În fiecare an, în luna septembrie, Krynica, un mic orăşel de munte fără pretenţii din Polonia, se transformă pentru câteva zile într-un centru cosmopolit care nu mai seamănă cu Vatra Dornei, ci mai degrabă cu New York-ul. Peste 3500 de delegaţi predominant din întreaga Europă Centrală şi de Est, dar şi din alte ţări UE, plus Ucraina, Republica Moldova, Rusia se reunesc în cadrul Forumului Economic – numit, pe bună dreptate, „Davos-ul Estului". Anul acesta, sesiunea plenară din ziua de deschidere (6 septembrie) a avut un format cu totul deosebit, la ea participând miniştrii celor patru ţări membre ale Grupului de la Vişegrad (V4) plus premierul Ucrainei. Dincolo de formatul şi nivelul participării (este vorba, aşa cum am spus, despre reprezentare la nivel de prim-ministru), tema plenarei – „Poate Europa Centrală şi de Est să vorbească pe o singură voce?" se anunţa interesantă, la fel şi motivaţia anunţată în broşura evenimentului: „puterea economică şi politică a Europei Centrale se bazează pe cooperarea în domeniile securităţii, energiei, migraţiei şi economiei; consolidarea poziţiei regiunii trebuie să constituie principalul obiectiv al elitelor politice, căruia să i se subsumeze interesele particulare ale fiecărei ţări luate în parte".
Dominantele dezbaterii au fost pentru mine frapante. Frapante ca urmare a mesajelor transmise (pe care voi încerca să le redau în continuare), dar şi ca urmare a fermităţii tonului. Mesaje tăioase, tranşante, lipsite de echivoc. Îmi amintesc că am intrat în sală cu câteva minute întârziere ca urmare a faptului că panelul la care am vorbit se decalase puţin; ecranele nu erau încă pornite, scena era puţin vizibilă din cauza camerelor de luat vederi, aşa încât doar auzeam ce se vorbeşte. Prima frază: „Comisia Europeană să lase politica şi să vină cu programe şi proiecte concrete". A doua frază: „nici o ţară membră a UE nu poate fi forţată să primească refugiaţi". De abia după câteva minute, când s-au pornit ecranele, mi-am dat seama că era vorba despre intervenţia prim-ministrei poloneze, Beata Szydlo, şi parcă nu îmi venea să cred ce aud.
Aşadar, care au fost dominantele dezbaterii?
Polonia 1
Toţi cei patru premieri ai Grupului de la Vişegrad au avut, cum deja se poate intui, un discurs eurosceptic/eurocritic, cu note mai moderate sau mai apăsate. Toţi au subliniat faptul că „ideea şi construcţia europeană nu merită irosite" (Beata Szydlo, Polonia) sau că „succesul extraordinar al ţărilor din V4 se datorează apartenenţei la UE" (Roberto Fico, Slovacia). Laudele introductive au fost imediat urmate de „DAR ...". Cum am spus, Comisia Europeană a fost invitată să lase politica; Viktor Orban, premierul Ungariei a afirmat că, pe subiectul Ucraina, UE s-a epuizat şi joacă un rol mult diminuat în comparaţie cu SUA; în timp ce Bohuslav Sobotka, premierul Cehiei, a exprimat ideea că UE ar trebui să se axeze pe obţinerea unor rezultate concrete şi tangibile în ceea ce priveşte securitatea, prosperitatea şi standardul de viaţă ale cetăţenilor europeni. Distanţarea fie faţă de instituţiile europene (Comisia), fie faţă de leadership-ul actual al unor state europene (în speţă, Germania) a fost cât se poate de tranşantă. Premierul Ungariei a trimis câteva bezele ţărilor din Sud – Franţa, Italia, Spania, confruntate în continuare cu povara datoriilor şi cu problemele structurale ale monedei unice. În timp ce Beata Szydlo a afirmat că guvernul anterior a fost „naiv" în ceea ce priveşte politica Angelei Merkel privind refugiaţii şi a recomandat ca, în problemele serioase ale momentului, vocea parlamentelor naţionale ar trebui să se facă mult mai bine auzită.
Tema proeminentă, în legătură cu care Grupul V4 a dovedit că poate vorbi la unison, a fost criza refugiaţilor. Poziţiile exprimate au fost clar împotriva acceptării cotelor de refugiaţi, argumentul fiind că problemele trebuie rezolvate acolo unde apar, importarea lor pe teritoriul european, spre a fi rezolvate pe acest teritoriu fiind lipsită de sens (Polonia, Ungaria). Roberto Fico a subliniat că grupul V4, în ciuda acuzaţiilor, chiar a „etichetărilor" („name-calling") a dat dovadă de „solidaritate flexibilă", fiind de părere că nici o ţară nu poate fi forţată să accepte cotele obligatorii, ci trebuie lăsată să decidă singură cu privire la abordarea acestor probleme. Atât Beata Szydlo, cât şi Viktor Orban au evidenţiat rădăcinile creştine ale Uniunii Europene şi faptul că obiectivul de ajutorare a refugiaţilor trebuie urmat simultan cu cel de protejare a stilului de viaţă a cetăţenilor europeni şi a identităţii culturale şi religioase. Membrii panelului nu s-au ferit să vorbească despre importanţa identităţii naţionale şi culturale a ţărilor pe care le reprezintă, subliniindu-se faptul că „numai ţările cu o identitate puternică reuşesc; cel puţin aşa a demonstrat criza ultimilor ani" (Viktor Orban). Dată fiind componenţa panelului, nu au lipsit nici petele de culoare; nu am putut să nu reţin exprimarea premierului ungar: „nu ne putem decora graniţele cu flori şi ursuleţi de pluş". Recunoaşterea imperativului ca Europa să îşi protejeze graniţele (atenţie, mai mult sau mai puţin explicit, prin „graniţele UE" se înţelege de multe ori „graniţele Schengen") şi să se implice în rezolvarea problemelor acolo unde acestea iau naştere a dus şi la creioanarea unor linii de acţiune, mergând de la intervenţii umanitare, diplomatice, până la crearea unei armate europene (Bohuslav Sobotka, premierul Cehiei).
Polonia 2
Este grupul V4 capabil de a vorbi la unison? Potrivit poziţiilor exprimate în această sesiune plenară, da. Interesant este că sesiunea s-a desfăşurat în pregătirea apropiatului Summit de la Bratislava, liderii celor patru ţări precizând că acestea vor fi dominantele poziţiei exprimate şi în cadrul acestui summit. Aşteptările V4 cu privire la summit sunt mari, Roberto Fico avansând ideea că am putea vorbi despre un „moment Bratislava", echivalent semnării Tratatului de la Roma; moment în care liderii europeni să aibă curajul de a identifica, în mod corect, rolul UE după Brexit.
Au fost şi alte lucruri care m-au frapat? Care vă frapează şi pe dumneavoastră, cititorii? Sau poate că dumneavoastră, cititorii, încă mai aşteptaţi să relatez despre România, poate am uitat eu acest punct, poate l-am omis, poate nu am fost atentă. Din păcate, lucrurile nu stau aşa. Aţi observat deja că formatul dezbaterii a fost V4+, numai că acel plus nu a fost ocupat de România, ci de Ucraina. România nu a fost prezentă în nici un fel în această dezbatere. Nu am vedere numai o prezenţă fizică, să spunem, ci faptul că nu s-a rostit un singur cuvânt despre România. În timp ce Bulgaria a fost de câteva ori invocată, au fost invocate provocările cu care se confruntă în contextul crizei refugiaţilor, ceea ce pretinde un tip de solidaritate din partea V4. S-a spus ceva foarte vag despre Timişoara, dar ca despre un oraş care ar putea aparţine oricărei ţări din regiune. Aşa încât, la sfârşitul acestei reuniuni, eu am rămas cu mai multe întrebări decât răspunsuri în ceea ce priveşte România, locul şi rolul său în Europa Centrală şi de Est, în UE în ansamblu. Ne preocupă în vreun fel aceste probleme? Care sunt formulele de alianţe la care recurgem în aceste vremuri grele? Suntem de acord cu perspectivele V4 , avem alte poziţii, alte argumente? Care va fi poziţia noastră în cadrul summit-ului de la Bratislava? Cum ne vom poziţiona pe subiecte sensibile, când nu vom mai putea fi de acord cu toată lumea, când exprimarea unei poziţii tranşante va fi de neevitat? În general, este Uniunea Europeană în discursul şi gândirea elitelor politice româneşti ceva mai mult decât, vorba lui Lucian Blaga din „Hronicul şi cântecul vârstelor", „frunză verde din cântecul popular"?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
