FOTO: Windows 11 este GATA. Scurgere de informații care dezvăluie sistemul

Următoarea versiune de Windows a fost scursă online de un site tehnologic.

Conform The Verge, mult anticipatul Windows 11, pe care Microsoft plănuia să-l țină ascuns până spre finalul lunii iunie, a apărut pe internet. Site-ul chinez Baidu.com a făcut dezvăluirea, iar întregul sistem de operare poate fi văzut de pasionați, alături de noua interfață, meniul de start și multe altele.

Astfel, interfața pentru utilizatori arată foarte similar cu cea din anulatul Windows 10X. Microsoft a vrut să simplifice sistemul de operare pentru dispozitivele cu două ecrane, dar a renunțat la proiect pentru a face Windows 11. Cele mai mari schimbări vizuale au loc în jurul barei de taskuri. Microsoft a centrat iconițele pentru programe, a făcut ordine în informații și a adăugat un nou meniu de Start.

Nu este o revoluție, dar fiecare aspect al Windows 10 pare să fie îmbunătățit

Ceea ce vedem în Windows 11 este o versiune simplificată a ceea ce avem deja în Windows 10, inclusiv aplicații fixate, fișiere recente, dar și capacitatea de a închide sau reseta rapid dispozitivul. Microsoft oferă opțiune centrării meniului Start sau poziționarea sa tradițională în partea de stânga a display-ului.

Încă mai sunt lucruri de văzut direct de la Microsoft, vorbind aici despre o versiune timpurie a OS-ului

Multe aplicații incluse în Windows 11 nu sunt încă prezentate și sunt așteptate să apară în săptămânile următoare. Chiar și așa, versiunea aceasta de Windows pare că este finisată și că este aproape gata pentru o versiune beta pe care să o testeze utilizatorii care sunt înscriși în testări.

Widget-urile revin pentru Windows 11, însă acestea nu sunt deocamdată finalizate pentru o prezentare corectă. Între timp, Microsoft Store nu a avut parte de noul design promis până acum, însă totuși vorbim despre o versiune extrem de timpurie a ceea ce se vrea înlocuitorul Windows 10.            

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel