EXCLUSIV  Ziua Holocaustului. Bucăți sfâșiate de destin. Un bilet numai dus

Tudor Curtifan / 09 oct 2018 / 16:02 Salveaza PDF Comentarii
Holocaust
Descriere foto: Holocaust

Dacă Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului este comemorată pe 27 ianuarie, când în 1945 armata sovietică a eliberat lagărul de la Auschwitz-Birkenau, în România data de 9 octombrie este Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului,

”Dacă Dumnezeu există, va trebui să îmi implore iertarea”

Pe 11 aprilie 1945 trupele americane și britanice eliberau lagărul de concentrare de la Buchenwald, Germania. Cu un an înainte, în 22 iunie 1944, Armata Roșie elibera, pentru întâia oară un lagăr de concentrare nazist, cel de la Majdanek, care fusese și primul lagăr de concentrare construit de naziști pe teritoriul Poloniei ocupate.

Un bilet, doar dus

”Dacă Dumnezeu există, va trebui să îmi implore iertarea”, stă scrijelit un text pe pereții unui lagăr de concentrare.

Auschiwitz, Belzec, Jasenovac, Majdanek, Sobibor, Treblinka, Buchenwald, Dachau, Mauthausen, sunt doar câteva din ultimele halte ale tărâmului morții. Un bilet doar dus pentru milioane de copii, bătrâni, femei sau bărbați.

Milioanele de victime ale lagărelor erau întâmpinate cu ”Arbeit macht frei” sau ”Munca te eliberează”, proverbul german ce veghea malefic deasupra porților lagărelor. Un cinism atroce. Odată închise porțile, urma scufundarea în întunericul fără de scăpare.

(w670) Evrei Holo 

La porțile Iadului

În asemenea locuri de unde parcă și Dumnezeu a fugit spre a Sa scăpare, moarte era, probabil, pentru cei aflați în lagăre, cel mai bun lucru care li se putea întâmpla. Pe lângă cumplita-i teamă prin care noi o percepem, accentuată de stare de necunoaștere care ne domină, pentru cei aflați în lagăre ea a devenit o stare de fapt ce a acaparat cotidianul vieții mizere în care se scăldau. Paraodxal, ea era o eliberare. Ea, moartea, și nu munca îi ”elibera”.

Ce vremuri cumplite în care oamenii își pierduseră umanitatea! Crimele în masă deveniseră o macabră obișnuință, iar sângele care nu mai putea fi spălat, aflat pe mâinile tuturor, împreună cu mirosul morții și al putrefacției era parte din viața de zi cu zi. Diferența dintre viață și moarte nu o făcea decât etnia pe care, nu-i așa, nu o putem alege.

„Soluția Finală” de ucidere în masă a fost elaborată la Conferința de la Wannese din ianuarie 1942 organizată de Eichmann, când, la inițiativa lui Reinhard Heydrich, se punea în practică planul de exterminare în masă în lagăre. Până atunci, sub comanda lui Heinrich Himmler, SS-ul a dezvoltat unitățile operative Einsatzgruppen. Aceste grupuri înaintau spre Est împreună cu Armata germană şi aveau ca unic scop eliminarea şi anihilarea tuturor elementelor etnice, dar şi politice pe care regimul nazist le considera subumane: evrei, romi, oameni cu dizabilități etc.

Evreii și-au „plătit” Holocaustul

Costurile și ”impactul psihologic” al execuțiilor în masă prin împușcare erau prea mari. Astfel prinde contur politica de exterminare în masă, prin gazare, din lagăre.

Un alt paradox al cumplitului blestem face ca evreii să-și fi plătit din propriile avuții exterminarea. Din cauza costului mare ce însemna logistica transportului spre lagăre, trenurile și necesitățile auxiliare, au fost achitate tocmai din banii pe care naziștii i-au furat de la victimele regimului după deportare.

(w670)

Secretul lui Polichinelle

După eliberarea lagărelor și căderea nazismului, Europei i s-au arătat monstruozitățile din lagărele de concentrare lăsate în urmă de  război biologic de exterminare purtat de naziști.

Dar surprinderea arătată de unii liderii occidentali pălea în fața ipocriziei. Pentru unii din ei, crimele în masă din lagărele de concentrare nu erau decât un secret al lui Polichinelle.

Însă pereții zgâriați cu unghiile în camerele de gazare de la Auschiwitz rămân pentru eternitate în memoria Istoriei drept una din cele mai mari tragedii trăite vrodată de umanitate. O dovadă a ceea ce omul poate să facă în numele unei idei halucinante.

Astăzi, comemorarea Holocaustului și a milioanelor de victime ne impune păstrarea mereu vie a memoriei celor căzuți. Dar, la fel de important este să atenționăm și să învățăm generațiile care vor veni să nu repede greșelile Istoriei de acum câteva decenii.

”Dacă Dumnezeu există, va trebui să îmi implore iertarea”

 



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26