EXCLUSIV Bărbați bătuți psihologic. Abuzul despre care nu se vorbește, explicat de Radu Leca

Autor: Ioana Dinu

Radu Leca DrPsy, UltraPsihologie, vine cu răspunsul: Violența psihologică reprezintă un tipar repetitiv de control și degradare, prin cuvinte, atitudini și strategii relaționale care reduc libertatea, demnitatea și siguranța emoțională a partenerului. În psihologia clinică, violența psihologică se recunoaște prin efecte stabile asupra funcționării: anxietate, hipervigilență, rușine persistentă, iritabilitate, depresie, insomnie, scădere a stimei de sine, confuzie în luarea deciziilor, dificultăți de concentrare, somatizări. În psihoterapia de familie, violența psihologică se observă ca o regulă nescrisă: un partener definește realitatea, dictează ce se spune și ce se tace, stabilește cine are dreptate înainte să înceapă conversația. Un indiciu important ține de faptul că discuțiile devin audieri, iar iubirea se transformă în control sub pretext de grijă, morală sau „ordine în casă”. Intervenția terapeutică are ca punct de plecare siguranța, responsabilitatea personală și oprirea comportamentelor abuzive, nu echilibrarea artificială a vinovăției. 

„Respectul nu are nevoie de frică drept paznic; ultrapsihologia descrie controlul verbal drept o rană care învață mintea să se micșoreze.”  

Cum arată violența psihologică atunci când agresorul folosește limbajul ca armă și rutina ca închisoare?

Leca Ultrapsihologie: Violența psihologică include insultă, ridiculizare, dispreț, sarcasm repetat, critică globală de tip „niciodată nu faci bine”, comparații degradante, amenințări, intimidare, monitorizare, restricție socială, pedeapsă prin tăcere, interogatorii despre telefoane și contacte, control financiar, invalidare emoțională, culpabilizare, mutarea responsabilității, prezentarea victimei drept „nebună”, „prea sensibilă”, „paranoică”. În cuplu, această violență apare și prin standard dublu: un partener are dreptul la greșeală, celălalt primește umilință pentru greșeli minore. În familie, violența se extinde către copii prin mesaje despre cine merită respect și cine merită rușine, iar copiii ajung să învețe că iubirea se negociază prin supunere. 

Psihoterapia de familie urmărește să identifice secvențele care escaladează conflictul și să oprească patternul de dominare, iar reparația începe prin recunoașterea răului produs, fără justificări prin oboseală, stres sau temperament. 

„Ironia repetată rupe legătura mai sigur decât o ușă trântită; ultrapsihologia numește umilirea zilnică un program de antrenament pentru neputință.”  

Ce diferențiază conflictul de cuplu de abuzul psihologic și de ce confuzia între ele menține suferința? 

Leca DrPsy: Conflictul apare între doi parteneri cu putere relativ similară, cu posibilitate reală de negociere și cu respect de bază păstrat chiar și în tensiune. Abuzul psihologic apare când unul domină, iar celălalt se adaptează prin frică, evitare, auto-cenzură și scuze permanente. 

Conflictul are momente de reparație autentică, abuzul are cicluri de tensiune, explozie și împăcare teatrală, urmate de reluarea controlului. În psihologia clinică, confuzia produce autoînvinovățire: victima ajunge să creadă că „a provocat” degradarea, iar agresorul ajunge să creadă că agresiunea reprezintă disciplină, adevăr sau dreptate. În psihoterapia de familie, un criteriu simplu rămâne util: cine plătește prețul emoțional constant, cine își pierde libertatea de exprimare, cine cere permisiune pentru gesturi obișnuite, cine trăiește cu teama de reacția celuilalt. 

„Conflictul are două voci, iar abuzul are o voce și o umbră; ultrapsihologia descrie frica drept semn că negocierea a ieșit din cameră.”  

Cum se manifestă violența psihologică asupra bărbaților și de ce rămâne frecvent invizibilă? 

Leca: Violența asupra bărbaților include umilire, ridiculizare a masculinității, atacuri pe competență și statut, amenințări cu pierderea copiilor, control financiar, izolarea de prieteni, discreditare în fața familiei extinse, provocare repetată urmată de prezentarea bărbatului drept „instabil” când reacționează, folosirea confidențelor ca muniție în certuri. Subraportarea se leagă de rușine, de teama de a nu fi crezut, de normele care cer rezistență și tăcere, de ideea că „un bărbat adevărat nu ajunge victimă”. În clinică apar depresie mascata prin iritabilitate, consum crescut de alcool, retragere, tulburări de somn, scăderea performanței, risc suicidar, sentiment de captivitate și neputință. În terapia de familie, validarea experienței masculine devine esențială, iar terapeutul lucrează cu limbajul de dispreț și cu rolurile de putere, fără a minimaliza suferința sau a ironiza. 

„Demnitatea nu ține de forță fizică, ci de dreptul la respect; ultrapsihologia arată că rușinea împinge bărbatul spre tăcere, iar tăcerea spre boală.”  

Sunt bărbații slabi victime ale femeilor dominante sau această întrebare ratează problema centrală? Eticheta „slab” mută focusul de la responsabilitatea pentru abuz către o judecată morală asupra victimei, iar judecata închide drumul spre ajutor. Violența psihologică se bazează pe control, intimidare și degradare, nu pe o competiție de caracter între „tare” și „slab”. Un bărbat ajunge victimă din motive diverse, de la istoric de atașament anxios, educație cu rușinare, modele familiale cu critică, dorință de a salva relația, investiție emoțională mare, dependență financiară, teama de a pierde copiii, la convingeri rigide despre loialitate. În psihologia clinică, vulnerabilitatea nu reprezintă slăbiciune, ci o stare umană care crește sub presiune și izolare, iar agresorul exploatează exact punctele sensibile. În psihoterapia de familie, se lucrează cu limite, autonomie, recunoașterea abuzului și redesenarea regulilor relaționale, iar întrebarea utilă devine: „Există respect și siguranță în relație?” nu „Cine e mai tare?”. 

„Victima nu se definește prin slăbiciune, ci prin expunere la control; ultrapsihologia spune că rușinarea victimei prelungește abuzul mai mult decât orice replică.”  

Cum se instalează dinamica de dominare și ce rol joacă ciclul tensiune–explozie–împăcare în cuplurile cu abuz psihologic?

Leca: În multe relații, dominarea se instalează gradual, prin mici restricții și teste, glume umilitoare, critică subtilă, cerințe de raportare, reproșuri pentru socializare, verificări „din grijă”, pedepse emoționale pentru autonomie. Tensiunea crește, apar acuzații, interogatorii, dispreț, apoi vine episodul acut de agresiune verbală sau amenințare, urmat de împăcare: scuze, promisiuni, gesturi frumoase, reinterpretarea episodului ca „doar o ceartă”. În clinică, acest ciclu produce dependență emoțională, deoarece împăcarea aduce o ușurare intensă, iar ușurarea se confundă cu iubirea.

În terapia de familie, se lucrează pe oprirea ciclului, pe responsabilizare, pe contracte clare de non-agresiune, pe dezvoltarea abilităților de reglare emoțională, pe reconectare cu rețeaua de suport. Reconcilierea fără schimbare de comportament întreține pericolul și confuzia. 

„Promisiunea fără acțiune rămâne un calmant relațional; ultrapsihologia descrie împăcarea teatrală drept pauză de respirație pentru control.”  

Ce semne clinice apar la bărbați în urma violenței psihologice și cum se leagă de stresul traumatic?

Leca: Stresul traumatic din abuz se exprimă prin hipervigilență, reacții de alarmă la tonuri, pași, mesaje, schimbări de mimică, dificultăți de relaxare, ruminare, dificultăți de memorie, tendința de a anticipa critică, evitarea discuțiilor, evitarea casei, muncă excesivă ca refugiu. Apar și simptome somatice, tensiune musculară, dureri de spate, palpitații, probleme digestive, cefalee. Unii bărbați manifestă reacții de „îngheț” în conflict, rămân tăcuți, iar tăcerea este interpretată de agresor drept vinovăție, fapt care escaladează umilirea. 

În psihoterapia de familie, recunoașterea acestor semne ajută la separarea identității personale de reacțiile de supraviețuire. 

Terapia urmărește stabilizarea, reconstruirea sentimentului de control intern, dezvoltarea limitelor și a unei comunicări care nu cedează sub dispreț. 

„Un corp în alertă nu minte; ultrapsihologia spune că frica repetată devine limbajul tăcut al sistemului nervos.”  

Cum abordează psihoterapia de familie responsabilitatea, fără a transforma ședința în tribunal și fără a crește riscul?

Leca: În prezența abuzului psihologic, terapeutul prioritizează siguranța și clarifică responsabilitatea pentru comportamentele abuzive. Ședințele comune se desfășoară doar când nu există intimidare, represalii acasă, amenințări, control coercitiv, iar comunicarea respectă reguli ferme. Se lucrează cu limite, cu oprirea disprețului și a umilirii, cu tehnici de „time-out” în escaladare, cu reformulări clare, cu asumare și reparație. Când există risc, intervenția se separă: suport individual pentru victimă, programe specializate pentru autor, plan de siguranță, sprijin juridic și social. Terapia nu urmărește „egalizarea” suferinței, ci oprirea agresiunii și refacerea unui cadru predictibil pentru copii și adulți. 

„Neutralitatea față de abuz se aseamănă cu aprobarea; ultrapsihologia afirmă că siguranța reprezintă prima tehnică terapeutică.”  

Ce direcții de prevenție și recuperare au sens pentru un bărbat prins într-o relație cu dominare psihologică, in care el este victimă?

Leca: Prevenția începe prin numirea comportamentelor, umilire, control, amenințare, izolarea de sprijin, control financiar. 

Recuperarea include reconectarea cu prieteni și familie de încredere, clarificarea limitelor, notarea incidentelor pentru claritate personală, consult psihologic individual orientat pe traumă, grupuri de suport, evaluare juridică când apar amenințări legate de copii sau bunuri. O schimbare sănătoasă se vede în comportament repetat, nu în declarații. 

Siguranța emoțională și fizică rămâne criteriul principal, iar decizia despre relație se construiește pe fapte observabile și consecvente.

 „Leca promovează ideea că un om informat devine mai greu de controlat; ultrapsihologia spune că limita rostită calm valorează mai mult decât o sută de justificări.”  

VEZI ȘI: EXCLUSIV Trei zile, o poveste despre cum iubirea se aude cel mai tare când este interzisă. Un text genial ca abordare!