În locul medicilor, statul de drept ar trebui să aresteze statul

Înțelegerea nescrisă a fost următoarea: statul plătește de la buget construcția și dotarea spitalelor, întreținerea lor, medicamentele etc, iar pacienții asigură, din propriul buzunar, venitul medicilor și personalului sanitar. Pentru a păstra aparențele, ”halatele albe” au primit un salariu, aproape simbolic. 

Statul, marele câștigător al ”plicului pentru doctor”

Beneficiarul acestui contract încheiat pe sub masă era statul. Acesta putea suspenda oricând obligațile ce îi reveneau. Ceea ce, de altfel, a și făcut. Din 1980, nu s-a mai investit un leu în spitale, medicamente nu s-au mai importat, după 1989, nu se onorau rețele compensate ș.a.m.d. În schimb, pacienții nu au încetat  să-și achite ”obligațiile”, fie cu plicul cu bani, fie cu cel cu cafea.

Cu acest model, statul reușea să transfere o povară de plată către pacient, dar și să controleze mai bine societatea. Solidaritatea între medic și bolnav era înlocuită de ostilitate. În multe cazuri pacienții se simt siliți să ”dea ceva”, într-un moment greu, când nu au resurse. Se face o analogie cu epoca haiduciei (Îmi cer banii sau viața!). Alții întârzie vizita la doctor, până fac rost de bani, iar eșecul terapeutic determinat de această întârziere e pus în seama medicului sau a sistemului (Nu sunteți buni de nimic!). 

Medicii, controlați cu flagrantul

Alt avantaj al statului este că medicii, obligați să pășească în afara ”cadrului legal”, nu mai reprezentau un pericol pentru autorități. Dacă ar fi cârtit împotriva conducerii de partid și de stat, era imediat organizat flagrantul. Chiar dacă medicul nu primea plicul, nu-l credea nimeni când ar fi spus adevărul: e o  înscenare! Știe toată lumea că din asta trăiți, i s-ar fi răspuns.

Citește și: Nicolae Bănicioiu, semnal trimis medicilor din grupul de Facebook cu 32.000 de membri

Metoda a fost folosită și după 1989. Singurul chirurg din Tecuci a fost arestat prin 1995-1996, pentru că achiziționase un loc de parcare vizat de șeful Poliției din localitate. Peste o săptămână, a venit un muncitor zilier, din alt județ, și i-a băgat plicul în halat. De exemplu.

Plata personalului, în sarcina pacientului

După 1989, statul a reînceput să-și achite din obligații. Dincolo de problemele reale și de discuțiile inventate, investițiile au crescut, progresul este uriaș, de la medicamente de ultimă oră la tehnologii de vârf pentru investigații sau intervenție. Dacă investițiile publice au fost reluate, plata halatelor albe a rămas, ca și înainte de 1989, tot în seama pacienților.

De ce nu au făcut nimic medicii ca să iasă din sistemul plăților informale? De ce nu au protestat până când ÎCCJ nu le-a spus clar: de azi, plicul înseamnă pușcărie? Poate că unora le-a convenit așa, poate ceilalți nu au avut forță în sistem. Nici unii nici alții nu au sesizat schimbarea din societate. 

Vrem o țară ca afară, dar să plătim ca înăuntru 

Statul de drept nu mai e formulă de stil, ci o realitate. Încrederea românilor în instituțiile de forță și pedepsire a ajuns mai mare decât în medici, preoți, profesori. Publicul s-a săturat de promisiuni, nu mai are răbdare. Preluarea unor coduri de legi și a unor instituții din afară n-o fi fost ea simplă, dar iată că s-a făcut. Funcționează și pare a da satisfacție.

Respectarea angajamentelor luate de stat în Sănătate e dificilă, poate imposibilă. Cei care vor o țară ca afară, dar plătesc ca înăuntru, așteaptă degeaba. Afară se alocă Sănătății de trei ori mai mult dintr-un PIB de șase ori mai mare. Tehnologia costă la fel, întreținerea e comparabilă, medicamentele sunt ceva mai ieftine la noi. Și, evident, salariile sunt mult mai mici. Iar salariile nu mai pot rămâne așa. Odată ce gazul metan și benzina au prețuri asemănătoare în toate țările UE, cum își propune societatea să-i păstreze pe medici în spitalele publice de la noi? Poate, dacă îi arestează pe toți la locul de muncă, până apucă să plece la export.

Intrarea în legalitate a veniturilor medicilor nu se poate face în sistemul actual decât prin creșterea CASS (greu de crezut că vor accepta sindicatele și patronatele) sau luarea de bani de la investiții și medicamente (vor protesta bolnavii). Restul sunt povești de adormit sindicatele, în caz că acestea există. 

Legalizarea onorariilor-privatizarea pe modelul medicilor de familie

Medicii se bat degeaba cu statutul de funcționar public. Este o țintă falsă. ICCJ are dreptate, odată ce așa a fost votat Codul Penal.

Singura soluție care poate fi aplicată rapid este legalizarea sistemului actual. În care veniturile personalului sunt acoperite de pacienți, iar pactul neoficial se transformă într-unul formal și legal.

Nu vorbesc despre legalizarea plicului, ci a onorariului. Privatizarea din medicina primară trebui continuată în spitale!

Vezi și: EXCLUSIV: Soluția Guvernului la revendicările medicilor

Casa decontează tratamentul, cazarea, amortizarea aparaturii, iar cei care își aleg medicul îi plătesc acestuia onorariul. Medicul încheie contract cu spitalul, plătește taxe, scapă de statutul umilitor și de riscurile plicului. Pacientului îi este facturată, separat, plata chirurgului, a asistentelor etc. Nu mai discutăm de legea salarizării, de grile, de bugetari.

Odată ce o parte din medici intră în relație contractuală cu spitalul, finanțată direct de pacienți, rămân mai mulți bani la Casa de Asigurări pentru medicii care fac gărzi și pentru cei care tratează pacienții ”fără bani” (pacienții care nu doresc să își aleagă medicul, nu vor/nu au de unde să dea plăți suplimentare etc.).

Mai eficientă decât greva, respectarea normelor

Greva în Sănătate nu e doar greu de organizat, ci și inutilă. Nu demisia în bloc rezolvă revendicările medicilor. E mult mai simplu să blochezi sistemul aplicând riguros normele. Dacă tot suntem riguroși, dacă ne-am făcut nemți, prin decizia ICCJ, de ce nu aplicăm regulile nemțește și când vine vorba de drepturi, nu doar de îndatoriri? O să avem listă de așteptare ca afară, în Anglia, sau cozi de la un spital la altul, dar medicul va avea timp să fie empatic și să zâmbească încurajator pacientului.

După norme, un chirurg din România ar trebui să facă două operații pe săptămână. Nu mai multe, pentru a fi odihnit, pentru a putea urmări cazul, pentru a discuta cu pacienții, pentru consultații și gărzi. Unii chirurgi fac 5-6 operații pe zi! În loc de două gărzi pe lună, se fac patru sau cinci. Zilele libere pe care ar trebui să le primească medicii pentru aceste gărzi nu se iau, fiindcă ar rămâne secția goală.

Suprasolicitarea personalului este crimă

Statul nu asigură fonduri pentru întreg personalul stabilit de legi pe care tot statul le-a dat. În acest caz, nu mai vorbim de mită, ci de crimă. Suprasolicitarea, epuizarea personalului medical duce la erori și, deci, la moartea unor pacienți. Statul de drept ar trebui să aresteze statul și pentru că i-a împins pe medici să încalce articole din Codul penal, dar și pentru că sistemul sanitar nu respectă Codul Muncii, în spitale.

Din păcate, de plătit, plătesc tot bolnavii și doctorii. Greșelile medicale li se impută medicilor și asistentelor, suferința e a pacienților. Nimeni nu l-a întrebat pe Emil Boc de ce a blocat posturile în Sănătate. Asistenta de la Maternitatea Giulești care făcea de gardă pe două secții zace în pușcărie.

Concluzie

Până la urmă, decizia numărul 19 a Înaltei Curți de Justiție, chiar dacă nu rezolvă nedreptățile din trecut, poate declanșa un val al schimbărilor, în viitor. Depinde ce își doresc cei din profesie, cât de repede și cât de bine va reacționa Legislativul. Din păcate, nu există un plan coerent de reformă, ci doar reacții la crize punctuale. Cel mai rău ar fi, însă, să se pună capac la oală. Vine anul electoral, sunt costuri de imagine, atacuri politice etc. Tensiunile acumulate în sistem vor provoca o explozie socială, care va face din protestele anului 2012 o joacă de copii.

Citește și: Medicii pregătesc un miting de amploare! Când va avea loc

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News