Mihai Gere, liderul comunist astăzi dat uitării, de origine maghiară, s-a născut la 2 septembrie 1919 în Timișoara. Închis în perioada ilegalității își va începe treptat ascensiunea după eliberare, la 23 august 1944, dar va atinge culmile nomenclaturii la finele anilor ’60, sub regimul lui Nicolae Ceaușescu, când va deține funcții importante în partid până la Revoluția din 1989.
Câteva date scurte privind familia
Născut într-o familie modestă sub numele real de Gerő Mihai, viitorul nomenclaturist a avut trei frați și două surori care, așa cum precizează un raport al partidului, aflat la dosarul Secției Cadre al CC al PCR, „nu s-au manifestat politicienește” în ilegalitate.
Părinții lui Mihai Gere au avut în trecut legătură cu mișcarea muncitorească, ei devenind după instaurarea regimului, membri de partid.
Tatăl, Mihai Gere a fost muncitor iar mama sa Rozalia Gere spălătorească, ulterior devenind casnică. Activitatea lor cu mișcarea, arată un raport al partidului, era reprezentată în perioada ilegalității de pachetele pe care le trimiteau deținuților politici afalți în închisoarea Caransebeș unde a fost încarcerat și fiul lor Mihai Gere.
Mihai Gere a fost căsătorit de două ori. A divorțat de prima soție în 1952 cu care a avut și o fetiță, Ecaterina. S-a recăsătorit în 1954 cu Zăhan Maria, activistă la Secția de propagandă și agitație a CC al PMR, studentă și ea la școala de partid unde s-au și cunoscut. Din această căsătorie Mihai Gere a avut doi copii, Iuliana (născută în 1956) și Mihai (născut în 1958).
De profesie zidar, Mihai Gere a absolvit șapte clase primare și școala superioară de partid de pe lângă C.C. al P. C. U. S.
Primele contacte cu mișcarea comunistă
Primele contacte ale lui Mihai Gere cu mișcarea comunistă au loc la finele anilor ’30.
În primăvara anului 1940 a fost atras în U.T.C. , fiind cooptat după scurt timp în conducerea organizației U.T.C. dintr-un cartier al orașului Timișoara.
Practic, conducerea celulei din Colonia Crișan a fost cea mai înaltă ”funcție” pe care Mihai Gere a deținut-o în perioada ilegalității, celulă din care făcea parte doar el și încă un membru. După doar câteva săptămâni de activitate ilegală, Mihai Gere avea să ”cadă” și să fie condamnat la 5 ani de închisoare.
În ceea ce privește activitatea ilegalistă, ea este confirmată de mai multe referințe semnate de „turnătorii” Securității, cei care l-au cunoscut pe Gere în perioada respectivă, unii chiar din copilărie.
În motivația aderării la mișcarea comunistă, oficial, Mihai Gere precizează într-o fișă biografică aflată la dosarul menționat că ea ține de ”conștiința de clasă și dorința de a lupta pentru cauza clasei muncitoare și pentru desființarea expluatării omului de către om”. Era, desigur, varianta oficială, dar convingerile staliniste ale tânărului Gere existau fără îndoială.
Activitatea în ilegalitate și arestarea
Activitatea lui Mihai Gere în perioada ilegalității, în comparație cu nume grele ale nomenclaturii comuniste românești, nu este una bogată, dimpotrivă, ea tinde spre obscuritate. Activitatea se rezumă la câteva întâlniri, recrutări de noi membri și o acțiune în urma căreia a și ”căzut” și a fost arestat. Este adevărat, nici nu a avut timp să desfășoare o activitate mai amplă în slujba partidului, având în vedere că arestare intervine la o perioadă scurtă de când a devenit activ în mișcare.
Astfel, el participă pe 6 noiembrie 1940 la o acțiune de arborare a două steaguri roșii pe o fabrică din oraș împreună cu Lucacs Ladislau, celălalt membru al celulei din Colonia Crișan.
Ultimul este arestat de Siguranță iar la cercetări l-a divulgat pe Mihai Gere, acesta fiind arestat în ziua următoare. Mihai Gere a reușit să scape la arestarea lui Lucacs Ladislau, făcând uz de armă. Cel puțin aceasta este varianta oficială. În rândurile următoare vom vedea că lucrurile nu s-au petrecut chiar așa.
Documentele partidului critică arestarea celor doi și precizează că ei nu au repsectat indicațiile primite, lucru pe care și Gere îl va recunoaște. Mai mult, în timpul anchetei , Mihai Gere a recunoscut că este comunist convins și a confirmat mai multe informații. Rapoartele partidului îi critică atitudinea, precizând că ea este rodul lipsei de experiență. A fost condamnat de Trimunalul Militar din Timișoara la 5 ani de închisoare, fiind închis la Caransebeș și Văcărești.
