Ceea ce puteam face pe indelete, cu dezbarea necesara si transparenta, asa cum cere un subiect de importanta strategica, care vizeaza atat o tema economica majora cat si una de securitate, se intampla acum in graba si sub presiune.
Dar, chiar si in ceasul al doisprezecelea, cand zacamintele de gaze asteapta intrarea in exploatare, iar companiile implicate au nevoie de o situatie clara, este important ca decizia Romaniei sa fie una in acord cu interesele noastre pe termen lung.
Dar despre ce sume si implicatii strategice vorbim?
Volumul rezervelor descoperite si confirmate in trei dintre perimetrele ce apartin Romaniei (perimetrele Midia și Pelican, de mica adancime, concesionate de Black Sea Oil & Gas si perimetrul Neptun Deep, de mai mare adancime, concesionat de ExxonMobil impreuna cu OMV Petrom) sunt estimate la 200 miliarde de metri cubi de gaz.
La un pret mediu actual de 6.5$/MMBtu, valoarea de piata a celor 200 miliarde m3 gaz se ridica la ~47 miliarde USD sau 40 miliarde EURO. Estimarile actuale ale Bancii Mondiale privind evolutia pretului acestei resurse arata o crestere constanta pentru urmatorii ani, ceea ce ar aduce un plus de 3,6 md $ in 2022 si chiar 11 md $ in 2030.
Privind la aceste cifre ne dam seama de implicatiile pentru bugetul national si economia orizontala. Orice procent negociat in sus sau in jos la sistemul de redevente, impozite si taxe se traduce in sute de milioane de euro.
In acelasi timp, tinand cont ca volumul consumului de gaze al Romaniei este de ~11 md m3 / an este evident efectul: Romania are asigurata independenta energetica pentru urmatoarele decenii. Mai mult, Romania devine un adevarat hub energetic regional, contributor net la independenta energetica a unei intregi regiuni, ce astazi este dependenta in totalitate de Gazprom si benevolenta Kremlinului.
Tari membre UE si NATO precum Ungaria, tari membre ale Parteneriatului Estic precum Moldova si Ukraina si tari din Balcanii de Vest precum Serbia vor beneficia de o stabilitate sporita prin diminuarea gradului de dependenta de unica sura de gaz de pana acum: Rusia. In aceasta directie, un rol extrem de important il are si proiectul BRUA, care va reprezenta o adevarata coloana vertebrala pentru transportul gazelor catre vest de la sud si de la est.
Unde ne aflam?
Romania a pierdut cativa ani buni, neglijand necesitatea unei legi care sa raspunda nevoilor actuale si de viitor privind exploatarea resurselor de tipul celor descoperite in subsolul Marii Negre.
Abia in 2017 a venit prima propunere de text legislativ, ce a suferit modificari majore pana la momentul adoptarii. Textul care a primit unda verde din partea Parlamentului este mult mai coerent si echilibrat fata de variantele initiale, care aveau probleme majore.
Din pacate, lipsa de transparenta si dezbatere in procesul de adoptare a legii lasa loc multor interpretari. Un exemplu il reprezinta obligativitatea de a vinde 50% din productie in Romania, pe bursa.
Pe de o parte, gazul produs in offshore este mai scump ca cel onshore si risca sa nu se poata vinde in Romania sau sa impuna preturi mari la consumatori.
Pe de alta parte, aceasta obligatie creaza oportunitati pentru companii romanesti precum Transgaz, Romgaz, Electrica – care ar putea vinde ulterior in Ucraina, Republica Moldova, Ungaria – Romania devenind lider regional.
Aceeasi lipsa de dezbatere a lasat loc interventiilor unor persoane mai putin avizate intr-un domeniu atat de complex. Astfel, s-a ajuns la confuzii sau interpretarea eronata a unor cifre, cel mai bun exemplu fiind cel venit din partea acelora care dau ca exemplu Norvegia – cel mai mare producator de gaze din Europa, unde „statul ar ramane cu 78% din valoarea gazelor exploatate de pe teritoriul sau". Ce uita sa precizeze cei care dau exemplul Norvegiei este ca procentul de 78% se aplica acolo la valoarea profitului, iar investitorii sunt stimulati fiscal in perioada de explorare, riscurile lor fiind mult mai mici. Daca nu este profit, nici statul nu primeste nimic. Sistemul de taxare propus de legea romana impune o redeventa procentuala fixa, aplicata la pret. Din acest motiv existand un avantaj al unor incasari mai previzibile, si un dezavantaj al unor venituri mai mici in conditiile unor explozii ale pretului.
Un punct forte al legii romanesti il reprezinta clauza de mentinere a angajamentelor si a stabilitatii platilor / taxelor / a deducerii costurilor si operarea datoriilor pe termen lung pentru investitori. Pentru investitii mari, precum cele cerute de exploatarile offsore, stabilitatea si predictibilitatea sunt conditii esentiale.
Ce ar mai trebui facut?
Consider ca a avea resurse naturale si o lege buna privind exploatarea lor nu aduce neaparat bunastare si beneficii sustenabile.
Suntem in postura fericita de a putea gandi proiecte si de a avea resursele cu care sa le implementam. Gazele din Marea Neagra trebuie sa ajunga in primul rand la cele 2.268 de localitati care in 2016 nu erau inca conectate la o retea de gaze.
Tot gazul poate oferi o solutie la problema centralelor pe carbune, pentru care in momentul de fata nu avem solutii. Ele reprezinta o mare problema de mediu ce poate fi rezolvata prin inlocuirea lor cu unele pe gaz pana in 2025 – termenul limita cand noile tinte de poluare asumate la nivel european vor intra in vigoare.
O a treia directie in care Romania poate gandi acum proiecte o reprezinta industria petrochimica. Sectorul petrochimic se află în centrul unei economii dezvoltate, având un impact complex asupra întregului sistem socio-economic, de la educație și cercetare până la exporturi și industrie orizontală. Prăbușirea producției acestui sector în România, după 1989, este în contradicție cu evoluțiile la nivel global. România încă dispune de o bază de resurse umane și unități industriale ce pot fi folosite pentru relansarea sectorului petrochimic. Prelucrarea locală a materiilor prime vs. exportul lor oferă maximum de beneficii pentru o economie, iar pentru România înseamnă o oportunitate de dezvoltare și creștere sustenabilă complexă pe termen mediu și lung, în completarea sectorului IT și al industriei auto.
Bineinteles, pentru toate acestea trebuie infrastructura aferenta de transport si depozitare a gazelor. Gazul este adus la tarm ca urmare a efortului investitional al companiilor exploatatoare, dar mai departe este interesul si datoria noastra sa asiguram distributia in teritoriu. Avem capacitatea institutionala – companiile romanesti dovedind ca pot derula proiecte majore in domeniu, precum si resursele necesare pentru a face astfel de investitii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
