Lector univ.dr. Cristian Pădure, de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, a vorbit recent la Interviurile DC News despre istoria și cultura rromilor, subliniind cât de puțin cunoscute sunt anumite episoade din trecut.

Cristian Pădure a mărturisit că și el a aflat abia în timpul facultății despre sclavia care a existat pe teritoriul României, fiind șocat de informație.

„Din păcate, până în 2005 nu am avut acces la această informație. Abia în primul an de facultate am aflat, trebuie să recunosc că am fost șocat, însă știam din familie de deportare, din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, știam de la bunici”, a explicat Pădure, amintind de experiențele traumatizante ale rudelor sale.

Bunicii săi au fost deportați în Transnistria, iar profesorul a subliniat impactul emoțional al acestor evenimente: „În general, în cultura romă, despre evenimentele tragice nu prea se vorbește. A fost o tragedie și la nivel emoțional, psihic, nu doar istoric, a fost afectată stima de sine a comunității și s-a transmis cumva asta transgenerațional”.

El a descris condițiile extreme în care bunicii săi au fost trimiși, fiind conștienți că riscă exterminarea: „Bunicii noștri ne spuneau de Bug, de Transnistria, de exterminarea. Au înțeles că au fost trimiși acolo pentru a fi exterminați. Chiar mi-aduc aminte că, atunci când bunicul meu era în stare de ebrietate, avea atitudinea asta, spunea că i-ar trimite pe toți la Bug. Chiar spunea «la Bug cu voi!», juca rolul unui soldat sau ceva de genul ăsta”.

Pădure a explicat că trauma deportărilor era mult mai accentuată în rândul copiilor și că impactul psihologic asupra comunității a fost devastator. „Trauma era mult mai accentuată atunci. Era o amenințare, era pedeapsa supremă”, a punctat el.

Referindu-se la supraviețuirea rudelor sale, Pădure a precizat: „Erau destul de mici. Ne povesteau că au fost șapte surori și frați și că a fost una dintre puținele familii unde au reușit să se întoarcă toți înapoi. Niciun membru al familiei (vorbesc despre bunica mea și frații bunicului meu, surorile bunicului meu) nu a decedat, s-au întors cu toții. Și părinții și copiii au venit. Însă cu ce prețuri și prin ce au trecut, e greu de povestit”.

Profesorul a menționat și poveștile tulburătoare de supraviețuire în lagăre, inclusiv cazurile de canibalism. „În momentul în care cineva deceda, ca ceilalți să nu moară, au fost nevoiți…”, spune acesta.

El a concluzionat că deportarea și condițiile din lagăre au fost intenționat mortale: „Istoricii au scris și au vorbit mai documentat despre asta, eu sunt lingvist la bază, dar din experiențele trăite de bunicul meu și din ceea ce ne-a povestit, da, s-a dorit exterminarea. Că dacă erau liberi, puteau să se ducă să-și caute pâinea de supraviețuire, să zic așa, însă nu, nu i-au putut lăsa… A fost o perioadă destul de lungă. Unii dintre ei au stat un an, un an jumătate, alții șase luni, depindea foarte mult de momentul în care au fost trimiși acolo”.