Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat public că nu va accepta majorări de preț: „Nu vom semna, pentru că asta ar însemna ca România să accepte împrumuturi cu dobânzi mai mici, dar să plătească dublu pentru un produs.”
În același timp, a recunoscut indirect că negocierile sunt, în unele cazuri, purtate cu un singur furnizor. Mai mult, opțiunea de a invita alți competitori apare doar ca măsură secundară, „dacă nu se ajunge la un acord privind prețul”.
Această abordare ridică o problemă fundamentală: fără concurență reală, capacitatea statului de a negocia prețuri corecte este sever limitată. Din perspectivă economică, absența concurenței elimină principalul mecanism de disciplinare a prețurilor.
Programul IFV de 3 miliarde € – un test de piață
Programul de aproximativ 3 miliarde de euro pentru vehicule de luptă ale infanteriei (IFV) este relevant. Deși pot apărea ajustări finale de preț, se știe deja că cel puțin un competitor a demonstrat capacitatea de a livra întreaga flotă de 298 de unități până în 2030 în limitele bugetului aprobat de Parlament.
Acest lucru arată că există alternative credibile și conforme cu bugetul, ceea ce subliniază importanța menținerii unei competiții reale pe tot parcursul procesului.
În acest context, chiar și o depășire negociată de 5–10% ridică semne de întrebare. Mai fundamental, acceptarea unui contract peste limita aprobată, chiar marginal, ar indica o slăbire a disciplinei fiscale și a responsabilității publice.
Poziția Rheinmetall: prețuri și industrie
Într-un interviu recent, Nick Stirban a prezentat poziția companiei privind piața românească. El a subliniat că România are potențialul de a trece de la statutul de cumpărător la cel de producător în lanțul european de apărare, dacă parteneriatele includ componente industriale reale.
În privința prețurilor, compania susține că oferta sa IFV este „aliniată la piață” și comparabilă cu alte contracte europene. În ceea ce privește producția, Rheinmetall respinge ideea producției externe, afirmând că aceasta ar fi localizată în unități precum Mediaș. Obiectivul declarat: combinarea achiziției cu transfer de tehnologie și dezvoltare industrială locală.
Totuși, „aliniat la piață” nu înseamnă automat accesibil pentru bugetul inițial al României. De regulă, indică poziționarea în intervalul de preț european actual, aflat în creștere din cauza cererii ridicate și constrângerilor de ofertă.
În plus, referințele la „respectarea bugetelor aprobate” trebuie interpretate atent. În practică, pot reflecta un buget revizuit, nu alocarea inițială.
SAFE și riscul atribuirilor fără competiție
Cadrul legal, definit prin OUG 62/2025 și OUG 114/2011, permite proceduri accelerate, inclusiv negocieri fără publicare prealabilă. Totuși, același cadru impune consultarea în paralel a tuturor furnizorilor potențiali.
În practică, pentru programe majore (elicoptere, arme de asalt, transportoare blindate, IFV), solicitările de informații (RFI) ar fi fost trimise către un singur furnizor. În acest context, afirmația că „există trei companii pentru fiecare produs” contrazice implementarea efectivă.
Pentru programele SAFE, s-a confirmat că RFI-urile au fost transmise efectiv unui singur furnizor. Rezultatul: procese bazate pe o singură ofertă, fără competiție reală.
Aceasta ridică probleme serioase de conformitate. Obligația legală de consultare pare tratată formal, nu substanțial.
Consecința: proceduri aparent competitive, dar în fapt preconfigurate. Aprobările ulterioare în CSAT și Parlament riscă să valideze decizii deja conturate, nu să le corecteze.
Presiunea timpului și avantajul furnizorului
Furnizorii cunosc constrângerea-cheie: termenul limită din mai. Această presiune mută balanța negocierii în favoarea lor.
Situația contractuală este simplă:
· cumpărătorul are un termen rigid
· furnizorul știe că alternativele nu pot fi activate rapid
Rezultatul probabil: creșteri de preț. Se discută majorări de 30–40% sau reducerea cantităților achiziționate.
Împrumuturi mari, beneficii limitate?
Un risc major este contractarea unor împrumuturi de miliarde de euro prin SAFE fără efect economic proporțional. Dacă producția are loc în afara țării, impactul intern se limitează la utilizarea echipamentelor, nu la dezvoltare industrială.
Comparativ, Poland a legat sistematic achizițiile de producția locală, reținând 70–80% din valoarea contractelor în economie. România pare să urmeze un model bazat pe import.
Fără cerințe clare de participare industrială, SAFE riscă să devină un instrument de finanțare a importurilor, nu de creștere economică internă.
Programul IFV: miză industrială sau simplă achiziție?
Programul IFV nu este doar militar, ci și industrial. Tradițional, astfel de proiecte dezvoltă capabilități locale.
Generalul (r) Dorin Toma subliniază: „Este mult mai ușor să asiguri suportul logistic și mentenanța, chiar și pe timp de pace, când majoritatea echipamentelor este produsă local.”
Aceasta reflectă o realitate operațională: dependența de producția externă afectează disponibilitatea echipamentelor, costurile și autonomia strategică.
H-ACE și întrebarea esențială: ce rămâne în România?
Investiția în centrul H-ACE (Hanwha Armored Vehicle Centre of Excellence) poate reprezenta baza unei industrii solide de sisteme terestre. Problema este continuitatea.
Dacă programe viitoare, precum IFV, sunt atribuite unor furnizori care produc în principal în afara României, există riscul ca această facilitate să fie subutilizată după ciclurile inițiale (K9/K10).
Diferența critică:
· asamblare locală (impact limitat, temporar)
· localizare reală (transfer tehnologic, furnizori locali, integrare globală)
Fără strategie coerentă, investițiile industriale riscă să nu fie valorificate pe termen lung.
Între urgență și strategie
Problema nu este doar dacă Guvernul va accepta prețuri mai mari, ci dacă România mai are opțiuni reale în acest moment.
Fără competiție, fără timp pentru renegociere și fără strategie industrială clară, spațiul de manevră este limitat. Declarațiile politice indică fermitate, dar structura procesului sugerează contrariul.
Decizia finală va avea efecte pe termen lung:
· costuri de achiziție
· autonomie operațională
· viitorul industriei de apărare
Dacă SAFE devine doar un mecanism de achiziții accelerate fără ancorare industrială, România riscă să rateze una dintre puținele oportunități de reindustrializare strategică din ultimele decenii.
O abordare transparentă, competitivă și aliniată strategic nu este opțională. Este esențială.