Medicamentele contrafăcute acaparează piața pe Internet

Industriașii din sectorul medical avertizează marele public de riscurile vânzării de medicamente pe internet. Ultimul raport al Comisiei Europene revelă numărul mare de produse false confiscate în vămi. 

Bruxelul confirmă concluziile Organizației Mondiale pentru Sănătate: jumătate din produsele vândute online sunt contrafăcute. Ele conțin puține substanțe eficiente sau chiar deloc și nu sunt supuse unui control specializat. O persoană obișnuită va avea probleme în a identifica dacă un produs este original sau falsificat, însă specialiștii vor recunoaște neregulile cu ușurință.

Astăzi, piața medicamentelor a depășit-o pe cea de lux, în ce privește contrafacerea. Philippe Lamoureux, director general al Institului de prevenire și educare pentru sănătate în Franța, recunoaște veridicitatea acestei constatări: “ Știm astăzi că unul din două medicamente vândute pe internet este contrafăcut. În anumite state, în special în cele în curs de dezvoltare procentul produselor falsificate ajunge și la 60%.”

Contrafacerea medicamentelor cere puțină logistică și este mult mai discretă și rentabilă decât altele. “Genul aceste de infracțiune este întâlnit în numeroase țări din Europa orientală, dar și din Asia și Africa unde a devenit un adevărat fenomen. Totul din motive simple: este bănoasă și mult mai puțin riscantă decât alte activități criminale, precum traficul de droguri”, adaugă Philippe Lamoureux pentru RFI.

Medicamentele cel mai des contrafăcute sunt antibioticele, dar în țările occidentale stimulentele se află în topul căutărilor. “În țările dezvoltate unde accesul la tratamente este ușor datorită sistemul de protecție socială bine pus la punct, se caută mai ales produsele de ameliorare a calității și a performanței, fie că este vorba de performanța fizică, sexuală sau intelectuală. Alte produse falsificate care se bucură de success sunt cele care nu au obținut autorizația pe piața din Europa, dar sunt disponibile în alte țări, mai ales în Statele Unite și Canada. Este cazul produselor de slăbire”, continua Philippe Lamoureux.

Un exemplu care a ridicat semne de întrebare a fost cel al unor fiole pentru stimulare ovariană în care prospectul era scris în limba rusă. În urma analizelor a reieșit că pastilele conțineau metale grele, praf de cărămide sau otravă de șobolani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel