• Jandarmii nu știu să defileze sau noi nu știm să le susținem protestul?

Iată un bun prilej de a-și lua revanșa atât pentru „îngerii” Mișcării # rezist, „gazați” de jandarmi cu ocazia „pașnicului” lor asalt împotriva clădirii Guvernului Pe...Se...De..., cât și pentru creștinii „neîncrezători în știință”, pe care tot jandarmii i-au oprit în „Anul Covidului” să se roage împreună în biserici. Probabil că aceleași sentimente vor fi animat și pe ultrașii galeriilor de fotbal, însă ei nu prea sunt prezenți în spațiul virtual, preferând pumnificarea digitalizării și comunicarea non-verbală. 

Iată cum o paradă neconformă standardelor a standardizat critica adresată jandarmilor, aducând pe aceeași baricadă persoane pe care altminteri nimic nu le unește. Capacitatea federalizatoare a unui pas de marș greșit este uimitoare (sic!). 

Într-un anumit sens, în toată această întâmplare este vorba despre eșecul statului; dar nu eșecul pe care s-au grăbit să îl constate profesioniștii zeflemelei. Nu am avut de a face cu decăderea nivelului de instruire, disciplină și profesionalism al jandarmilor, într-o societate lovită de anomie, ci cu un protest al acestora marcând opoziția lor față de politica unei puteri de stat, delimitarea lor față de un stat care îi transformă din apărători ai cetățenilor și ai ordinii publice, în instrumente ale represiunii, în braț înarmat al unei ideologii anticonstituționale, în complici la încălcarea drepturilor civile și în executanți ai unor ordine și hotărâri ilegale și neconstituționale.

Anul trecut, la Iași, cu prilejul hramului Sfintei Parascheva, am stat de vorbă cu jandarmi care, cu lacrimi în ochi, mi-au mărturisit că și ei sunt creștini și că, născuți sau formați profesional fiind după 1990, nu au crezut niciodată că vor primi misiunea de a călca în bocanci libertatea de conștiință și de a-i goni pe credincioși din lăcașele de cult.

Anul acesta, jandarmi din București, cu care am discutat, au admis cu revoltă în glas că li se cere să supună populația unor măsuri ilegale, de o gravitate extremă întrucât ele încalcă drepturile fundamentale ale cetățenilor. Ei înșiși erau familiști și știau că și soțiile, copiii și părinții lor sunt supuși acelorași măsuri abuzive. De asemenea, erau conștienți că atunci când, inevitabil, va veni ziua judecății, nu se vor putea ascunde în spatele ordinelor ilegale pe care le-au adus la îndeplinire și că cei care i-au folosit fără scrupule îi vor abandona fără ezitare. 

Cu puțin timp înaintea zilei de 1 decembrie 2021, a circulat mai mult sau mai puțin oficial știrea că polițiștii și jandarmii analizează posibilitatea unor proteste și că, în orice caz, vor refuza să mai aplice măsuri neconstituționale prin care sunt abolite drepturi și libertăți cetățenești sub pretextul luptei împotriva pandemiei Covid 19.

Desigur, când forțele de ordine se dezic de statul care este singurul deținător legitim al monopolului violenței putem conchide că acel stat este eșuat. Când statul acela a devenit unul antidemocratic și antinațional, o asemenea dezicere este în favoarea poporului și a națiunii. Prin urmare, cetățenii nu au a o critica, ci trebuie să o salute și să o laude, putând spune că forțele de ordine au revenit de partea poporului, că au ieșit de sub tutela unei puteri străine de interesele națiunii și de respectul pentru cetățean și se alătură celor mulți în lupta pentru libertatea individuală și suveranitatea statală.

Acum, în decembrie 2021, nu suntem încă acolo, dar un prim pas în direcția respectivă a fost făcut. El trebuie celebrat ca o spargere a gheții, și nu ridiculizat ca expresie a incompetenței profesionale și a lipsei de respect pentru sărbătoarea națională. 

