Uniunea Scriitorilor – ultima organizație care trebuia distrusă

Uniunea Scriitorilor din România este una dintre cele mai vechi organizații din România. Ea a supraviețuit vremurilor tulburi pe care le-a traversat țara în decenii dar, mai mult decât atât, pentru foarte mulți scriitori și cititori a reprezentat mereu un reper de asimilare și poziționare față de literatura română. Desigur că sunt oameni care nu agreează, fie acțiuni, fie persoane din cadrul Uniunii. Chit că vorbim despre editorii care nu vor să plătească taxa de timbru literar, de nemulțumiții care nu trec de criteriile exigente ale comisiilor de validare, de cei care nu iau premii sau de către cei care nu îi dețin frâiele.

Dacă s-ar putea efectua o măsurătoare psihologică, probabil că s-ar descoperi că USR este organismul cu cel mai înalt grad de orgoliu per membru. Oarecum acest fapt este firesc, atâta timp cât nu se depășesc granițele absurdului. Știm cu toții de asemenea că și printre editori sunt parveniți și chiar escroci ahtiați doar după bani și agreăm ideea că premiile sunt de multe ori ceva relativ, chiar simbolic.

Totuși, premiile Uniunii au în spate niște criterii valorice solide. Este de ajuns să te uiți cine sunt premianții Uniunii din ultimii 40 de ani - abia apoi, ca să îi poți critica, trebuie mai întâi să le citești și cărțile. Cu toate acestea, de ceva vreme, lucrurile au escaladat.

Mai concret, o grupare aflată în severă minoritate, vrea să ia conducerea USR nu prin metoda vot ci prin metoda „șmecherie". Până aici nimic neobișnuit și ne-românesc, aș spune. De ce ar fi mai diferit ceea ce se întâmplă împotriva USR de ceea ce se întâmplă în țară? Instituțiile sunt supuse unui perpetuu calvar și în loc să fie sprijinite, sunt înjurate.

Oamenii care îndrăznesc să-și asume o responsabilitate publică sunt din principiu culpabili, indiferent dacă au greșit cu ceva sau nu. Trăim în țara în care toată lumea înjură pe toată lumea și unde grupări de prietenii trans-instituționale au acaparat tot ce înseamnă decizie. Mai trebuia distrusă Uniunea Scriitorilor și în rest le-am rezolvat pe toate. Sau invers, le aveam pe toate perfecte. Cultura scrisă n-are cum să trăiască din niște simple cotizații în sumă de sub 10 lei pe lună. Este imposibil să plătești și gazul și curentul la sediu, dar să faci și evenimente culturale de anvergură și să dai și indemnizații lunare de merit unor scriitori. Fără un sprijin real, venit din partea statului, nu poți avea cultură.

Chiar și în aceste condiții, ultimii ani nu au fost lipsiți de semnificative evenimente culturale. Mai mult, revistele Uniunii Scriitorilor, printre care România literară, sunt în continuare o încântare pentru cititor. Indiferent cât de fin este mesajul demagogic al celor care spun că, în condițiile în care ar deține ștampilele USR, ar curge lapte și miere prin penițele și buzunarele scriitorilor, fără subvenții, tot imposibil le-ar fi să facă ceva în plus. Problema este deci doar una de faimă și dorințe de acces la brandul și buna reputație, seculară, a USR.

Dacă miza este doar doborârea criticului Nicolae Manolescu din funcția de președinte, ceea ce se întâmplă este tot o mare nedreptate. Se lovesc două simboluri: unul al criticii literare, iar altul al vieții literare din România. Dacă alternativa ar fi fost una de valoare, probabil că n-ar fi fost nicio problemă. Chiar am fi dezbătut. Din păcate însă, sub soarele permisiv al democrației mereu se manifestă astfel de încercări, multe reușesc. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News