Acțiunea în urma căreia este arestat are loc „în vederea aniversării zilei de 7 Noiembrie 1940 (NR. – sărbătorirea Revoluției bolșevice; grupări militare bolșevice conduse de Lenin au înlăturat de la putere guvernul provizoriu al lui Alexandr Kerenski) a primit sarcină ca împreună cu alți tovarăși să arboreze două drapele muncitorești. Neținând cont de instrucțiunile primite din partea conducerii U.T.C-ului referitoare la momentul arborării, au fost filați de poliție care a reușit să aresteze tovarășii cu care a fost în această acțiune, el făcând uz de pistolul pe care-l avea asupra lui, a reușit să fugă. În urma declarațiilor date de cel arestatat la Siguranță, a fost arestat și tovarășul Gere Mihai”.
„Purtarea lui la Siguranță a fost slabă, recunoscând activitatea și sarcinile primite din partea U.T.C.-ului, precum și 4 tovarăși cu care avea legătură. A stat în închisoarea din Timișoara până în februarie 1941 când a fost judecat de Tribunalul militar din Timișoara și condamnat la 5 ani de închisoare”. Totuși, comuniștii subliniează faptul că în timpul procesului și în detenție a avut o purtare ”bună”, asta însemnând că nu a mai recunoscut nimic din timpul anchetei, și, mai ales, că nu a tras pe nimeni după el la ”cădere”.
Interesant este că la arestare, atât rapoartele comuniste cât și cele ale poliției indică faptul că Mihai Gere a făcut uz de armă, lucru pe care acesta l-a negat. În declarația aflată la dosar, Gere spune că în momentul în care a scos revolverul din buzunar nu a putut trage deoarece Lukacs Ladislau, celălalt comunist care participa la acțiune, i-a prins mâna și l-a împiedicat să tragă, lucru confirmat și de Ladislau. Sigur, rapoartele Siguranței exagerau, aplificând incidentul astfel încât condamnarea să fie mai drastică.
Scurta activitatea a lui Gere din ilegalitate este confirmată de mai mulți comuniști „turnători” a căror rapoarte se află în dosarul lui Gere Mihai.
În timpul procesului Gere își va schimba declarația și va avea o ”atitudine bună”, precizând că la arestarea din 7 noiembrie 1940 în urma unor bătăi repetate la sediul Poliției a fost obligat să semneze o declarație ce conținea fapte pe care nu le cunoștea.
După eliberare și reabilitare, Gere avea să regrete incidentul, mărturisind că „a fost greșeala mea mare că n-am așteptat timpul când ar fi trebuit să arborez steagul, dar greșeala cea mai mare a fost că am recunoscut anumite lucruri care erau cunoscute de ei” iar „iscălirea declarației a fost un compromis”.
A fost condamnat la 5 ani de închisoare. După pronunțarea sentinței a fost încarcerat în închisoarea din Caransebeș, de unde în 1942 pentru scurt timp a fost transferat la Văcărești unde a muncit, ca mai apoi să fie adus din nou la Caransebeș. În închisoare a avut o ”purtare bună” și a făcut parte din colectiv, fiind șef de atelier și șef de grupă al colectivului.
La 23 august 1944 a fost eliberat din închisoare, „încadrându-se în muncă de tineret, unde a depus activitate până în ianuarie 1946 când a fost ridicat ca responsabil organizatoric în Biroul Sectorului III PCR Timișoara”.
Intrare în partid
Intrarea lui Mihai Gere în partid reprezintă un moment destul de controversat. Oficial, acesta a fost încadrat în partid în iunie 1946. La dosar se regăsește o solicitare a lui Mihai Gere către Comisia de Control de Partid în care cere să i se rectifice vechimea în partid.
UTC-ist din 1940, după eliberare, în 1944, s-a prezentat imediat la partid de unde a fost trimis să activeze pe linie de tineret.
Mihai Gere susține în memoriul pe care îl face că, în primăvara lui 1945 a fost chemat la comitetul județean de partid împreună cu alți trei „tovarăși” unde li s-a comunicat hotărârea de încadrarea în partid de la 1 mai 1945 la vârsta de aproape 26 de ani, dar la preschimbarea documentelor de partid din 1954, a aflat de la secretarul comitetului de partid al aparatului C.C .al PMR că nu există la dosarul său o altă adeziune decât cea din iunie 1946 și, astfel, nu i se mai recunoaște vechimea.
Aici lucrurile par destul de confuze. În dosar există rapoarte care precizează că în mai 1945, Mihai Gere a fost primit în partid în urma hotărârii Comisiei de Control a CC PCR, dar rapoartele precizează că la dosar nu se regăsește o hotărâre oficială în acest sens, dar intrarea încă din mai 1945 în PCR este confirmată de Comisia de Verificare ca încadrare a Comisiei de Control.
Cu toate acestea, Comisia Controlului de Partid stabilește vechimea lui Mihai Gere din 23 august 1944, o soluție oarecum de compromis.
Câteva note de referință ale partidului despre Mihai Gere
Din notele de referință despre Mihai Gere se sesizează ușor situația dificilă pe care acesta a avut-o atât înainte de arestare cât și după arestare. Se pot observa și nuanțe importante despre ideologia sa marxistă.