Este cert că nu întreaga jandarmerie a participat la protest. Este evident că instituția nu s-a identificat cu atitudinea celor câteva grupuri de jandarmi protestatari. De altfel, vârfurile jandarmeriei au „cerut scuze”, evident, nu pentru mesajul politic, a cărui existență a fost negată prin însăși lipsa vreunei mențiuni referitoare la el, ci pentru stângăcia mărșăluitorilor. 

Din păcate, presa noastră tabloidizată, dar, fără îndoială, și cea miluită, a pus accentul pe partea comică a spectacolului, respectiv a pus batista pe țambal ascunzând de ochii publicului protestul și semnificația lui, iar cetățenii noștri, mult prea supărați pe viață (și nu fără motiv) și insensibili la subtilități, au calificat situația exclusiv în funcție de aparențe, găsind un alt prilej pentru a-și exprima disprețul fața de Jandarmerie, privită eminamente ca reprezentat al unui stat tot mai străin de sentimentele lor și tot mai puțin respectuos față de libertățile lor.

 

Cunosc, întâmplător, nivelul general de instruire al jandarmilor și profesionalismul lor. Ele sunt foarte ridicate, chiar dacă putreziciunea generală a statului și vitregiile statutului său colonial nu se putea să nu îi atingă și pe ei. Nu se poate concepe, însă, că pentru sărbătoarea națională nu se găseu câteva companii care să bată cât de cât decent pasul de defilare. Chiar nu înțelegem că a fost vorba despre o formă de protest?

Da, zic unii, confruntați cu această informație și această interpretare, dar dacă a fost protest, și poate o fi fost, nu acum și nu aici, de „ziua patriei” și la parada dedicată ei, era momentul. Pe aceștia îi întreb: Dacă nu acum, atunci când? Dacă nu acolo, atunci unde?

Dincolo de faptul că în condițiile actuale nu avem nimic de sărbătorit, se pare că pentru cei mai mulți dintre noi niciodată nu este momentul potrivit pentru a protesta împotriva samavolniciei statului. Iar dacă totuși vine momentul potrivit, atunci este prea târziu.

Acum nici un calcul nu își mai are rostul. Trebuie protestat oricând și oricum se poate.

Marșul lălăit al jandarmilor și însăși maniera inadecvată de a protesta dovedesc de fapt, susțin alții, șubrezenia instituțiilor statului. Așa este! Instituțiile noastre sunt șubrede. Mă întreb dacă Jandarmeria de azi este mai șubredă decât fostele trupe de securitate prin reformarea cărora s-a născut, dar acesta este un alt aspect.

Când o instituție șubredă a unui stat opresiv protestează, fie și inadecvat, mă bucur mult mai mult decât atunci când acționează adecvat în promovarea opresiunii.

Da! Erau, poate, și zile mai potrivite pentru protest, precum și forme mai eficiente de protest. De pildă, decât să defileze nătâng, jandarmii protestatari ar fi putut să îi aresteze inteligent pe trădătorii cocoțați în fruntea statului de către alte instituții mai puțin șubrede, care s-au dovedit adecvate în promovarea unei agende antinaționale și antidemocrate.

Într-o țară în care mai toate protestele, atunci când sunt, sunt simbolice, chiar și un protest inadecvat este, însă, mai bun decât lipsa protestului.

Patria noastră a fost umilită chiar de cei care au dispus organizarea defilărilor și au patronat evenimentul. Statul nostru este eșuat. Națiunea noastră este pe cale de dispariție. De ce nu ar fi atunci „ziua patriei” ziua cea mai bună pentru a-i umili pe umilitori și a le transmite astfel mesajul că nu mai pot conta pe forțele de represiune în opera lor vizând îngenuncherea poporului? Când era mai neașteptat și mai remarcabil gestul? Și prin asta, mai eficient.

Culmea este că au apărut și comentarii potrivit cărora nu ar fi fost vorba despre un protest întrucât jandarmii au depus un jurământ care implică renunțarea la asemenea manifestări, ele fiindu-le interzise și prin lege. Da! Jandarmii au depus jurământ și, conform Constituției noastre, nu au dreptul să protesteze. Tot așa cum trupele de securitate depuseseră jurământul pe care l-au încălcat în 1989 și pentru asta li s-a mulțumit.

Constituția a fost violată, însă, cu cruzimi tocmai de către cei obligați să o apere. Aplicarea ei a fost, în fapt, suspendată. Iar noi le reproșăm acum jandarmilor că nu i-au onorat cum se cuvine pe violatori ori și-au permis să își bată joc de ei?!

Da! Jandarmii nu au voie să protesteze. Tocmai de aceea au ales și o formă de protest neconvențională. Alternativa era lipsa oricărui protest. Era, oare, mai bine?

Curajul lor de a protesta, măcar și în acest fel, este, tocmai întrucât protestul le este interzis, mult mai mare decât al celor care ies, cu aprobarea primăriei, să protesteze duminica la șosea, apărați de ei; ori decât curajul celor care protestează pe facebook sau în fața televizorului.

Cineva îi întreba ironic pe cei care semnalau importanța protestului în discuție, dacă nu cumva ar trebui să îi iubim pe jandarmi? De ce să nu îi iubim? – întreb eu. Ei ne apără pe noi și siguranța noastră. Când ne reprimă fără drept, îi criticăm. Dar atunci când se dezic de cei care ne reprimă și le arată că nu vor să fie instrument al represiunii, avem toate motivele să îi lăudăm.

De ziua Patriei lupta împotriva opresiunii nu are de ce să înceteze. Dimpotrivă, trebuie să se intensifice. Opoziția față de opresor nu poate lua vacanță.

Singurul fapt de sărbătorit este victoria împotriva opresorilor, trădătorilor, iresponsabililor, incompetenților. Or, aceasta este încă departe. Până atunci oricine intră în luptă de partea noastră este binevenit și oricum o face este util.

Dacă astăzi le vom mulțumi celor câtorva jandarmi protestatari pentru gestul lor, mâine vor fi mai mulți și noi împreună vom fi mai mulți și mai puternici, iar cei ce vor să ne facă a ne teme vor fi cei care vor începe a se teme. 

Să nu uităm o vorbă înțeleaptă: nemulțumitului i se ia darul. Dacă protestul acesta, inadecvat și ineficient și împiedicat și criptat, cum se plâng unii, nu ne mulțumește, darul pe care jandarmii au ținut să îl facă democrației și demosului de Ziua Patriei va fi retras. Rândul viitor jandarmii nu ni-l vor mai face, dăruind astfel confort celor care ne oprimă. Cu certitudine aceia vor ști să le aprecieze „loialitatea” (sic!).

Gata să facem haz de orice pas greșit al autorității publice, cu care rar și puțini avem cheful să ne luăm de piept, acum ne-am repezit să râdem de jandarmi întrucât, protestul lor fiind unul sui generis, nu am sesizat adevărata semnificație a gestului lor. Și cum lucrul pe care îl admitem cel mai greu este acela că nu am fost suficient de inteligenți, lăsându-ne pacăliți de aparențe, găsim tot felul de argumente spre a ne justifica atitudinea critică. 

Păcat. Este o lipsă de înțelepciune care, de regulă, se plătește pe termen lung. Vreau să sper că, de astă dată, nu va fi așa. 

Și mai vreau să sper că, indiferent dacă unii cred că a fost protest iar alții lipsă de instrucție, dacă unii salută protestul iar alții îi deplâng insuficiența, de acum tot mai mulți membri ai instituțiilor mandatate cu aplicarea legii vor înțelege că legea poporului trebuie să o păzească, iar nu pe opresorii lui și rânduielile opresive ale acestora. Iar opresorii au de ce se teme. Ziua decontului se apropie...

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News