în viaţă seduce şi prin incertitudinea care îi e proprie şi pe care vorbele, comentariile, epitetele caută să o sesizeze şi să o interpreteze. Aceasta produce uneori descifrarea unei identităţi devenită astfel lizibilă. Când ea însă apare ca fiind prea explicită, se operează, pentru a o defini, asimilarea cu un personaj de teatru cunoscut şi repertoriat. Incertitudinea dispare si astfel rolul "etern" intervine ca o etichetă ce suprimă secretul incert. În timpul campaniei, Fillon îşi făcea cruce, cum o surprindeau televiziunile, pentru a-şi afilia cercurile catolice, se afirma credincios şi adept al eticii sacre, dar, totodată, noi îi aflam săpatămânal turpitudinile, venalitatea şi disimulările. El mi-a/ ne-a apărut atunci ca varianta actuală a lui Tartuffe. El îi adopta comportamentul denunţat de Molière. Aceeaşi mizerie şi acelaşi apetit "pământesc", de putere şi avere!! Fillon a jucat un "personaj" detestat pe scena lumii. Tartuffe life!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
