De ce vorbim despre Mihai Eminescu doar azi

Descriere foto:

În urmă cu câțiva ani scriam un text care mi se pare actual și în ziua de astăzi. Cu mențiunea că de atunci prea mulți „patrioți" au răsărit peste noapte în țărișoara nostră. De aceea, îmi permit să-l republic. Citiți și judecați cine e și cine nu e patriot în România.

Alte vremuri, aceleași metehne. Din păcate, alți oameni.

În fiecare an, la nașterea și la moartea unuia dintre semenii noștri MARI, ne aplecăm brusc asupra lui pentru a-l ridica în slăvi, chiar dacă am sărit peste opera acestuia.

În ultimii 24 de ani, am luat pe nemestecate frânturi de adevăr și le-am rostogolit mai departe, și așa, din blog în tv, ne-am făcut datoria și am bifat subiectul – Eminescu, Caragiale sau cine mai e la rând.

Nu au existat dezbateri serioase organizate de Academia Română sau de alte instituții despre ceea ce a însemnat o personalitate sau alta pentru națiunea noastră. De unii am fugit mâncând pământul pentru că nu dă bine, nu e political correctness – personajul respectiv, de multe ori un erou, a călcat „strâmb" în tinerețe, în vreo două articole ... Am întâlnit chiar și istorici, tineri, de altfel, care fug ca dracu de tămâie de oricine e asociat cu legionarii – Vulcănescu, Țuțea, Gafencu, nu contează. Nu trebuie să vorbim. Mucles. Când și dacă o să ni se dea voie, o să mai vedem noi dacă e momentul.

Mihai Eminescu nu a fost doar luceafărul poeziei românești, cum afli la școală, a fost un mare jurnalist, un om curajos, cu principii, un om puternic, un cunoscător excelent al realității în care trăia, a societății cu putreziciunile ei, un jurnalist cu viziune.

Și mai presus de toate, Eminescu a fost un patriot. Știu bine, și asta e o altă discuție, că dacă îți iubești țara, dacă spui că ești patriot, și în ziua de azi, ești luat în bășcălie și automat ești trimis la România Mare. Darămite în vremea aceea.

Așadar, Eminescu nu a fost numai un jurnalist de excepție, ci unul extrem de INCOMOD. Spre deosebire de alții, el nu a putut fi cumpărat, nu a fost convins cu niciun chip să renunţe la principiile sale, lucru greu de acceptat și atunci, dar și acum.

Mihai Eminescu și-a pus viața în pericol, posibil chiar de la asta i s-a tras, tocmai pentru că iubea Romania, România Mare. Eminescu a fost un militant activ pentru drepturile românilor din Ardeal şi pentru unitatea naţională.

Nu spun că azi jurnaliștii nu se luptă pentru aflarea adevărului, dar lucrurile sunt mult mai nuanțate și merită să ne aplecăm altă dată asupra acestui subiect.

Eminescu a fost declarat nebun şi internat la psihiatrie într-un moment în care guvernul României intenționa să încheie un pact cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealului.

Atunci, mulţi au renunţat la valorile şi principiile lor pentru a fi scoşi de pe lista proscrişilor.

Eminescu era membru în mai multe organizaţii care luptau pentru drepturile românilor din Ardeal: Românismul, România Jună, Societatea Carpaţii.

Din acest motiv, Eminescu era urmărit atât de poliţia şi serviciile secrete româneşti, cât şi de cele austro-ungare, iar în anturajul său au fost infiltraţi mai mulţi informatori.

Cred că fiecare în parte, măcar de câteva ori pe an, trebuie să citim publicistica lui Eminescu. Ca să înțelegem ce a fost și ce este.

[citeste si]

„Nimic nu e mai periculos pentru conştiinţa unui popor decât priveliştea corupţiei şi a nulităţii recompensate [...]. Această privelişte îi ia poporului încrederea în valoarea muncii şi în siguranţa înaintării prin merit. Dându-le zilnic exemplu că, fără a şti ceva şi fără a fi muncit, cineva poate ajunge bogat şi om cu vază [...] contagiul intelectual devine din endemic epidemic, trece de la restrânsul grup [...] la grupuri din ce în ce mai numeroase de cetăţeni." Mihai Eminescu, Opere, XIII, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1985, p.124

„Voi arătaţi prin zilnică pildă că corupţia e mijlocul cel mai lesnicios de trai în România. Acesta este spiritul cel rău care desface societăţile româneşti şi le nimiceşte pân-în sfârşit; acesta este veninul care dă loc la mişcări sociale şi la nemulţumire [...] contribuie a destrăma spiritul public, a-l face să nu mai crează nici în drept, nici în bine, a nu mai aştepta nimic de la muncă, totul de la tertip şi de la apucătură", Mihai Eminescu, Opere, XIII, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1985, pp.111-120



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24