Comisia Europeană (CE) a reafirmat miercuri importanţa legăturilor de securitate ale UE cu Statele Unite, după ce preşedintele american Donald Trump a atacat din nou NATO şi a ameninţat că se va retrage din Alianţă, informează EFE, citată de Agerpres.
"Nu vorbim în numele NATO, dar vorbim în numele UE când vine vorba de securitatea şi apărarea sa. Şi, evident, ne angajăm să avem legături transatlantice puternice, care rămân cruciale pentru securitatea noastră", a declarat purtătoarea de cuvânt a Comisiei, Anitta Hipper, într-o conferinţă de presă.
Declaraţia Comisiei a venit după ce Trump a afirmat într-un interviu acordat ziarului britanic The Telegraph că posibilitatea de a părăsi NATO este "dincolo de orice reconsiderare" din cauza diferendelor dintre aliaţi cu privire la conflictul din Orientul Mijlociu.
"Nu am fost niciodată convins de NATO. Întotdeauna am ştiut că este un tigru de hârtie, iar (preşedintele rus Vladimir) Putin ştie şi el asta, apropo", a mai declarat Donald Trump după ce şi-a reiterat nemulţumirea faţă de refuzul ţărilor NATO de a se implica în războiul din Iran declanşat de Statele Unite şi Israel.
VEZI ȘI: Donald Trump se gândește serios să retragă SUA din NATO
Ce va face UE
Anitta Hipper a subliniat, de asemenea, că UE "se angajează să investească în securitatea şi apărarea sa" şi a reamintit diversele iniţiative lansate pentru a sprijini industria militară europeană, a consolida propriile capacităţi de apărare şi a obţine o mai mare independenţă strategică.
Ţările UE care sunt şi membre ale NATO nu au ţinut cont de apelul Statelor Unite de a interveni în Strâmtoarea Ormuz pentru a încerca să garanteze trecerea în siguranţă a mărfurilor, iar unele, precum Spania, au mers chiar mai departe, refuzând să le permită forţelor americane care participă la conflict să utilizeze bazele şi spaţiul lor aerian.
VEZI ȘI: Trump vrea să elimine cetățenia automată pentru copiii imigranților născuți în SUA