„Cinstit, devotat partidului, disciplinat. Nivel politic mijlociu, are puține cunoștințe marxiste, se ocupă cu educarea lui”, dar se mai precizează și faptul că din „cauza greutăților material din acea perioadă și a mizeriei în care trăia, a avut unele momente de delăsare cerând trimiterea lui în producție”.
Deși „la început i-a fost greu să cuprindă munca din cauza lipsei unui colectiv de muncă pregătit, se pierdea în diferite probleme mărunte, lucru care se mai resimte și azi în activitatea lui”, „are unele rămășițe de orgoliu pe cale de a fi lichidate” iar după 23 august are momente de delăsare și se consideră subapreciat, concluzia partitidului este că Mihai Gere este un tip inteligent, cu perspective largi de dezvoltare iar după o „școală poate deveni un bun organizator”. Iar școala de partid, disciplina și convingerile staliniste aveau să-l ducă până în vârful nomenclaturii.
Scrisoarea în care Gere a clacat
Situația grea prin care a trecut este redată chiar de el într-o scrisoare adresată partidului în care Gere aduce la cunoștință că „nu mai sunt la datoria unde m-a pus partidul ci am evadat, dar sunt așa de obosit că în asemenea condiții dacă aș fi încă odată așa de enervat nu știu ce aș face”.
În scrisoare Gere spune că regretă că adresează acele rânduri, dar situația mizerabilă în care se află este de nesuportat iar nimeni de la partid nu s-a interesat de el. Acesta precizează că nu s-a lamentat și nu s-a plâns niciodată, a făcut totul pentru partid, dar a ajuns „să-i fie scârbă și de viață”.
El acuză sărăcia lucie în care trăiește și spune că nu s-ar fi „milogit” prin acele rânduri dacă la mijloc nu se afla viața unui sugar, a fetiței sale, căreia nu are bani să-i cumpere mâncare. Totodată, situația deplorabilă în care se afla i-a afectat serios și viața personală, certurile neîncetate cu soția sa fiind generate de factorul material. Ulterior, poziția sa avea să se îmbunătățească după ce a absolvit școala superioară de partid.
Funcții după 23 august 1944
Dacă în perioada ilegalității nu a ocupat funcții importante de conducere, Mihai Gere a fost foarte activ politic după 23 august 1944. A absolvit școala superioară de partid de pe lângă C.C. al P. C. U. S și a fost adjunct al șefului Secției Propagandă și Agitație a C.C. al P. M.R.
Din 1964, devine președinte al Comitetului Executiv al sfatului Popular al regiunii Mureș Autonomă Maghiară. După 1965 este promovat în conducerea partidului, Gere aflându-se printre membrii supleanți ai Biroului Executiv, dar primise totodată și unul din posturile de secretar al CC. Deputat în Marea Adunare Națională (1965-1989), Mihai Gere a condus Gospodăria de Partid, Secția economică a Partidului Comunist Român până la Revoluție.
În calitatea sa înaltă în structura regimului ceaușist, Mihai Gere a participat și la şedinţa Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din 17 decembrie, ședință în care Ceaușescu revoltat cere să se tragă cu muniție de război pe malurile Begăi, fiind părtaș la baia de sânge din Timișoara natală.
La începutul anului 1990, Mihai Gere a fost trimis în judecată împreună cu mai mulți membri C.P.Ex. al fostului CC. al P.C.R, pentru comiterea infracţiunii de favorizare la genocid, fiind acuzați că, în şedinţa din data de 17 decembrie au decis reprimarea manifestaţiilor din Timişoara. Moare la 7 octombrie 1997 la vârsta de 78 de ani.
Ascensiunea stalinistului Mihai Gere până în vârful nomenclaturii, mai ales în perioada lui Nicolae Ceaușescu, i se poate datora și faptului că a fost închis la Caransebeș și Văcărești, acolo unde l-a cunoscut pe tânărul ilegalist Nicolae Ceaușescu. Iar Ceaușescu, la fel ca și Gere, cu o activitate obscură în ilegalitate, avea nevoie de persoane care să-i confirme lupta pe care a dus-o „împotriva fascismului”.
Dar poate cel mai important factor al ascensiunii sale este că nu a contat. Cei care vor deveni figuri emblematice ale „năpastei” comuniste au deținut funcții importante în partid în timpul ilegalității, având o activitate mult mai adâncă, și ca urmare s-au detestat încă din acea perioadă. Instaurarea comunismului nu a dus decât la reglarea conturilor între staliniști, nu de puține ori ajungându-se vărsare de sânge.
Dar Mihai Gere nu doar că nu conta, el nici măcar nu deranja. Acest lucru i-a oferit posibilitatea, treptat, fără să facă prea multă „gălăgie”, să cucerească piramida nomenclaturii comuniste românești.
Sursă:
Arhivele Naționale ale României, Dosar Secție Cadre CC al PCR G/ 970
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
