Spre universitatea post-Bologna

Andrei Marga / 05 feb 2018 / 10:03 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Andrei Marga a făcut, pentru DCNews, o evaluare a universităților actuale. El este de părere că aceasta implică Declarația de la Bologna, un document care a făcut istorie.

Invitat recent la o universitate din Europa Centrală pentru a evalua situația universităților europene, nu am putut începe altfel decât constatând că acestea s-au uniformizat sub semnul Bologna, încât exprimările dintr-una le găsești și în altele. Și nu doar exprimările, ci și organizările și frământările! De aceea, orice evaluare a universităților actuale implică Declarația de la Bologna (1999).

Cu vestita declarație, guvernele multor țări și-au asumat un program de schimbare a universităților, după ce rectori europeni semnaseră Magna Charta Universitatum (1988). Ambele documente au făcut istorie.

Cum se știe, Declarația de la Bologna (1999), printre ai cărei semnatari mă număr, a angajat două scopuri: compatibilizarea sistemelor de învățământ superior din Europa și mărirea competitivității lor. Mijloacele alese au fost restructurarea studiilor în arhitectura bachelor-master-doctorat, asigurarea calității, traductibilitatea titlurilor, crearea dimensiunii europene a învățământului superior. Acea pagină și jumătate care reprezintă Declarația conține aceste opțiuni. Nimic eșential mai mult! Ea se află pe site-uri, dar unii o invocă fără a o mai citi.

În urma aplicării Declarației de la Bologna, sunt, cu siguranță, realizări importante. S-a atins o internaționalizare pe scară nouă a universităților, abordările instituției s-au operaționalizat, s-a mărit compatibilitatea sistemelor, s-a făcut o informatizare fără precedent și s-au schimbat mentalități.

La început au fost îndoieli, care s-au infirmat cu timpul. Au fost, însă, și dificultăți care au rămas. Le-am inventariat într-o dezbatere publică din capitala Austriei (vezi Andrei Marga, “Implementing Bologna Declaration: The Need for a Change of Direction”, în Der Donauraum, Wien, 51-3, 2011). Menționez aici doar faptul că probarea pe piață a noii arhitecturi a studiilor nu s-a încheiat nici astăzi.

Noi probleme

Pe parcursul aplicării Declarației de la Bologna s-au putut observa noi probleme. Partea de compatibilizare este „prea sus“ – cum a remarcat un lider universitar american (vezi David Ward, The Bologna Process. An American Perspective, EFES, Cluj-Napoca, 2008, p.36). Educația universitară a fost supusă unei optici cantitativiste, în detrimentul formării de personalități. Publicarea de articole a devenit scop în sine în cercetarea științifică. Profesorul universitar s-a transformat în funcționar aservit birocrației. Studentul citește mai puțin. Agențiile de evaluare au căpătat un rol disproporționat. A proliferat o mentalitate funcționalistă ce împiedică universitățile să-și joace rolul natural în societate și favorizează ridicarea la rang de profesori universitari a unor simpli comentatori sau animatori fără idei și operă.

Cauza acestor neajunsuri nu este însă Declarația de la Bologna. O greșită înțelegere a acesteia, aplicarea ei restrictivă și diletantă generează și acum neajunsuri. Este vorba, în esență, de un context de aplicare - contextul unei globalizări rampante, care a destrămat răspunderea, al ideologiei neoliberalismului, care a subminat specificul universităților, și al digitalizării, care le-a slăbit preocuparea pentru investigații factuale și dezbatere rațională.

Înțelegerea greșită constă în aceea că reducerea duratei studiilor, amenajările curiculare, noua arhitectură a studiilor au fost socotite abuziv drept parte a unei concepții. Așa cum am spus-o  mai mulți, Declarația de la Bologna nu a fost, nici în intențiile ei și nici în fapt, o nouă concepție asupra educației. Ea a fost doar o strategie! De concepție asupra universității era vorba, într-o măsură, în Magna Charta Universitatum (1988), pe care Declarația a și luat-o ca premisă. 

Oricum, Declarația, care va celebra peste un an două decenii, se cere privită în context. Dar contextul însuși s-a schimbat în multe privințe – transformarea societăților, situația din Uniunea Europeană, geometria supraputerilor, evoluția științelor, nivelul digitalizării – în raport cu cel din anii 1990. Așa stând lucrurile, este nevoie de Declarația post-Bologna, pe care am și propus-o în reuniuni internaționale.

