Flaviu Predescu, într-o analiză realizată în exclusivitate pentru DC News, vorbește despre politica anului 2016.
Iată editorialului scris de analistul Flaviu Predescu:
Mesajul din spatele mesajului
Am participat recent la o întâlnire la care s-au făcut posibile prognoze politice pentru anul 2016. Printre vorbitori nume cunoscute, oameni care prin natura funcțiilor deținute par să fi înțeles ce înseamnă puterea și cât de imprevizibile sunt formele ei de manifestare.
Dacă ne rezumăm doar la planul politic intern, și anul viitor pare a fi unul clasic electoral, în care, în pofida manifestelor de reînnoire, „armatele" partidelor vor acționa folosind tactici și strategii deja validate. Nimic nou sub soare.
Un fapt interesant va fi la anul și dacă partidele au înțeles, nu mesajul străzii, ci mesajul care stă în spatele mesajului – acela că reforma ține nu atât de persoane, cât de o mai mare sinceritate. Renunțarea la interpuși va fi una dintre primele măsuri care trebuie luate.
Istoria rămâne știința viitorului
În 2005, pentru a se da un semnal de înnoire în cadrul PSD, Mircea Geoană a fost susținut în detrimentul lui Ion Iliescu pentru șefia partidului. Iliescu avea atunci o mare autoritate, fiind un câștigător înnăscut. Așa se face că, pe 3 martie 2005, de ziua fostului șef de stat, pe Kiseleff se făcuse o coadă uriașă, până afară, de oameni care voiau să-l felicite sincer pe Ion Iliescu la împlinirea celor 75 de ani. Cu toate acestea, peste numai o lună, Congresul PSD îl scotea câștigător pe Mircea Geoană, înscris în competiție mișelește, în ultimul moment.
În acea seară, înainte de vot, Ion Iliescu, simțind că ceva nu e în regulă, a rostit celebrul îndemn: „Aveți grijă pe mâna cui dați partidul!". Lui Iliescu nu i se reproșa deci o greșeală managerială, ci era schimbat în virtutea ideii de nou. La scurt timp, Geoană, care trebuia să fie „ascultător" și-a trădat principalii susținători, dând la rândul său partidul pe mâna lui Vanghelie și Mitrea. Au urmat ani negri, incerți, lipsiți de onestitate și plini de trădări și improvizații. (Spre deliciul lui Băsescu). Se pare că, în continuare, cea mai eficientă armă împotriva social-democraților rămâne dezbinarea. Noul nu este întotdeauna mai bun, deci.
Expunerea publică și asumarea - primul test
Până la descoperirea unor lideri providențiali, expunerea va fi examenul pe care trebuie să-l dea fiecare viitor politician. Fără asumare și expunere publică toți vor avea o enigmatică imagine perfectă. Ce tip de surprize ar putea apărea astfel în 2016, care să țină de apariție și nu de dispariția de pe scena politică? Dacă actualii „tehnocrați" se vor înscrie în partide va fi un fapt bun, nu unul rău, atâta timp cât vor avea rezultate bune. Pentru a fi pregătit PSD va trebui să pregătească la rându-i un guvern tehnocrat din umbră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu