DCNews Elena Chirilă, educatoarea acuzată pentru furt, alături de concubin, a fost condamnată la cinci ani de închisoare

Elena Chirilă, educatoarea acuzată pentru furt, alături de concubin, a fost condamnată la cinci ani de închisoare

Educatoarea Elena Chirilă, din Bucureşti, arestată în luna august, sub acuzaţia de furt, alături de concubinul său, a fost condamnată la cinci ani de închisoare de magistraţii Judecătoriei Sectorului 6, însă hotărârea nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Totodată, concubinul educatoarei, Ionuţ Popa, a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare, în acelaşi dosar, instanţa hotărând să confişte de la acesta uneltele folosite la spargerea apartamentelor.

Decizia instanţei în cazul educatoarei Elena Chirilă poate fi atacată cu recurs

Educatoarea suspectată de furt, precum şi concubinul acesteia, au fost trimişi în judecată de procurorii bucureşteni, la jumătatea lunii septembrie. Educatoarea Elena Chirilă a fost arestată preventiv pe 25 august, după ce Tribunalul Bucureşti a admis recursul procurorilor împotriva unei decizii anterioare a judecătoriei.

Citește și:

Poze sexy cu Claudia Elena Chirilă, educatoarea acuzată de furt din locuinţe

Claudia Chirilă, educatoarea sexy, îşi înjura şi admonesta iubitul nepriceput la furat. Interceptări audio

Știri similare din categoria Vezi toate articolele