Ce ar putea conține o asemenea declarație? Care ar fi opțiunile ei?

În raport cu Declarația de la Bologna (1999), ar fi vorba de a asuma împreună, nu separat, cele două scopuri – compatibilitatea și competitivitatea și de a le lega în scopul mai cuprinzător al sporirii impactului social al universităților. Universitățile europene s-au schimbat în ultimii aproape douăzeci de ani, dar nu este deloc sigur că importanța lor în societate a crescut. Ele pregătesc personal, dar societățile au nevoi de expertiză, de consultanță și de personal de decizie care se satisfac tot mai greu. În fața cerințelor, cei mai mulți dintre absolvenți rămân mai curând perplecși și-și ascund neputința invocând „complexitatea“ situațiilor. Există, desigur,locuri și țări în care impactul universităților a crescut, mai ales în înnoirea tehnologică, dar, în cele mai multe  cazuri, a crescut doar declarativ. 

Continuarea aplicării Declarației de la Bologna așa cum a fost înțeleasă nu are cum să dea rezultatele care se așteaptă legitim de la universități. În multe dintre aceste instituții se trăiește din mimarea a ceea ce se inovează – tehnologic, științific, cultural – în alte locuri. Inovațiile sunt rare și au ajuns la concentrare excesivă. Universitățile sunt mai curînd întoarse cu privirea spre ele însele. S-au creat multe specializări, dar este de discutat dacă este nevoie ca ele să fie universitare. Inițiativa și creația sunt prea slabe și slab susținute. Criteriile de evaluare sunt eminamente cantitative, ceea ce scade relevanța rezultatelor. Este prea puțină grijă pentru selectarea de vârfuri. Mulți universitari predau discipline, dar nu au nici un răspuns  la nevoile practice din jur. Competițiile pentru funcțiile de conducere administrativă sufocă restul activităților. Noi generații de responsabili academici nu au vreo concepție sistematică, nici măcar despre instituția de care răspund, și lasă în urmă doar irosirea oportunităților.  Vocea universităților în societate s-a stins tocmai când societățile au nevoie mai mare de deschiderea de orizonturi. Oamenii trăiesc sentimentul lipsei de direcție și percep scăderea nivelului calificărilor. Crizele amenință să copleșească.

Universitatea veritabilă

Într-o Declarație post-Bologna, accentul se deplasează de pe durata studiilor, pe scopul și conținutul acestora. Flexibilizarea, inclusiv a duratei, ia locul uniformizării și se pune capăt tendinței de imitare printre universități. Specializările universitare se reorganizează într-un nou sistem al cunoașterii. Educația se repune în legătură nu doar cu formarea de competențe, ci cu tripticul competențe, abilități de bază (basics), educația pentru valori. Se asumă o nouă diviziune a științelor, nu numai dincoace de Hegel și de Heidegger și Carnap, dar și dincoace de căderea actuală în anarhism epistemic. Se revine la asumarea misiunii universității ca formatoare de specialiști la cel mai înalt nivel al cunoașterii și a funcțiilor diverse ale universității:  centru de formare de specialiști, centru de cercetare competitivă, instanță de critică argumentativă, promotor al drepturilor și justiției. Universitatea Post-Bologna își pune în față, în contextul internațional al reafirmării identităților, sporirea impactului social, mai întâi în raport cu comunitățile nemijlocite și cadrul național.  

Universitatea veritabilă începe cu nivelul ocupării posturilor de profesori universitari. În locul diluării actuale a exigențelor, se revine la profesori cu operă de referință, selectați prin competiții cât mai deschise și decise de comisii efectiv neutre. Profesorii au a se bucura de autonomie conferită de valoarea profesională și organizări. La distanță de mecanismul alegerilor generale, inevitabil generator de populism și de rectori fără idei și concepții articulate, universitatea are de dat din nou exemplul selecției meritocratice a liderilor academici. Ea se cere eliberată de relativismul etic de azi, punând în față integritatea, ca valoare etică conducătoare, și un nou « contract social » în care este parte. (Din discursul susținut la Alma Mater Europaea, 10 ianuarie 2018).

Notă: Intertitlurile aparțin redacției, textul aparține integral autorului

 

 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26