EXCLUSIV  Războaie pe hârtie. Cifrele vorbesc. Deciziile tac

Un proiect inițiat de europarlamentarul Daciana Sârbu a fost respins. Proiectul urma să-i convingă pe membrii Comisiei Europene să implementeze legi în domeniul nutriției, care să prevină obezitatea.

Daciana Sârbu s-a lovit de un refuz din partea autorităților, iar explicațiile Comisiei Europene sunt foarte ciudate în contextul în care obezitatea este o problemă extrem de gravă.

Într-o analiză în exclusivitate pentru DC News, Daciana Sârbu a explicat de ce inițiativa sa nu a fost votată:

"In mai 2016, am propus institutiilor europene un proiect pilot care sa ajute parintii sa invete despre alimentatia sanatoasa a copiilor.

Mai exact, o platforma de informare despre sanatate si nutritie, realizata si coordonata la nivel european, care sa ofere informatii clare si relevante despre nutritie, care sa-i sprijine pe parinti sa ia decizii corecte privind sanatatea copiilor, in conditiile in care multi dintre ei nu au, in prezent, acces la informatii de calitate.

Un proiect concret si realizabil...

Proiectul ar include materiale in format digital (sau tiparite - pentru parintii care nu au acces la computer sau internet), dar si activitati practice (precum lectii si ateliere sustinute de experti) si ar putea servi drept reper inclusiv gradinitelor. Am explicat atunci ca am plecat de la nevoia multor parinti de a invata sa-si hraneasca sanatos copiii si de la dificultatile de a gasi surse de informatii in care sa aiba incredere totala. Am argumentat ca o asemenea platforma de invatare ar trebui sa ofere informatie obiectiva, bazata pe argumente stiintifice, precum si solutii simple, practice, accesibile, pe care orice familie sa le poata aplica in viata de zi cu zi. De la explicatii despre alimentele benefice si cele nocive si pana la formule complete ale unor meniuri zilnice echilibrate, parintii ar avea la dispozitie un rezervor de informatii si idei, dar si gradinitele ar gasi un reper util pentru construirea meniurilor zilnice pentru copii. Potrivit procedurii, am formulat propunerea mai intai in Comisia de Sanatate publica, sub forma unui amendament ce urma sa fie transmis Comisiei Europene pentru evaluare. Pe 1 septembrie, pe baza acestor evaluari, a avut loc votul asupra mai multor propuneri de proiect pilot, printre care si a mea. Din pacate, initiativa nu a fost votata. De ce?

[citeste si]

...considerat "prea ambitios" (?!)

Evaluarea Comisiei Europene, de care colegii din Comisia de Sanatate au fost nevoiti sa tina cont, s-a legat de elemente precum:

- Proiectul e prea ambitios (cum ar fi putut sa nu fie ambitios, in conditiile in care nu avem aproape deloc proiecte concrete de nutritie?)

- E prea complicat sa fie extins si la gradinite (desi accesul educatorilor la informatii despre alimentatia sanatoasa e fundamental pentru modul cum sunt hraniti copiii in gradinite!)

- E foarte greu ca proiectul sa ajunga la grupurile dezavantajate (evident ca e greu, dar nu este vital sa facem acest efort?)

- Nu putem face referire la "stil de viata sanatos", fiindca atunci proiectul ar trebui sa includa si elemente legate de miscare, alcool, tutun (si ce ar fi rau daca ar include si astfel de elemente?)

- Proiectul vrea sa promoveze informatii obiective si bazate pe argumente stiintifice, ceea ce ar presupune sa existe un comitet stiintific (da, intocmai, e foarte mare nevoie de informatii corecte din surse sigure, altfel ducem mai departe confuzia din prezent!)

Cu alte cuvinte, proiectul nu a fost pe placul celor de la Comisie fiindca vrea sa ajute gradinitele sa hraneasca sanatos copiii, sa sprijine oamenii lipsiti de resurse, sa promoveze miscarea si sa foloseasca informatii provenite de la experti care chiar stiu despre ce vorbesc! O mare dezamagire, pentru ca din nou vedem cum se voteaza si se aproba strategii si vorbe mari, dar cand ajungem la proiecte concrete si bani pusi pe masa pentru acestea, dispare orice forma de vointa politica, iar lupta impotriva obezitatii e lasata, de fiecare data, in afara alocarilor de fonduri, lipsita de deciziile necesare.

Cifrele vorbesc. Deciziile tac

Din cauza mai multor crize grave care lovesc UE astazi, este ignorata aceasta criza care afecteaza o resursa-fundament – sanatatea oamenilor: criza obezitatii.

Putem alege sa o ignoram, dar cifrele arata in fiecare an tot mai rau. Unele prognoze sugereaza ca, pana in 2030, peste 50% dintre europeni vor fi obezi sau supraponderali. Pentru unele tari, cifra ar putea ajunge chiar la 90%, indica unele estimari. Costurile obezitatii in Uniunea Europeana se ridica deja la 70 de miliarde de euro anual, daca sunt insumate atat cheltuielile cu sanatatea, cat si pierderile de productivitate. Nu ne sperie suficient aceste cifre? Iata inca una, poate cea mai dura dintre toate.

In UE, astazi, 6 din cei mai mari 7 factori de risc pentru decesul prematur au legatura cu modul cum ne hranim si ne miscam (acesti factori de risc tin de hipertensiunea arteriala, colesterolul ridicat, indicele masei corporale (BMI), aportul insuficient de legume si fructe, inactivitatea fizica si abuzul de alcool). Concluzia aceasta cutremuratoare apare intr-un document realizat recent de un think-tank al Comisiei Europene (European Political Strategy Centre). O simpla privire catre rafturile unui supermarket ne arata ca optiunile alimentare sunt tot mai multe. Marii producatori de alimente aduc frenetic pe piata formule noi, ingrediente minune, in ambalaje menite sa ne ia ochii si nu sa ne descrie onest continutul. („Putem recunoaste alimentele ultra-procesate dupa faptul ca sunt promovate cu o figura atasata si prezentate ca si cand ar avea personalitate", spunea recent la o conferinta Jean Claude Moubarac, un profesor de nutritie din Canada.) Dar adevarul e ca optiunile sanatoase sunt tot mai putine, tot mai scumpe si implicit tot mai inaccesibile.

Optiunile sanatoase vor continua sa fie inaccesibile, in lipsa angajamentului politic

„Alegerea sanatoasa" nu este posibila daca nu sunt asigurate optiuni sanatoase pentru consumator, sustine si raportul citat. Aceasta strategie cu multe idei bune se afla pe masa Comisiei. La fel se afla si multe alte idei si propuneri solide pe acelasi subiect al nutritiei, pentru ca nu ideile lipsesc, ci doar vointa de a le aloca fonduri. Intre timp, vom continua probabil sa asistam la acest paradox: obezitatea creste ca impact, dar ramane mereu la periferia deciziei politice. Pe hartie, institutiile europene duc razboaie dure contra obezitatii; in realitate insa, pierd prin neprezentare".

Nota redacției - Titlul de homepage și leadul aparțin DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel