Autism. Greșeala mamelor care induce boli neurologice

Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

 Copiii ale căror mame au consumat alcool în timpul sarcinii pot avea afecţiuni neurologice, psihiatrice, malformaţii ale organelor interne, retard mintal, dar şi incapacitate de adaptare, ADHD şi autism, a afirmat vineri managerul Spitalului ''Sfântul Stelian'', medicul Teodora Ciolompea, cu prilejul simpozionului ''Sunt prea mic ca să beau''. 

'Se asociază în unele cazuri acest Sindrom Alcoolic Fetal din copilărie la vârsta adultă cu şomaj, cu incapacitatea de a se integra social, cu activităţi criminale sau violente. Mămicile să fie conştiente despre riscurile abuzului de alcool. Copiii pot avea afecţiuni neurologice, psihiatrice, malformaţii ale organelor interne, retard mintal, incapacitate de adaptare, ADHD şi autism. În România, nu există această statistică, însă în Europa există statistici pe care ni le-au pus la dispoziţie colegii de la Alianţa EUFAST. Nu vorbim de consumatoarele cronice de alcool. Ceea ce îngrijorează este legat de consumul ocazional de alcool şi mai ales de acest abuz de alcool pe care îl practică tinerele femei în weekend-uri. Se poate întâmpla să consume mai mult alcool şi să nu ştie, să nu îşi dea seama că sunt însărcinate', a explicat medicul. Potrivit acesteia, gradul de afectare a copiilor poate fi mai mic sau mai mare şi depinde foarte mult de cantitatea de alcool consumată de mamă şi de vârsta gestaţiei. Ciolompea a spus că la nivel european datele arată că este în creştere consumul de alcool în rândul tinerelor. 'Datele la nivel european arată că este în creştere acest consum de alcool de către tinerele femei care sunt la vârsta fertilă. Cam 20% dintre persoanele tinere care au fost cuprinse în această anchetă pe care a efectuat-o Alianţa - vorbim de persoane între 17 - 30 de ani - au recunoscut că beau ocazional. Înainte era între 7 - 8% în urmă cu 10-15 ani. Este îngrijorător mai ales că nu se conştientizează acest risc. Nu se ştie că şi o singură băutură sau beţie în timpul sarcinii poate cauza defecte ale creşterii, dezvoltării copilului', a mai spus medicul. În opinia sa, ar fi necesare campanii de informare în rândul populaţiei cu privire la riscurile consumului de alcool în timpul sarcinii. Simpozionul Sunt prea mic ca să beau a fost organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, în parteneriat cu European FASD Alliance. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel