Un mare istoric constată: Paradoxul luptei anti-corupție e că a crescut corupția

"O întreagă tradiție culturală cultivă imaginea zeiței Themis, legată la ochi și ținând în mână talgerul, în care este captat un concept impresionant al justiției. Numai că din măreția conceptului nu rezultă nicidecum că felul în care se face dreptate în sistemul judiciar este indiscutabil. Justiția este legată la ochi, dar adesea se observă cum aruncă priviri în afară.

Conceptual, justiția poate să arate sublim, dar aplicarea ei poate să fie instrumentalizată sau, în orice caz, inacceptabilă. Probă este și împrejurarea că, în acești ani, România s-a evidențiat nu numai prin proclamarea luptei cu corupția, ceea ce este oricând de salutat, dar și prin abuzuri ale unor procurori și judecători, care amintesc de perioadele cele mai negre ale istoriei.

Așa stând lucrurile, pretenția potrivit căreia hotărârile justiției nu sunt discutabile este fără suport în drept, străină democrației și imorală. Socrate se plia la hotărârîrea justiției timpului său, dar aceasta nu însemna deloc să nu spună că se supune unei condamnări nedrepte.

După ce s-au dezvăluit protocoalele secrete de cooperare dintre procurori, judecători și serviciile secrete, după ce s-au deconspirat aranjamente oculte care au dus la sentințe, după ce ministrul justiției a arătat oficial derapajele și abuzurile procuraturii din România, este clar că revizuiri de procese sunt inevitabile. De ce să nu se facă temă din funcționarea justiției și să se reducă la maximum posibil erorile?

Prea rar dreptatea se impune imediat și cu forța evidenței. Până la dreptate, așadar până la justiția de care se vorbește excesiv, dar se face de fapt puțin, este în cele mai multe situații un drum de parcurs. În cazul justiției indigene, acest drum este deocamdată considerabil.

Societățile moderne întrețin fenomenul exploatării

Cum se știe, societățile moderne întrețin fenomenul exploatării, care a alimentat controverse din secolul al XIX-lea încoace. Democratizarea a adus la ordinea zilei corupția. Prin corupție se înțelege, la propriu, conform definiției în uz, folosirea unei funcții publice pentru avantaje private în afara venitului stabilit prin lege. În sfera corupției intră, evident, recompense pentru servicii, mita, nepotismul, influențe prin relații și tot ceea ce excede venitul legal.

Pe bună dreptate, lupta cu corupția a devenit în România prioritate. Dar lupta cu corupția desfășurată în ultimul mai bine de un deceniu a avut în țara noastră efectul paradoxal al extinderii corupției. Cazuistica atestă că sunt corupte mai mult ca oricând în istoria modernă a țării selecția pentru funcții și instituții publice și accesul la resurse din fonduri publice, iar cei care conduc lupta anticorupție s-au dovedit a fi mai corupți decât ceilalți. S-a ajuns ca cei mai corupți sa dea lecții de legalitate, delatorii să-i lovească pe cei care au făcut ceva și falsificatorii să predice adevărul.

Cauza principală a situației rezidă, pe de o parte, în carențele culturii, pe de altă parte, în faptul că lupta, formal intensificată în procesul aderării la Uniunea Europeană, a fost repede instrumentată de decidenți. Mai ales din 2004 încoace, lupta anticorupție a fost nu pentru a eradica corupția, ci pentru a lovi rivalii politici, economici sau culturali. Indiciile sunt multe.

Procurorii au fost proclamați magistrați, precum in cele mai negre regimuri, iar magistrații au fost incluși în "câmpul tactic" al serviciilor secrete. Acestea au fost scoase în fapt de sub control parlamentar și trecute în subordinea unui președinte devenit, în pofida Constituției, "șef al statului". Prin mecanismul desemnărilor unipersonale, administrația și instituțiile de forță s-au umplut de servitori, de sus până jos, în disprețul oricărei meritocrații. Statul a devenit „stat clientelar", apoi, cum a recunoscut chiar creatorul său, „stat mafiot", iar mai nou efortul este de trecere la „stat disciplinar".

Imediat dupa instalarea acestui "sistem", s-a procedat la modificarea Codurilor juridice, iar rezultatul a fost, între numeroase aberații, revenirea la prevederea din 1948 a "denunțului" ca probă în tribunal și la practicile extorcării de "probe" după arestarea suspectului. Dreptul persoanei la procedură corectă a fost practic demolat. Împotriva oponenților politici, din 2005 încoace, s-au luat măsuri în legislație. Și astăzi se caută asemenea măsuri.

Oponenții etichetați ca ”penali”

În plus, oponenții, atinși de "justiția" controlată, au fost etichetați ca "penali" și opriți la ocuparea de funcții publice. Și astăzi, în loc să se discute valoarea persoanelor și ceea ce au făcut sau nu în funcțiile pe care le-au avut, se caută eliminarea contracandidaților mai valoroși cu măciuca "justiției". Judecători care nu au aplicat optica unor procurori zeloși au fost arestati. Cel mai recent, pentru a împiedica un guvern și un parlament alese democratic să normalizeze legislația și să-și pună în aplicare programul, se apelează la "mișcarea" din stradă. Se vrea instituționalizarea acestei "mișcări", așa cum preconize, în anii treizeci, cel care a pavat "juridic" calea dictaturii din Germania de atunci! Între timp, serviciile secrete au fost supradimensionate. După datele publicate, Romania are cel mai mare efectiv, proportional vorbind, de angajați în aceste servicii din Europa. Nu pare sa fie practic sector fără "acoperiți". Se poate deduce ușor, observând ocuparea funcțiilor și promovările în instituții (ministere, conduceri locale, universitati, justitie etc.), despre ce este vorba. Instituțiile sunt colonizate și paralizate de rețelele "acoperiților". S-a revenit pe nesimțite la situația acuzată de disidența anilor optzeci – ocuparea de funcții în guvern, agenții, companii, universități cu ajutorul serviciilor secrete.

Mai nou, cei care au făcut parte din suita "șefului statului" declară că anumite hotărâri ale justiției in tribunal au depins de voința acestuia! Alt membru al suitei vorbește de "statul interior" statului existent, ce s-ar fi constituit din cei desemnați de "șeful statului" pentru a controla societatea!

Tema luptei cu corupția a fost dezvoltată de propagandiști în tema "statului de drept". Acesta este invocat mai ales pentru a împiedica discutarea funcționării statului. Tema statului de drept a fost legată de aceiași propagandiști de tema „occidentalizării". Mai nou, se reia justificata apărare de către John Stuart Mill a democrației în fața „dictaturii majorității", ca pretext pentru a opri normalizarea legislației și justiției de către parlamentul și guvernul stabilite democratic.

Actualul ministru al justiției a declarat repetat ca sistemul judiciar din România scârțâie din toate încheieturile. Constatare cât se poate de lucidă! Așa stând lucrurile, este clar că la degradare nu se face față cu demagogia reflexă a independenței justiției sau cu spălarea obișnuită a mâinilor.

Întrebarea cheie

Întrebarea cheie este aceasta: cum se poate ca prin hotărârile judiciare să se ajungă la justiție? Răspunsul meu este acela că, în situația creată în România, trebuie satisfăcute cinci condiții ale normalizării. Anume:

a) Legi în interes public, în locul legilor ca instrument de luptă al cuiva. Sub acest aspect, se înșală cei care cred că simpla punere în aplicare a legilor și independența judecătorilor ar fi suficiente pentru a se ajunge la justiție.

b) Proceduri normalizate capabile să promoveze dreptul. Sub acest aspect, se înșală cei care nu vor să ia în seamă faptul că procedurile din sistemul de drept al României actuale sunt retardate chiar dacă au fost adoptate recent, ele fiind orientate mai mult spre lovirea unor persoane, decât spre apărarea drepturilor și libertăților și a ordinii de drept, cum prevede Constituția.

c) Instituții decolonizate prin trecerea selectării și numirii magistraților în seama unei autorități publice. Sub acest aspect, se înșală cei care minimalizează importanța scoaterii selectării și numirii magistraților din sfera desemnărilor unipersonale. Este destul să vedem cum s-au numit vârfuri ale justiției (recompense cu numirea pentru servicii făcute celui care numește, oameni de casă ai unor politicieni, premierea necalificării și supușeniei etc.) pentru a recunoaște urgența punerii întregului proces sub autoritate publică.

d) Revederea pregătirii juriștilor. Sub acest aspect, se înșală cei care cred că pregătirea actuală ar fi în regulă. La orice comparație, fie și cu alte țări din regiune, rezultă că România are ceva de făcut în materie. Așa cum educatorul trebuie să fie educat și justițiarul trebuie să posede competență, inteligență și înțelepciune.

e) Asumarea adevărului că independența justiției și, mai profund, conștiința juridică nu sunt produs doar al educației, ci și al unei organizări instituționale. Sub acest aspect, se înșală cei care pun totul în conștiința judecătorilor, în loc să prevadă mecanisme de corectare a deciziilor și, de ce nu, de răspundere pentru sentințe". (Din prefața la volumul Andrei Marga, Justiția și valorile, Editura Ratio & Revelatio, Oradea, 2017)

[citeste si]

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News