Un sondaj de opinie arată ce animale de companie preferă mai mult românii.
Peste jumătate dintre români dețin cel puțin un animal de companie, potrivit unui sondaj INSCOP, realizat în perioada 1 – 9 septembrie 2025. Cercetarea, făcută pe un eșantion de 1103 persoane, reprezentativ la nivel național, relevă preferințele românilor când vine vorba de prietenii necuvântători.
Câinii rămân favoriții românilor – 47,6% îi aleg ca animal de companie, în timp ce 21,2% preferă pisicile. Pe locul al treilea se află păsările (3,3%), urmate la mare distanță de rozătoare (0,5%), pești (0,4%) și reptile (0,4%). 1,3% dintre respondenți au menționat alte animale, 1,6% au spus că nu preferă niciunul, iar 2,1% nu au răspuns.
Datele detaliate arată diferențe clare între preferințele de gen, vârstă, educație și opțiuni politice:
Câinii sunt mai iubiți de bărbați (56%) decât de femei (40%). Tinerii sub 30 de ani (56%) și persoanele din mediul rural (50%) se regăsesc și ei printre cei care aleg în special câinii. În funcție de educație, câinii sunt preferați de 40% dintre cei cu studii primare, 51% cu educație medie și 47% cu studii superioare. Politic, simpatizanții PNL (59%) și AUR (54%) sunt cei mai apropiați de câini.
Pisicile, în schimb, atrag mai multe femei (26%) decât bărbați (16%) și mai mulți tineri sub 30 de ani (27%). Ele sunt preferate în special de bucureșteni (40%) și de persoanele cu studii superioare (27%). La capitolul opțiuni politice, simpatizanții USR ies în evidență (30%).
Întrebați despre motivele pentru care dețin un animal de companie, 40,4% dintre respondenți au indicat compania și afecțiunea.
12,8% apreciază rolul de pază și protecție, iar 12,5% văd animalele ca o modalitate de a-i învăța pe copii responsabilitatea. Pentru 10,6%, pasiunea pentru o anumită specie a fost criteriul principal.
În prezent, 57,1% dintre români au cel puțin un animal de companie. Dintre aceștia, 35,2% au un singur animal, 23,7% două, 12,9% trei, iar 28,2% mai mult de trei.
Dintre cei care nu au animale, 42,6% declară că au avut în trecut, iar 24,5% intenționează să aibă în viitor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News