Alternativa la DNA și „arestarea” puterii delegate

Evenimentele de după Colectiv au adus la putere un guvern sprijinit politic, cu un premier tehnocrat, semi-politizat, dar moderat în acțiunile sale.

Retragerea lui Victor Ponta a fost una regretată, în final chiar și adversarii săi nu au mai avut critici reale, recunoscând că într-o situație ca cea de la începutul lunii noiembrie a anului trecut, nu erau prea multe opțiuni pentru un om politic. Dacian Cioloș a speculat bine șansa care i-a fost oferită și nu a întărit motivele de regret după plecarea fostului premier.

Vasile Dâncu, principalul sprijin al premierului

Cioloș, și-a salvat popularitatea de tehnocrat prin mici gesturi politice. De pildă, recenta participare la lansarea cărții anti-sistem a polițistului Marian Godină, fiind unul dintre exemple. Fostul comisar european a vorbit din postura omului care nu are de pierdut nimic și a salutat demersurile oamenilor din instituții care încearcă să aducă îmbunătățiri sistemelor din interior – good point! Puțini știu însă că principalul sprijin al premierului în misiunea sa guvernamentală rămâne sociologul Vasile Dâncu.

Clujeanul s-a confirmat demult ca un om al predicțiilor rod al anilor de continuă cercetare și măsurare sociologică a grupurilor și comportamentelor umane. El a studiat constant și evoluția instituțiilor românești de după 1989. Cu o experiență remarcabilă acumulată în ultimii ani, atât în mediul privat, cât și în plan public, profesorul reprezintă o adevărată busolă pentru Dacian Cioloș și pentru actualul guvern. Prin acțiunile pe care le influențează, s-ar putea ca Vasile Dâncu să caute și o formulă de ai face pe pesediști să-l regrete și să-l cheme înapoi în rândurile partidului.

O nouă schemă, alternativă la DNA

După ani de zile în care a încercat să câștige dragostea acestora și nu a prea reușit, iar asta pentru că a intrat în conflict cu unul din simbolurile PSD, Dâncu este pe punctul de a implementa din afara partidului o doctrină soft, care scoate din joc, nu partide, ci anumiți indivizi care înțelegeau doar un anumit fel de a face politică. Perspectiva este interesantă și pentru că prin schimbarea acestei filozofii, Vasile Dâncu ar putea propune, nu stilul „eu sunt bun, ceilalți sunt răi", ci: „vechiul stil nu se mai practică, rămâne ca voi să alegeți calea pe care vreți să o urmați".

Responsabilitatea imediată a tandemului Cioloș-Dâncu este de a prezenta nu doar tinerei generații (până în luna noiembrie!) nu liste cu funcții, ci schema unui nou sistem politico-administrativ, integrând ce au bun partidele și lăsând la o parte cutumele care trăgeau politicul în jos. O astfel de „schemă" ar putea fi alternativa la DNA a multor oameni care vor să facă politică în mod cinstit. Până atunci, prestigiul acestei instituții, a cărei popularitate nu se justifică a fi măsurată în sondaje, va crește într-un mod bolnăvicios și inutil. De suferit vor avea tot oamenii, care nu realizează că „arestarea" puterii lor delegate (adică omul politic) este de fapt o rușine în primul rând pentru ei (cei care au votat), iar lipsa alternativei la vot, este tot în primul rând în răspunderea celor care votează.

Nota redacției -  Titlul de homepage aparține redacției

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel