Primul atac ransomware, la 30 de ani înainte ca hackerii să paralizeze piața de combustibili din SUA

Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ

Primul atac de tipul ransomware datează de acum aproape 32 de ani.

Conform CNN, Eddy Willems lucra pentru o companie de asigurări în Belgia, în decembrie 1989, când șefii săi i-au cerut să vadă ce se află pe o dischetă floppy. Materialul a fost transmis în 20.000 de exemplare și a ajuns în cutiile poștale ale participanților la conferința SIDA a Organizației Mondiale a Sănătății din Stockholm.

Willems s-a așteptat să vadă documentări medicale pe dischetă, însă acesta a devenit în schimb victima primului atac de tip ransomware din istorie. La câteva zile după ce a inserat discheta floppy în computerul său, sistemul s-a blocat și a afișat un mesaj despre transmiterea a 189 de dolari într-o cutie poștală din Panama. „Nu am plătit răscumpărarea și nu am pierdut vreo informație fiindcă mi-am dat seama cum să remediez situația”, a transmis el. Pentru el, situația a avut fericit, fiindcă alte persoane și-au pierdut munca de-o viață.

În zilele noastre, un astfel de atac a generat o criză de combustibil în SUA. VEZI ȘI: Criză de petrol în SUA, după un atac cibernetic masiv. Atlanta și New York ar putea rămâne fără combustibil.

Incidentul a făcut mari daune la acele vremuri

„Am început să primesc apeluri de la instituții medicale și organizații care mă întrebau cum am reușit să ocolesc plata sumei”, a adăugat Willems, care în prezent este expert în securitate cibernetică la G Data, prima companie de antivirus din lume. „Incidentul a făcut mari daune în acele vremuri. Oamenii și-au pierdut din muncă. Nu a fost un incident mic, a fost un mare lucru chiar și atunci”.

„În timp ce ideea este ingenioasă și extrem de vicleană, programarea din spatele său este destul de laxă”, a mai spus Willems. Nu se știe dacă vreo persoană sau firma pentru care lucra au plătit suma cerută.

Oamenii legii l-au identificat pe inventatorul acestui tip de atac: Joseph Popp

Dischetele au fost trimise la adrese din toată lumea, iar oamenii legii au descoperit că inițiatorul a fost biologul evoluționist Joseph Popp care a terminat Harvard. La acele vremuri, acesta făcea cercetări despre SIDA. Popp a fost arestat și acuzat de șantaj, iar în prezent este creditat drept inventatorul primului troian din istoria cibernetică.

„Nimeni nu știe de ce a făcut-o”, a mai spus Willems, știind cât de costisitoare a fost manevra sa. Popp ar fi spus că voia să doneze banii din urma atacului cercetărilor despre SIDA. Avocații acestuia au spus că nu poate să se prezinte în tribunal, fiindcă ar fi purtat prezervative în nas și bigudiuri în barbă pentru a dovedi că nu este sănătos. Bărbatul s-a stins din viață în 2007.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel