EXCLUSIV  O creștere economică inutilă dar periculoasă

mircea.cosea / 02 oct 2016 / 20:47 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Guvernul Cioloș se poate mândri cu o creștere economică record: 6% pe prima jumătate a anului. De ce nu o face? În primul rând, cifra este rezultatul unor politici aplicate ce câțiva ani, în vreme ce Cioloș este la putere de câteva luni. Pe de altă parte, se ferește din prudență. Creșterea economică record din acest an electoral anunță dezastrul pe care România l-a mai trăit în 2010.

Profesorul Mircea Coșea ridică o întrebare cheie în editorialul scris pentru DCNews: Ne servește la ceva această creștere statistică sau, din contră, ne poate aduce mai multe dezavantaje? Răspunsul analistului economic este îngrijorător.

România devine țară de lumea a treia

Deși PIB-ul e tot mai mare, acest tip de creștere blochează România în zona statelor subdezvoltate, arată prof. Coșea. România devine portretul robot al lumii a treia europene cu perspectiva consolidării acestei poziții pe termen lung. Ratarea obiectivului strategic de convergență cu UE, în 2020, este tot mai evidentă. 

În contrast cu un PIB în ascensiune, indicatorii subdezvoltării sunt tot în ascensiune, deși ar fi fost normal să scadă. Astfel, România ocupă locul unu în UE ca venit pe cap de locuitor, mortalitate infantilă, absenteism școlar, consum de săpun, detergenți și pastă de dinți, dezvoltare a infrastructurii rutiere, de canalizare și informatică, consumul cultural (cărți, spectacole, muzee), număr de medici, paturi de spital și studenți la mia de locuitori. Au reapărut boli eradicate din secolul trecut ( tuberculoza, rahitismul),

 

Exportul, joc de noroc

Ce este greșit în acest model economic? Creșterea s-a bazat pe export și consum, arată prof. Coșea. Exportul, însă, se bazează excesiv pe industria mijloacelor de transport (40% din total) și pe o singură piață, cea europeană,  fiind vulnerabil la conjunctura internațională.

Alt risc semnificativ este dat de ponderea capitalului străin. Producători gen Renault sau Ford iau decizii dictate de interesele proprii de profit și nu de obiectivele de strategie economică românească. O schimbare a situației economice globale, sau o decizie de investiții a celor doi mari jucători ar arunca în aer economia românească.

 

Consumul fără producție internă este toxic

Guvernarea Ponta a adus în economie și un alt motor de creștere: ” consumul”, bazat nu doar pe o creștere a veniturilor ci și pe relaxarea  fiscală. Asistăm în prezent la o adevărată explozie a consumului ceea ce îl situează pe primul loc ca factor de creștere economică. Ca urmare, asistăm la o debalansare a contului curent prin creșterea importurilor. Fără o asigurare a consumului cu o creștere, cel puțin egală, a capacității de producție internă, ” motorul consum” devine un factor toxic al creșterii, care crează dezechilibre structurale pe termen lung.

Ultimile date statistice arată că majorarea consumului este peste posibilitățile date de creșterea economică și mult peste baza solidă de referință dată de oferta internă (6,8% față de 5,2% și cu mult peste 1,7%).

 

Dovada că PIB-ul e crescut artificial

O creștere record ar trebui să conducă și la o creștere a gradului de competitivitate a respectivei economii în plan mondial, ori creșterea de la noi a acționat invers, demonstrând și pe această cale caracterul artificial al creșterii din ultimii ani. Dovada o dă Raportul publicat recent de către World Economic Forum care arată că România a coborât pe scara competitivității de la locul 53 la locul 62 în timp ce Bulgaria a urcat de la 54 la 50 iar Polonia de la 41 la 36.

 

Iată, integral, editorialul scris de prof. Mircea Coșea pentru DCNews:

O creștere economică inutilă dar periculoasă

                                     

Ne mândrim cu o creștere economică record european.Oare chiar ar trebui să ne mândrim ? Ne servește la ceva această creștere statistică sau, din contră, ne poate aduce mai multe dezavantaje decât avantaje ? Cred că este cazul să ne trezim la realitate și să analizăm nepoliticianist recordul de creștere economică pe care România îl înregistrează.

 

Recordul creșterii economice nu contribuie la dezvoltarea societății românești

      

  Analiza corectă a creșterii economice, așa după cum se face în țările dezvoltate, pleacă de la scopul pe care îl are procesul creșterii economiei prin indicatorul PIB. Acest scop este transformarea creșterii economice în dezvoltare economică, adică transformarea  surplusului de valoare într-un potențial mai mare de satisfacere a nevoilor populației. Preluarea ad literam a cifrei de creștere fără analiza efectelor materiale, educaționale, culturale, ambientale, etc. pe care această cifră statistică le are asupra stării generale a națiunii nu este corectă.

      Problema aprecierii ritmului creșterii economice apare astfel ca o relație dintre creșterea economică pe de o parte și dezvoltare pe de altă parte sau, altfel spus, dintre mecanismul de funcționare al modelului neoliberal și scopul acestui model. Mecanismul îl constituie creșterea economică iar scopul, bunăstarea populației printr-o dezvoltare la nivel economic și social. Dezvoltarea , din prisma conceptului economic , presupune o evoluție mai extinsă și mai profundă a mediului economic și social decât simpla creștere economică, cu obiective precise și o perspectivă directă asupra stării generale a națiunii în viitor.

    Încă din perioada anilor 1970 s-a recunoscut de către gândirea economică ocidentală că există o contradicție între creșterea economică exprimată prin dinamica PIB și structura distribuirii acestuia pe categorii și grupe de populație , aducând în prim plan problema inegalităților  datorată lipsei de conexiune dintre dinamica PIB și condițiile de viață ale cetățenilor. La această contradicție s-a mai adugat și cea dintre dinamica PIB și deteriorarea condițiilor de mediu. Știința economică a demonstrat că reducerea evaluării stării economiei a națiunii doar la indicatorii creșterii economice nu este edificatoare pentru aprecierea succesului sau insuccesului politicilor economice. Există, fără îndoială, dovada incapacității ritmului creșterii economice de a reflecta inegalitățile  existente în repartizarea veniturilor, fapt considerat esențial în explicarea marilor decalaje și contradicții de natură socială prin accelerarea trendului de stratificare a categoriilor populației.

Inegalitatea distribuirii veniturilor a fost tema principală a Raportului prezentat de către ” Comisia pentru evaluarea performanțelor economice și a progresului social” condusă de către Joseph Stiglitz, înființată în 2008 de către Nicolas Sarkozy. În preambulul raportului se spunea : ” Datorită faptului că nu se ține seama de existența unor mari inegalități în distribuirea veniturilor apare un paradox, acela al unei creșteri economice statistice nereflectată în creșterea reală a standardului general de viață”.

    România reprezintă un caz special din punctul de vedere al mândriei sonor afișate de către guvernanți pentru rezultatele politicilor economice pe care le-au implementat. Realitatea ar trebui să-i determine să înlocuiască mândria cu căința căci discrepanța dintre creșterea economică și dezvoltare a devenit în România una dintre cele mai pregnante caracteristici ale politicii economice și ale stării națiunii.

 Atât guvernarea PSD cât și cea tehnocrată se lăudă cu una dintre cele mai înalte rate ale creșterii  în ansamblul Uniunii Europene dar această creștere ascunde  existența unor importante nerealizări și neajunsuri. În condițiile creșterii PIB, adică a creșterii economice, anul 2015 și 2016  ( ca și cei ani precedenți de creștere economică) tind să consolideze procesul de cantonare a României în zona subdezvoltării față de standardele europene. În contrast cu un PIB în ascensiune, indicatorii generali ai subdezvoltării sunt paradoxal tot în ascensiune deși ar fi fost normal să scadă. Astfel, România ocupă locul unu ( în cel mai bun caz locul doi) în UE la indicatori ca : venitul pe cap de locuitor, mortalitatea infantilă, absenteismul școlar, consumul de săpun, detergenți și pastă de dinți, dezvoltarea infrastructurii rutiere, de canalizare și informatică, reapariția unor boli eradicate din secolul trecut ( tuberculoza, rahitismul), consumul cultural ( cărți, spectacole, muzee), număr de medici, paturi de spital și studenți la mia de locuitori. România riscă să devină portretul robot al lumii a treia europene cu perspectiva consolidării acestei poziții pe termen lung. În pofida creșterii economice din 2013,  2014, 2015 și chiar 2016 pericolul ratării obiectivului strategic de convergență reală cu UE este tot mai evident.

 Drumul României de la creștere economică la dezvoltare este barat de inegalitatea  distribuirii veniturilor dar nu prin politici sociale discriminatorii ci, pur și simplu, prin fraudă și corupție ca urmare a funcționării  economiei noastre ”de piață”  pe baza relațiilor  de clientelism politic. Acest parcurs al transferului efectelor pozitive ale creșterii economice asupra procesului de dezvoltare și modernizare este obstrucționat și de prevalența principiilor electorale asupra celor pragmatico economice ale politicii guvernamentale prin reducerea ponderii investițiilor în scopul creșterii electorale a ponderii  ,  nejustificate de nivelul productivității, al salariilor și ajutoarelor sociale.

 

     Factori conjuncturali sau  toxici ai creșterii economice românești

 

    În anii de creștere economică s-a considerat exportul ca fiind  principalul ”motor de creștere”. Într-adevăr, mai ales după 2012, exportul a avut creșteri semnificative cu efecte benefice asupra soldului contului curent. La o analiză mai atentă se observă însă că acest ” motor ” de creștere nu este caracterizat nici prin constanță și nici prin sustenabilitate în termeni de echilibru macroeconomic. Explicația rezidă în structura și orientarea acestui export. Din punctul de vedere al structurii, se evidențiază ponderea excesivă a industriei mijloacelor de transport ( vehicole, componente și alte produse manufacturate). Astfel, în media ultimilor ani, aceste produse au reprezentat în jur de 40% din totalul exporturilor ,favorizate de faptul că în ciuda crizei, piața internațională ( cu precădere europeană) a acestor produse a beneficiat de o conjuctură favorabilă dar ca orice conjuctură, durata și intensitatea ei nu poate fi considerată ca o variabilă constantă, fiind oricând posibilă o scădere a cererii.Pe de altă parte, caracterul conjunctural al acestui export este determinat și de faptul că producătorul este străin ( Renault și Ford), deciziile lui investiționale fiind dictate de interesele proprii de profit și nu de un obiectiv  de strategie economică românească privind ritmul și constanța creșterii economice. De altfel, acest pericol de creștere conjucturală a și apărut prin decizia Renault de a muta din România o linie de producție și a lui Ford de restrângere a producției. Așa după cum aprecia Asociația Oamenilor de Afaceri din România într-un comunicat din 2015 : ”Străinii îşi dezvoltă afacerile în România: au venit, au creat locuri de muncă, au fabricat o serie de produse pe care apoi le-au dus la export.Strategia lor este strategia lor.. nu ne întreabă pe noi”. Este evident că ritmul creșterii economice are caracter conjunctural atâta timp cât economia românească este dependentă de exporturile realizate de marile companii străine care, în mod obiectiv, au propriile lor interese ceea ce înseamnă ca numai în funcție de acestea  decid politica lor de investiții în România.( peste 80% din exporturile de bunuri sunt realizate de firme cu capital străin majoritar sau minoritar ).

  Caracterul conjunctural al ”motorului export” apare și prin faptul că acesta este orientat preponderent doar spre câteva țări ale UE ( cca.70%) ceea ce conduce la o dependență periculoasă față de situația cererii pe acele piețe. Orice restrângere a cererii afectează instantaneu  exportul nostru cu implicații directe asupra ritmului creșterii economice.

  Guvernarea Ponta a adus în economie și un alt motor de creștere : ” consumul”, bazat nu numai pe o creștere a veniturilor populație ci și pe o politică de relaxare  fiscală, în primul rând datorită reducerilor de TVA. Asistăm în prezent la o adevărată explozie a consumului ceea ce îl situează pe primul loc ca factor de creștere economică. Pentru moment, această situația este bine primită de către populație dar consecințele ei nu vor mai avea aceeași apreciere. Suntem în pragul unei supraîncălziri a economiei cu efecte extrem de negative asupra soldului contului curent deoarece măsurile de stimulare a consumului nu au fost acompaniate de măsuri menite să stimuleze oferta de produse românești. Ca urmare, asistăm la o debalansare a contului curent prin creșterea importurilor. S-a creat o situație periculoasă pentru stabilitatea și consolidarea procesului de echilibrare macroeconomică ce poate avea urmări negative directe asupra politicii bugetare , atât la nivelul colectărilor cât și al finanțării priorităților investiționale.Fără o asigurare a consumului în creștere cu o creștere , cel puțin egală, a capacității de acoperire din producție internă, ” motorul consum”devine chiar pe termen mediu un factor toxic al creșterii datorită apariției în timp a unor efecte perverse care nu numai că anihilează beneficiile unui consum sporit dar și crează dezechilibre structurale pe termen lung.

Ultimile date statistice pentru primul semestru al acestui an confirmă continuarea procesului de debalansare .Astfel, se vede că majorarea consumului populației estepeste posibilitățile date de creșterea economică și mult peste baza solidă de referință dată de oferta internă (6,8% peste 5,2% și cu mult peste 1,7%).

Rezultatul a fost efectul destul de puternic negativ din comerțul exterior, care a influențat rezultatul final pe minus cu aproape trei procente, chiar și după ce s-a consumat din stocurile interne constituite anterior.Datele INS confirmă situația de cantitate bună la o calitate slabă a creșterii economice. Creșterea economică este un proces complex care poate fi analizat atât din punct de vedere cantitativ ( creștere extensivă) cât și calitativ ( creștere intensivă).Procentul de creștere poate astfel fi o consecință a unui volum mai mare de factori de producție utilizați în sporul de valoare produs sau poate fi o consecință a unei mai bune și productive utilizări a unei aceiași mase de factori de producție în obținerea unei valori mai mari. Evident, creșterea extensivă caracterizează o economie cu un nivel de dezvoltare și o competitivitate inferioare celei care asigură o creștere intensivă .Este semnificativ din punctul de vedere al incapacității creșterii noastre economice de a ridica gradul de valorificare și de productivitate a utilizării factorilor de producție faptul că România se situează pe penultimul loc între statele membre UE la productivitatea resurselor pe kilogram de materie primă utilizat, cu doar 0,31 euro pe kilogram în anul 2015, potrivit datelor comunicate de Eurostat . Mai mult, deținem recordul de scădere la acest indicator față de anul 2000 (-35,8% ). Doar alte două state au evoluat în jos ( Estonia cu -19,1% și Malta cu -7,6%).

  Deși o creștere record ar trebui să conducă și la o creștere a gradului de competitivitate a respectivei economii în planul spațiului neconomic mondial, creșterea de la noi a acționat invers demonstrând și pe această cale caracterul artificial al creșterii din ultimii ani. Dovada o dă Raportul ” The Global Competitiveness Report 2016-2017” publicat recent de către World Economic Forum care arată că față de 2015 România a coborât pe scara competitivității de la locul 53 la locul 62 în timp ce Bulgaria a urcat de la 54 la 50 iar Polonia de la 41 la 36.

 

 

Pericolul cantonării pe termen lung în zona unei creșteri economice insuficiente reducerii și eliminării decalajelor

 

   Deși creșterea economică românească este record european ea nu atinge nivelul necesar posibilității de ratrapare a decalajelor față de media europeană și de obținere a unui loc mai bun în cadrul relațiilor economice globale. Surprinzător, actualul guvern ” rezolvă” problema reducerii decalajelor prin diferența de ritm de creștere , eliminând factorul de dinamicitate al economiei globale. Astfel, consideră ca reper un ritm de creștere constant și la nivel inferior al UE, excluzând posibilitatea unei variații determinate de schimbările inevitabile ale cadrului politic și economic al Uniunii. Spre exemplificare, cităm din mult mediatizatul proiect guvernamental  ”România competitivă” : ” În acest sens trebuie urmărită, în primul rând, o cât mai bună valorificare a factorilor care intră în componența PIB-ului potențial ..... – ca singura cale de a stimula în mod sustenabil o creștere economică de la 3% la 5% anual. Aceasta ar putea duce România la un nivel al PIB-ului pe cap de locuitor la puterea de cumparare standard la un echivalent de aproximativ 70% din media UE în anul 2020 (luând în calcul un nivel de creștere de 2% anual la nivelul Uniunii Europene).”

 Trecând peste aspectul metodologic al identificării corecte a punctului de referință, atrag atenția asupra necesității susținerii pe o perioadă de cel puțin un deceniu a unei rate de creștere cel puțin dublă față de rata de creștere europeană, oricât ar varia aceasta anual. Explicația in extenso a acestei afirmații necesită mai mult spațiu și un grad mai tehnic de prezentare dar pot aduce acum un argument istoric. Istoria economică a ultimilor cincizeci de ani a dovedit că țările care au reușit o ascensiune spectaculoasă pe scara dezvoltării și competitivității internaționale ( China, India, Taiwan, Coreea de Sud)  au înregistrat pe  parcursul a câtorva decenii ritmuri de creștere aproximativ duble față de cele ale așa numitului nucleu dur al pieței globale ( SUA, Japonia, Canada, UE).

  Din păcate, România nu va putea să aibă constant un ritm de creștere mai mare de 4.5-5.5% dacă nu reușește o schimbare radicală a structurii sale economice. Actuala structură se caracterizează prin ramuri și activități producătoare de valoarea adăugată inferioară mediei europene ( industrie de tip manufacturier fără input de cercetare, agricultură meteodependentă, deficit de inovare și educație,etc). Mai mult, capitalizarea valorii adăugate nu se realizează decât parțial în țară, cea mai mare parte fiind transferată în străinătate prin intermediul capitalului străin.

 O astfel de structură nu poate , prin esența ei, asigura un ritm de creștere mai înalt, oricât de multă bună voință, voință politică sau proiecte de țară ar exista.

2/10/2016

 

N. red: titlul de homepage și prezentarea articolului aparțin redacției, răspunderea pentru conținut revine autorului.



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23